— Se vorbește în ultimul timp, mai ales în mediul universitar teologic, despre despărțirea unicei Biserici a lui Hristos: despre Biserica Răsăriteană, despre Biserica Apuseană, despre marea Biserică soră a Apusului, despre istoria a trei confesiuni: catolici, ortodocși, protestanți; despre faptul că prin Marea Schismă și apoi prin ruptura din secolul al XVI-Iea creștinismul și-a pierdut unitatea; despre cămașa sfâșiată a lui Hristos; despre cei doi plămâni ai Europei, adică Biserica Apuseană Catolică, Protestanți și Biserica Răsăriteană Ortodoxă; despre cele trei dimensiuni ale Creștinătății: Bisericile orientale, adică ortodoxe, Bisericile occidentale, adică Biserica Romano-Catolică, și Protestantismul, adică Bisericile Evanghelice, Luterane, Anglicană etc. și altele asemenea; acestea sunt luate chiar din scriitori ortodocși.

Credeți că este Biserica Mântuitorului Hristos în momentul de față, sau a fost vreodată, împărțită în mai multe Biserici, unele mai mari, altele mai mici, unele cu har mai puțin, altele cu har mai mult, sau divizată?

— Biserica propriu-zisă nu-i divizată, oamenii sunt divizați, oamenii s-au despărțit.

Biserica nu poate să fie împărțită. Ca timp, nu se pune problema. Se pune problema Adevărului care trebuie mărturisit. Nu este valabilă nicio discuție decât: vă primim cu drag înapoi.

Ecumenismul acesta, oferta aceasta vine din partea lor. N-au identitate! Îi roade sufletul pentru că nu sunt cu Adevărul. Singurul Adevăr este Hristos. În funcție de Adevărul acesta este mântuirea noastră! — … Ortodoxia…, chiar numele ei este de la Hristos. Așa cum ne-a învățat Hristos și au continuat Apostolii.

La majoritatea problemelor dogmatice dezbătute la Sinoadele Ecumenice am fost împreună atâtea sute de ani și la anul 1054 s-au despărțit romano-catolicii. De la catolici au venit protestanții cu Luther (1483-1546), și ulterior neoprotestanții, care au interpretare continuă.

Nu există târg în materie de Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: mai dă, române, mai lasă, jupâne. Ce să lăsăm noi? Problema așa se pune: „Nu avem ce discuta decât să veniți înapoi!”

— Dar cum ar trebui să se desfășoare aceste dialoguri?

— Dar nu sunt deloc de părere să fie un dialog. Dacă-i târg, dialogul începe și să discute nu știu ce…

Dacă fac caz de istorie, nu este permis. Sau, mai bine zis, ce istorie au? De ce au plecat?

Dacă vor să revină, sunt primiți cu toată dragostea. Așa interpretez și vizitele care s-au făcut: de curtoazie. Acesta-i semn că noi suntem de bună credință „vă primim cu drag dacă veniți. Fără condiții!”

— Deci doar aceste cuvinte ar trebui să se desfășoare în cadrul dialogurilor; doar la aceste cuvinte ar trebui să se rezume dialogul?

— Să revină la Ortodoxie! Că e vorba de Adevăr! Adică, „dom’le, ia-mi un ochi, că văd bine numai cu unul”!?

Obiectul unui dialog ar putea să fie acesta: „nu avem altceva de discutat decât: vă primim cu drag înapoi”. Asta este poziția, pentru că, altfel, ar însemna ca noi să știrbim din învățătura Ortodoxiei. Ce să ciunțim?!

— Dacă v-ar reproșa cineva că sunteți habotnic, ce i-ați răspunde?

— Nu, dragă, sunt ortodox!

— V-am întrebat pentru că au fost calificați unii ortodocși că sunt habotnici.

— Trebuie să zică ceva. Dar cu ce interes?

Nu ne-am dus noi la ei: „Vă rugăm să reveniți!” Îi așteptăm, desigur, dar văd că pe ei îi roade ceva…

Din punct de vedere spiritual, exclusiv spiritual, au chinul acesta: că nu sunt cu Adevărul. Dacă judeci normal, vezi limpede că Adevărul este mărturisit de Biserica Ortodoxă. Noi avem probleme că suntem neatenți, că suntem slabi… În ceea ce privește Adevărul nu avem nicio grijă. Dar ei sunt îngrijorați.

— Credeți că s-au făcut progrese în cadrul mișcării ecumenice, al dialogului cu catolicii și protestanții? Adică vedeți un duh bun?

— Întrebările pe care le puneți repetă prima întrebare. Nu, niciun progres nu se poate face, indiferent ce ni se propune și cine întreține un dialog. Ori înseamnă că cineva e vândut, laș, neortodox. Sau nu cunoaște frumusețea și văpaia Ortodoxiei.

— Dialogurile acestea durează de foarte mult timp.

— Desigur, numai așa, să nu spună că nu am stat de vorbă, cum au făcut acum: le-am întors vizita; foarte bine. Asta s-a făcut să arate că suntem civilizați, dar suntem pe poziția noastră. Dar nu acesta e scopul. Se urmărește o unire: trebuie să ne așezăm pe o poziție de Adevăr comun; dar deja e Hristos!

Pentru o mie de ani de rătăcire în care s-au complăcut trebuie să facem noi concesii? Nu! Adevărul este imuabil și veșnic – este Hristos.

— Mișcarea ecumenică pornește de la ideea refacerii unității Bisericii. Credeți că este o ispită de dreapta? Pentru că ei cred că suntem divizați.

— Este o ispită de dreapta pentru că pun în discuție Adevărul.

Acestea sunt porniri omenești, sunt momente, sectoare de timp în care se ivesc o serie întreagă de lucruri; ei caută să motiveze ce spun și, din punct de vedere psihologic, nu le convine poziția Bisericii și vor să ne niveleze, ca să poată rămâne liniștiți în căderea lor.

Ecumenismul este o problemă care nu va reuși niciodată. Este o vorbărie stearpă, un continuu dialog mincinos cu același titlu, pentru că nu se lasă ei. Noi nu am schimbat nimic. Ca să ne unim trebuie să revină la Ortodoxie, absolut, de unde au plecat.

Noi nu avem ce schimba. Ce să cedăm în materie de dogmă? S-au stabilit la Sinoadele Ecumenice aceste hotărâri care rămân valabile. Sinoadele durau sute de zile, și la ele participau mari Sfinți Părinți. Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă – așa începea hotărârea care consemna stabilirea Adevărului la aceste sinoade.

Părintele Iustin Popovici scria: „Ortodocșii sunt ortodocși pentru că au continuu această simțire a catolicității sobornicității divino-umane, pe care o păstrează și o încălzesc prin rugăciune și smerenie. Ei nu se propovăduiesc niciodată pe ei înșiși; niciodată nu se laudă în om; niciodată nu rămân numai la natura lor umană pură, niciodată nu idolatrizează umanul. Sfinții de-Dumnezeu-purtători Apostoli au dat o dată pentru totdeauna definiția eclezialității divino-umane: Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă.

Mai întâi Duhului Sfânt și apoi nouă; nouă, numai în măsura în care facem loc Duhului Sfânt să acționeze pentru ei și pentru noi.

În această definiție divino-umană apostolică se cuprinde toată metoda acțiunii Bisericii în lume. Metoda aceasta au primit-o și au continuat-o sfinții mucenici și mărturisitori, Sfinții Părinți și Sinoadele Ecumenice. Dacă cineva se îndepărtează de ea, se îndepărtează de Duhul Sfânt, se îndepărtează de Sfinții Apostoli și mucenici, de Sfinții Părinți și de Sinoadele Ecumenice; cade din unitatea, din sfințenia, din catolicitatea și apostolicitatea credinței divino-umane a lui Hristos. Cu un cuvânt: se taie pe sine de la Domnul Iisus Hristos.

Biserica Ortodoxă deține intactă învățătura Dumnezeului-om Hristos, pentru că rămâne, fără să cedeze, la metodologia divino-umană a Sfinților Apostoli și a Sinoadelor Ecumenice.”

— Foarte mulți tineri studiază la facultăți de teologie protestante și catolice.

— Acestea nu sunt argumente, nu putem să discutăm așa… „de ce există iad și rai” – treaba lor!I-am spus unui tânăr absolvent al facultății de teologie, pasionat de lucruri mai „exotice”, care m-a interpelat: „Mă duc la Roma cu gândul să combat Catolicismul!” I-am răspuns: „Ascultă: numai clădirile când le-oi vedea, te catolicizezi, cum ai intrat în Roma.” Ei s-au organizat acolo, se motivează, dar se motivează fals.

Dar nu știu de ce pun problema unirii. Noi nu am pus problema, pentru că suntem liniștiți, suntem fericiți.

M-am îngrozit când am observat că nu au Proscomidie. Văd cât de mult se poate face la Proscomidie, unde pomenim viii și morții! O Liturghie fără Proscomidie e un lucru raționalizat, e un simbol, nu mai e un Adevăr.

— Mari trăitori, printre care enumerăm pe Mihai Urzică și pe părintele Iustin Popovici, scriu în cărțile lor că mișcarea ecumenică ar fi o creație a masoneriei.

— Nu este o creație a masoneriei, este o creație a dracului. Chiar Cuviosul Iustin Popovici a zis că este cea mai mare rătăcire a secolului.

— Panerezia secolului, s-a exprimat părintele Iustin Popovici…

— Și a mai zis încă una, fiind vorba de el: S-au făcut trei mari greșeli de la Creație: căderea lui Adam, trădarea lui Iuda și infailibilitatea papală.

Vasăzică nu putem să dăm citate decât pentru Ortodoxie. Pe Mihai Urzică l-am cunoscut personal. Am fost găzduit la el. Îl pomenesc zilnic, de asemenea și pe Maria, soția lui. Am stat la el după ce m-a eliberat din închisoare. N-aveam unde să stau, și m-a primit la el. Am auzit că e un om milostiv și i-am bătut la ușă: „Domnule, sunt eliberat din închisoare și n-am unde să stau.” Sigur, omul avea inimă bună, dar pe undeva a devenit suspicios și în final s-a convins că nu este cazul. Mi-a trimis ulterior un rând de veșminte preoțești.

— Ați spus că mișcarea ecumenică este o creație a dracului.

— Este o risipă de cuvinte pur și simplu susținându-se prostește: împarte și stăpânește sau divide pentru a domni.

Adevărul de credință s-a stabilit pe ce a făcut Mântuitorul. Dacă nu-i după Adevâr, sigur că-i după diavol.

— Când spuneți că este a dracului, arde, ustură.

— Nu știu pe cine arde, dar nu ne interesează. Dacă arde, îi ard și alte spuse, nu numai asta.

Îmi pare foarte rău că lumea nu este trezită sau nu este orientată cu privire la oferta asta continuă de la Apus pentru unire. Ce împăcare? Îți dau „bună ziua”, dacă ai magazin, cumpăr pâine de la tine, e altceva; dar eu sunt tot ortodox. Aici, la Techirghiol, trăiesc foarte mulți turci am botezat vreo șapte până acum —, vin pe la mine și îmi cer rugăciuni. Odată mi-au zis: „Părinte, avem același Dumnezeu!”; „Sigur că avem același Dumnezeu, dar nu credeți în Hristos, și numai prin El ne putem mântui.” Cum crezi în Sfânta Treime este important.

— Mai multe Biserici Ortodoxe, printre care și cea a Serbiei, s-au retras de la dialogurile ecumenice și din consiliile ecumenice.

— Sunt bucuros că s-au retras, pentru că sunt foarte convins că nu se poate face ceva având alt punct de vedere decât cel ortodox: Cine va strica una din aceste mici, mic se va chema. Cu ce prudență a vorbit Mântuitorul, cu două mii de ani mai înainte!

— În Sinodul Bisericii Sârbe sunt episcopi care au fost fii duhovnicești ai părintelui Iustin Popovici.

— Am toată admirația pentru acest cuvios Iustin Popovici. Dumnezeu l-a înzestrat pe acest mărturisitor cu daruri deosebite. Și să știți că unul din meritele lui este că a mărturisit Adevărul fără teamă.

În următoarele rânduri părintele Iustin Popovici ne arată gravitatea greșelilor Apusului:

„Prin faptul că în Apus creștinismul, cu toate adevărurile lui divino-umane infinite, a fost limitat la om, creștinismul apusean s-a transformat în umanism. Ceea ce poate să pară ciudat, dar acesta este adevărul. Îl dovedește într-un chip neîndoielnic realitatea lui istorică. În esența lui, creștinismul apusean este umanismul cel mai radical, pentru că a proclamat pe om infailibil și a transformat religia divino-umană in religie umanistă. Dovada acestui lucru este faptul că în Biserica Romano-Catolică Dumnezeul-Om a fost împins in cer și în locul Lui a fost instalat un locțiitor: Viacatius Christi… Ce tragică eroare: să se instituie un înlocuitor și un supleant pentru Domnul și Dumnezeul cel pretutindenea prezent! Fapt este însă că această nebunie s-a intrupat în creștinismul apusean.

În acest chip s-a săvârșit oarecum dez-întruparea Dumnezeului Celui întrupat, dez-divino-umanizarea Dumnezeului-Om. Umanismul religios apusean a proclamat că Dumnezeul-Om cel prezent pretutindeni nu este prezent la Roma și a instalat un înlocuitor al Lui în persoana unui om infailibil. În toate acestea e ca și cum umanismul ar vrea să spună Dumnezeului-Om: Retrage-Te din lumea aceasta în cealaltă, pleacă de la noi, noi îl avem pe înlocuitorul Tău, care Îți ține locul în chip infailibil în toate”.

Pentru că, deși au intenții să revină, nu renunță la infailibilitatea papală.

Sfântul Atanasie cel Mare, „Părintele Ortodoxiei”, spune că noi ținem „această predanie și învățătură și credință dintru început a Bisericii sobornicești, pe care Domnul a dat-o, Apostolii au propovăduit-o și Părinții au păzit-o. Căci întru aceasta Biserica s-a întemeiat, iar cel ce cade din aceasta nu mai poate fi și nici nu se mai poate numi creștin!”

La Sinoadele Ecumenice s-a stabilit adevărul de credință. Hotărârea Sinodului începea astfel: Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă. Primele șapte versete s-au stabilit la Sinodul I Ecumenic, și ultimele cinci versete la Sinodul al II-Iea Ecumenic (privind Duhul Sfânt). Putem contesta vreun punct dintr-acestea că nu-i adevărat?

N-a spus Mântuitorul limpede cu privire la Duhul Sfânt în Evanghelie: Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i pe dânșii să păzească toate câte am poruncit vouă; și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. și de asemenea De nu se va naște cineva din apă și din Duh… , deci în Duhul Sfânt?!

Atunci se ivise erezia care susținea că Duhul Sfânt este o apariție inventată de lume. Nu voiau să vadă că sunt Trei Fețe și o singură Putere.

Acum ei nu vor să vadă: „nenaștere, naștere și purcedere”

— Ce i-ați spune Papei dacă l-ați vedea?

— Asta este o întrebare de fantezie…

Mai întâi de toate aș fi cu inima sinceră, cu prezență ortodoxă, și i-aș zice: „Am fi foarte bucuroși dacă ați veni la Ortodoxie fără condiții”. Nu există concesie în materie de Adevăr.

A venit în țara noastră să facă demonstrație făcând o messă catolică, ceea ce înseamnă prozelitism, dar cu o condiție: să faci ca ei. Pe greco-catolici i-a amăgit cu lucrul acesta: „Rămâneți și duceți o viață ortodoxă, dar țineți administrativ de noi.” În prezent sunt mai catolici decât Papa.

I-a păcălit. Acum tot așa intenționează, tot metoda aceea o folosesc, într-un fel sau altul, dar care-i scopul?

Noi stăm de vorbă cu cei desprinși de adevărul de credință decât într-un singur caz: dacă vor să revină la Ortodoxie, fără condiții. Altfel, „să mă împac cum vrei tu, trebuie să cedez și eu, trebuie să-ți accept ție niște lucruri!”

Ce să acceptăm, ce să cedăm noi? Noi ne-am însușit ce au hotărât sinoadele, ce a hotărât Hristos, pentru că la sinoade n-au hotărât oamenii, ci Duhul Sfânt în sinod.

A venit Dumnezeu, nu a venit un arhanghel ca să mai discutăm puțin «poate a greșit arhanghelul!».

A venit chiar El, ca să nu fie niciun dubiu. Dumnezeirea a știut că vor fi dezbateri și vor fi schimbări și a precizat: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Cuvintele acestea sunt: Deci, acela ce va strica una dintre aceste porunci mai mici, și va învăta așa pe oameni, mai mic se va chema în Împărăția cerurilor – adică nu se va putea mântui, după tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Când auzi cuvintele: «mai mic întru Împărăția cerurilor» să nu întelegi nimic altceva decât iadul și osânda. Căci cuvântul: «împărăție» nu înseamnă numai desfătarea de bunătățile cele veșnice, ci și timpul învierii și venirea Lui cea înfricoșătoare… Hristos, fiind Dumnezeu, știa mai dinainte trândăvia multora, știa că unii au să socotească spusele Sale numai o exagerare și că au să discute legile Lui… De aceea, pentru a înlătura mai dinainte această nepăsare, amenință cumplit și pe unii și pe alții, și pe cei care calcă poruncile și pe cei care fac pe alții să le calce. Cunoscând deci amenințarea, să nu călcăm nici noi poruncile și nici să împiedicăm pe cei care vor să le păzească.

Sfântul Apostol Pavel spune: Ci măcar și noi, sau înger din cer de vă va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie! Vasăzică, pecetluiau Adevărul cu amenințările acestea divine, amenințări făcute cu adevărat, juridic și cu tărie.

S-au consemnat în canoane care nu sunt perimate o serie întreagă de abateri.

Ei vor unire, dar să ținem de Roma. La urma urmei, ei consideră că au dreptate.

Arsenie Papacioc; Singur ortodoxia