Oprită să se urce în Ceruri vreodată,

Durerea n-are aripi, să-şi facă vânt,

Ci calca, peste lespezi încovoiată,

Înger pururi încătuşat de pământ.

 

Adâncu-i glas n-ajunge la stele…

Braţele-i vântură cenuşă şi lut,

Presărându-le peste răni grele.

Dar Domnul a ales-o de la-nceput.

 

În ochii ei luceşte, încă neînţeleasă,

Citeşte şi:  Adevărul pe care se pare că puțini îl cunosc: Care este diferența între ortodocși și catolici?

Lumina, semnul Lui izbăvitor,

Şi a pus-o mai presus, craiasă

Şi pildă, îngerilor tuturor.

 

Ea nu ştie… Dar când somnul o doboară,

În miezul nopţii şi-al tăcerii,

Marii îngeri pe pământ coboară

Şi se pleacă de sărută picioarele durerii.

 

Din volumul „Poeme cu îngeri”, 1927