După ce la Judecata cea de obște se va da sentința ultimă și hotărâtoare, va începe fericirea veșnică a drepților în Împărăția cerurilor, precum și chinurile veșnice ale păcătoșilor în iad (Luca 16, 23) – un loc a toată mâhnirea, suferința și osânda, unde nu e decât neorânduială, groază și tulburare, unde nu se poate găsi nici o bucurie, de nici un fel și nici cea mai mică nădejde de ușurare (Marcu 9, 44; 46; 48).
Creștine, vei fi chemat nu la judecată omenească, ci la Judecata lui Dumnezeu!
Despărțirea veșnică de Dumnezeu și lipsirea de toate darurile Sale, mustrările îngrozitoare ale conștiinței, necinstea și veșnica rușine, prihănirile, batjocura și blestemul din partea celor care au fost atrași în păcat de cei osândiți, năpustirile dracilor care sălășluiesc dimpreună cu toți cei osândiți – toate acestea vor pricinui „scrâșnirea dinților” despre care Însuși Mântuitorul grăiește (Matei 22, 13).
Pentru cei drepți, dimpotrivă, se gătește o mare răsplătire. Ei vor fi duși în locul cel mai desăvârșit și mai frumos, care e numit în Sfânta Scriptură „Rai” (Lc. 23, 43), „Ceruri” (Mt. 6, 9) și „Împărăția Cerurilor (Mt. 5, 3).
Aici drepții se vor bucura de vederea nemijlocită a lui Dumnezeu, văzându-L „față către față” (I Cor. 13, 12). Aceasta însemnă că slava și măreția Domnului vor deveni apropiate celor drepți; în Dumnezeu vor vedea tot ce e mai măreț, înalt, sfânt și desăvârșit, și vor primi în chip nemijlocit întru ei însuși în râurirea măreției lui Dumnezeu și a Fiului lui Dumnezeu. În această contemplare vor găsi împlinire și mulțumire deplină pentru minte, voință și inimă și un izvor nesecat de desfătare și fericire nepieritoare; veselia nemărginită și bucuria veșnică le vor fi moștenirea.
Contemplându-l pe Dumnezeu, cei drepți vor vedea lumea întreagă întru adevăratul ei chip, vor pătrunde taina mântuirii noastre și se vor bucura de plinătatea și desăvârșirea cunoștinței dumnezeiești, după cum spune Apostolul: „Acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci față către față; acum cunosc în parte, iar atunci voi cunoaște deplin, precum am fost cunoscut și eu” (I Cor. 13, 12).
Iubiți fiind de Dumnezeu, ei înșiși vor ajunge să-L iubească pe Dumnezeu cu preasfântă dragoste. Drepții din Ceruri vor fi „ca îngerii” lui Dumnezeu (Mc. 12, 25). Atunci miliardele de Îngeri îi vor primi în mijlocul lor pe oameni ca pe frați și vor împărtăși cu ei simțămintele lor de dragoste și de recunoștință față de Dumnezeu (Evrei 12, 22-23).
Întru același chip fiecare drept va fi unit cu toți Sfinții într-o strânsă și de nedesfăcut legătură a dragostei (Mt. 8, 11). Toți dimpreună vor întregi „turma” lui Hristos (Ioan 10, 16), obștea cea una [acelor ce au dobândit înfierea [1]], unită prin dragoste curată (Ioan 17, 21).
Schingiuitorii cei cumpliți ai neamului omenesc, duhurile răutății care au dus oamenii la moarte și iad, își vor primi la Judecată răsplătirea fiindcă au ucis [2], în chipul cel mai chinuitor, fiecare persoană în parte. Ele au îmbiat cupa cu otravă ucigătoare atât pruncului celui nevinovat, cât și bătrânului încununat de virtuți, astfel încât, după moartea acestora, să poată câștiga stăpânire peste sufletele lor și să le aibă drept trofee în războiul lor cu Dumnezeu.
Însă izbânda dracilor nu este veșnică. [„Moartea a fost înghițită de biruință]. Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?” (I Cor. 15, 54-55). Sfântul Ioan ne spune că „moartea și iadul i-au dat pe morți dintr-însele”. Ce se va întâmpla apoi? „Și moartea și iadul au fost aruncate în iezerul cel de foc” (Apoc. 20, 13-14) [3].
Văzătorul Tainelor grăiește că a auzit „glas mare din Cer zicând: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și el va să lășlui cu ei și ei vor fi poporul lui și Însuși Dumnezeu va fi cu ei” (Apoc. 21, 3). Cel Ce locuiește întru lumina cea neapropiată va temelui un sălaș întru cele înalte, unde va sălășlui împreună cu oamenii. Odinioară, Se descoperise pe Sine „ca prin oglindă, în ghicitură” (I Cor. 13, 12), adică nedeslușit, greu de descifrat și foarte stins.
Numai glasul lăuntric al inimii mărturisea uneori că El era cu noi, aici în biserică, în Sfintele Taine ale credinței, nădejdii și dragostei către El, întru biruința asupra noastră înșine și în războiul cu păcatul. Însă acolo, pe muntele cel sfânt, în cortul cel ceresc, a cărui înfățișare va fi în stare să șteargă toate lacrimile și să umple inima cu o bucurie până atunci neștiută, prin contemplarea frumuseții nepământești a firii desăvârșite a raiului ceresc, acolo cei fericiți nu-L vor vedea pe Dumnezeu în chipuri nedeslușite, cu față către față.
O singură vedere a florilor cerești – după cum, potrivit Tradiției, s-a petrecut la înmormântarea Maicii lui Dumnezeu -, umple de nespusă mângâiere. Sunetele cuvintelor și imnelor cerești sunt atât de minunate și veselitoare, încât este cu neputință să asemeni o astfel de armonie cu
sunetele muzicii pământești, chiar dacă aceasta e cântată în cel mai minunat chip cu putință. Sfântul Pavel, care oarecând a fost răpit la Cer, dă mărturie pentru aceasta (II Cor.12, 2-4) [4]. Oare ce trebuie să cuprindă o inimă mulțumitoare atunci când Îl vede pe Mântuitorul Însuși și nu va fi niciodată despărțită de cei fericiți care însetează să-L contemple față către față?
Atunci se vor împlini cele ce s-au spus mai înainte: „Și va șterge Dumnezeu orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigare, nici durere nu va mai fi, căci cele dintâi au trecut” (Apoc. 21, 4).
SFÂRȘIT
Extras din Revista Gând şi Slovă Ortodoxe N.32
_______________________
Bibliografie: Apostazia și Antihristul după învățăturile Sfinților Părinți, Ed. Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța, 2008, pp. 51-84.
[1] „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Ce întru Hristos ne-a binecuvântat pe noi în Ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească; precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său Cel iubit” (Efeseni 1, 3-6).
[2] Diavolul „dintru început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8, 44).
[3] „Şi marea a dat pe morţii cei din ea, şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta este moartea de a doua: iezerul cel de foc” (Apoc. 20, 13-14).
[4] „Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea Cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Cor. 12, 2-4).
