Îngerii și demonii sunt entități duhovnicești care există în alt sistem de coordonate decât cel pe care îl cunoaștem noi. Ei sunt liberi de principiul material și nu au nevoie de un sprijin fizic. De aceea părerea că îngerii și demonii șed pe umerii noștri este o superstiție crasă care nu are nimic comun cu învățătura creștină.

E adevărat e că pe umărul drept al omului șade un înger, iar pe cel stâng – un demon?

E adevărat e că pe umărul drept al omului șade un înger, iar pe cel stâng – un demon?

Pe lângă faptul că prezintă o înțelegere schimonosită a lumii duhovnicești, această părere alimentează alte superstiții pseudo-bisericești, care oferă prioritate părții din dreapta a trupului în detrimentul celei din stânga: oamenii scuipă peste umărul stâng, transmit lumânarea în biserică doar peste umărul drept și, făcându-și cruce, îl „mută” pe înger de pe umărul drept pe cel stâng, ca să-l alunge de acolo pe demon. Toate acestea îl sustrag pe om de la lucruri cu adevărat importante pentru viața duhovnicească, umplându-i capul cu gânduri și emoții netrebuincioase.

Citeşte şi:  Activiștii marxişti cer distrugerea imaginilor lui Iisus Hristos și Maicii Domnului, pentru că sunt „albi”

Bineînțeles, îngerii și demonii pot participa în viața oamenilor. Există o mulțime de istorioare despre arătarea îngerilor la persoanele ce duc o viață sfântă, precum și despre acțiunile demonilor care pun diferite capcane cu scopul de a pierde sufletul omului. Însă Biserica ne preîntâmpină de la o curiozitate excesivă și de la dorința de a fi cu orice preț martorii fenomenelor din viața duhovnicească.

Mulți sfinți indică pericolul „vederii senzuale a duhurilor”, în special când omul nu este pregătit pentru aceasta. Ușor te poți amăgi, confundând acțiunea demonică cu mesajul din lumea îngerilor. După cum a scris apostolul Pavel: Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă și slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi după faptele lor. (2 Cor. 11:14-15). Iar alt apostol, Ioan Teologul, chema: Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși. (1 In. 4:1). Fără a te elibera de patimi, este cu neputință să știm a „deosebi” duhurile. Chiar și oamenii sfinți deveneau jertfe ale amăgirii demonice. De pildă, sfântul Simeon Stâlpnicul era să fie amăgit de vederea unui diavol care a apărut în fața lui în chipul unui înger pe o trăsură de foc.

Citeşte şi:  Puterea pocăinței noastre nu stă în cantitate, ci în calitate și în frângerea inimii

Multă atenția acorda acestui fenomen sfântul ierarh Ignatie (Briancianinov) în scrierile sale. El menționa că unica posibilitate pentru creștin de a deveni copărtașul lumii cerești constă în viața ascetică, în lupta cu patimile, în citirea Sfintei Scripturi, în rugăciuni și îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu. Pe baza studierii moștenirii sfinților părinți, sfântul ierarh Ignatie a elaborat recomandări pentru creștinii care au fost martorii fenomenelor din altă lume.

Făcând trimitere la opinia nevoitorilor Bisericii, el scria că „sfinții părinți sfătuiesc nevoitorilor evlavioși să nu creadă la nici un chip sau vedere, dacă li se va arăta pe neașteptate, să nu intre în discuții cu el, să nu îi acorde atenție. Ei ne îndeamnă, dacă vom avea astfel de vedenii, să ne apărăm prin facerea crucii, să închidem ochii și în conștientizarea fermă a  nedestoiniciei noastre și a neputinței de a vedea sfintele duhuri, să Îl rugăm pe Dumnezeu ca El să ne îngrădească de toate capcanele și ispitirile, întinse cu viclenie oamenilor de duhurile răutății, molipsiți de ură netrecătoare și de invidie către oameni.”

Citeşte şi:  Comentarii Patristice la Duminica a doua din Post

Doar Domnul a spus despre Sine: Eu sunt ușa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla (In. 10:9), ne deschide singura dreaptă și corectă intrare în lumea duhovnicească. Intrarea va fi deschisă doar celor care s-au pregătit pe sine în măsura cuvenită pentru aceasta, având credință manifestată prin fapte, dorința de a merge către Dumnezeu și o viață evlavioasă.

Preot Evghenii Murzin