România are legi stricte privind respectarea intimității unei persoane. De exemplu, Regulamentul General privind Protecția Datelor garantează persoanelor fizice faptul că datele lor cu caracter personal nu vor fi prelucrate într-un mod ilegal sau inechitabil. Noțiunea de date cu caracter personal include și imaginea unei persoane, vocea acesteia, fotografiile și filmările. În plus, violarea vieții private este sancționată și de Codul Penal.

E legal să fiu filmat și postat pe TikTok fără acordul meu?
Dacă te-ai aflat într-un spațiu privat…
Dacă persoana se află într-un spațiu privat (propria casă sau biroul), aceasta nu poate să fie filmată deoarece i s-ar încălca într-un mod fundamental dreptul la viață privată. În spațiile private, există așteptări ridicate privind intimitatea. Cel care filmează o persoană într-un spațiu privat săvârșește infracțiunea de violare a vieții private (art. 226 Cod Penal) și riscă o sancțiune cu amenda sau cu închisoarea de la o lună la 6 luni. Așadar, dacă te afli într-un spațiu privat, regula este aceea că nu poți fi filmat/ă și postat pe TikTok fără acordul tău[1]. Dacă ai fost filmat într-un spațiu privat și vrei ca cel care te-a filmat să răspundă penal pentru infracțiunea de violare a vieții private, trebuie să depui plângere prealabilă. Plângerea prealabilă trebuie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care ai aflat de săvârșirea faptei de violare a vieții private (art. 296 Cod de procedură penală). Ai grijă să nu pierzi acest termen de 3 luni deoarece, dacă l-ai pierdut, atunci nu se va angaja răspunderea penală a făptuitorului (celui care te-a filmat). Plângerea se depune la poliție sau la parchet.
Dar dacă mă aflu într-un spațiu public?
În spațiile publice (pe stradă, în magazine, în instituții publice), în general nu există așteptări privind intimitatea. Cu toate acestea, dacă filmările te afectează (e.g., te-au surprins într-o ipostază neplăcută), îți poți exprima dezaprobarea și poți solicita ca acele filmări să fie șterse. Este posibil ca, în anumite situații, să existe un interes legitim ca o filmare cu tine să fie distribuită pe internet, de exemplu atunci când ești o persoană publică sau ești implicat în fapte importante care trebuie aduse la cunoștința publicului. De exemplu, dacă participi la o întrunire publică, îți asumi faptul că poți fi filmat și distribuit pe internet. Cu toate acestea, filmarea și distribuirea unei filmări cu o persoană cu scopul de a umili, șicana sau afecta această persoană nu este permisă de lege. Dacă filmarea nu este de interes public, filmarea și distribuirea unei filmări cu o persoană pe internet este, în general, ilegală. Diferența față de filmarea într-un spațiu privat este aceea că, în cazul spațiilor publice, fapta nu reprezintă infracțiune, ci contravenție. Astfel, răspunderea nu va fi penală, ci contravențională (cu amenda sau avertisment). Mai mult, plângerea în acest caz nu se depune la poliție sau la parchet, ci la Autoritatea Națională pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
Concluzie
În concluzie, fie că te afli într-un spațiu privat, fie că te afli într-un spațiu public, în general, este interzis să fii filmat și distribuit pe internet fără acordul tău sau fără alt temei juridic (interes legitim, interes vital, etc). Filmarea și distribuirea unei filmări cu o persoană cu scopul de a umili, șicana sau afecta această persoană nu este permisă de lege. Cu toate acestea, dacă ești o persoană publică sau dacă ești surprins săvârșind fapte de interes public (contravenții, infracțiuni, etc), atunci poți fi filmat și distribuit pe internet, inclusiv pe TikTok.
Referințe:
[1] De la această regulă există și câteva excepții prevăzute de art. 226 alin. (4) Cod Penal. Potrivit acestui text, nu există infracțiunea de violare a vieții private în următoarele cazuri:
„Nu constituie infracţiune fapta săvârşită
a)de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b)dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c)dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d)dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate”.
Autor: Ruxandra Sava, legal up. ro