Îngăduie Dumnezeu, pentru păcatele și apostazia poporului, ca această pseudoierarhie ecumenistă să „canonizeze sfinți” după chipul și asemănarea ei, având în vedere și preconizata unire cu ereticii?

Ecumenismul nu poate ca să nască Sfinţi
Poate naște ecumenismul sfinți ?
Mai avem un minim simț al echilibrului când vine vorba despre Adevăr ?
Cine la cine se raportează, Adevărul la Persoană sau Persoana la Adevăr ? Omul la Adevărul și Învățătura Bisericii sau adaptăm Învățătura Bisericii la deșertăciunea învățăturii și filosofiei lumești bolnăvicioase ? Ce mai contează Dreptarul Ortodoxiei și Învățătura Bisericii atunci când poporul idolatru aleargă după false minuni ? Singura lor grijă nu este pierderea Adevărului mântuitor, singura lor teamă este aceea ca să nu le destrame cineva idolul.
Să nu se înțeleagă greșit că aș contesta cumva lista Părinților și Cuvioșilor propuși pentru canonizare. Nu iau asupra mea un asemenea păcat.
Majoritatea sunt de o sfințenie incontestabilă și foarte dragi sufletelor noastre. Au fost Sfinți în viață, au predicat și răspândit Dreptarul Ortodoxiei și Sfințenia cu exemplul vieții lor.
Ortodoxia neîndoielnică este criteriul de bază al canonizării, nu evlavia populară sau săvârșirea de minuni așa cum vedem că se încearcă să se inducă acum. Ori, se cunoaște că Sfinții, prin adânca lor smerenie, au unit poporul, nu l-au dezbinat, și au generat o mare evlavie in rândul său.
Cel ce dezbină știm cu toții cine este.
Toți cei care au făcut un idol din Părintele Arsenie Boca trebuie să înțeleagă că nu Ortodoxia se pune in balanță cu Persoana Părintelui, ci viața Părintelui trebuie cercetată dacă se identifică cu Adevărul de Credință Ortodox.
Pare că nu mai interesează pe mai nimeni Adevărul, se aleargă după false minuni și confecționări de idoli. Un mare mister, o mare Taină pe care nu o cunoaște decât Dumnezeu cu omul, cu fiecare dintre noi, este măsura pocăinței la care ajunge omul în clipa când trece pragul, în veșnicie.
Părintele Arsenie Boca, este posibil să se fi căit pentru ereziile strecurate atât în Cuvânt, cât și în pictură, dar se pare că nu a lăsat nici-o dovadă scrisă sau verbală a vreunei stări de pocăință. Necazul cel mare este că ereziile au rămas.
Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române are competența și puterea de a limpezi astfel de situații controversate dar are alte preocupări și orientări ecumeniste.
Atunci se pune întrebarea: Mai are Sinodul legitimitatea ca să canonizeze Sfinți, după ce a legitimat in Creta suma tuturor ereziilor – Ecumenismul?
Autor: Constantin Costescu, profilul său de socializare
Patriarhul nu este ecumenist.