O epidemie de pseudo-moravuri [241], o toleranță față de orice și o ,,cultura de masă’’ vulgară nimicește zi de zi sau mutilează sufletele oamenilor. Peste tot în jurul nostru se promovează vulgarizarea răului și acceptarea falsității și a urâțeniei. Vulgaritatea a acaparat toate țările. A devenit un fenomen global, un semn al vremurilor noastre. Banalitatea nu este doar o materializare năucitoare a vieții, sau o lipsă de interes cu privire la aspectul ei spiritual. Este o pierdere a idealurilor înalte, a tânjirii după viața veșnică din viitor.  Banalitatea este un anti ideal care ucide voința de a fi mântuit și nevoința de a pune început Credinței, Nădejdii și Dragostei. Am putea spune că ,,diavolul este vulgar’’ dacă am lua aminte la lucrările lui.

Zgomotul infernal și râsul răutăcios îl vânează pe om pretutindeni, nu atât în încercarea de a-l distra, cât pentru a-l abate de la ,,amintirea mortii’’ [242], de la lacrimile de pocăință și de la rugăciune. ,,Diavolul și-a făcut deja apariția în lume fără mască’’ (N.V.Gogol ,,,Duminica luminată’’). Vom încerca să lămurim această idee printr-un fragment  din ,,Taina Fărădelegii’’ din care am citat mai devreme:

,,Ascultă, legiune a șarpelui negru, și execută! Dați-le oamenilor cât mai multe impresii cu putință, dintre cele mai felurite, captându-le atenția printr-o înnoire fără sfârșit a născocirilor și descoperirilor, printr-o schimbare clocotindă care se întâmplă minut de minut, secundă de secundă – la  nesfârșit, fără preget; impresii mereu noi, seducătoare, care captează atenția. Mai înainte de toate dați tuturor mijloace pentru o schimbare rapidă,spontană a voinței, a gândurilor, a dorințelor, a întregii lor ființe. Faceți-le cu putință să vadă, să audă, să schimbe idei la distanță – de la o distanță nemaipomenită, gigantică, stupefiantă… Să-I adunăm pe oameni laolaltă, să-i adunăm într-o gloată, să terminăm cu izolarea, cu individualitatea prin a le ațâța curiozitatea față de sclipitoarele inovații și de creșterea excepțională a inventivității intelectuale.Dați-le mijloace de transport cu aburi: căi ferate, vapoare, nave pe abur, cu vuietul trenurilor și călătoriile cu viteză care zăpăcesc mintea; dați-le zgomot, zăngăneală, fluierături, gări uriașe cu larma lor neîncetată, defilarea fețelor, schimbarea imaginilor și alternanța situațiilor  – obraznice și periculoase până la nerușinare și confuzie, până la nimicirea unor garnituri întregi de trenuri cu tot cu oamenii din ele…

Dați-le telegrafe, telefoane, scări rulante, mașini zburătare, baloane, fonografe, gramofoane, motoare electrice, mașini electrice, lumină electrică. Toată puterea aflându-se în mâna omului prin puterea intelectului – a omului împărat, stăpân al naturii pe care și-a luat-o în stăpânire… Nu mai există artă inspirată, ea se află în tipărituri, în fotografii, în oleografii, în arta fotografică, în rapidele mijloace de reproducere mecanică a nenumăratelor imagini… Mașini de scris, prese de tipografie, mașini de cusut, mașini de semănat, de treierat, de măcinat și de copt pâine, mașini cu jocuri, mașini de cântat și de vorbit, cinematografe…

Gata cu mâinile! Jos munca manuală!… Rațiunea triumfă! Rațiunea este împăratul, stăpânul, rațiunea este mândria omului. Vor începe s-o venereze, să o idolatrizeze. Omul va ridica cu mândrie capul său și va agonisi cunoștința libertății… La ce-i trebuie putere asupra lui însuși dacă el stăpânește totul? De ce s-ar supune cuiva, dacă i s-au supus stihiile naturii? Omul va agonisi atunci înțelepciunea noastră, înțelepciunea șarpelui negru, împlinirea profeției făcute femeii ascultătoare ,,veți ști totul, veți fi ca niște dumnezei’’.

Şi omul își va înălța capul și va provoca Cerul care l-a chinuit prin încercarea răbdării, și-și va face arme împotriva blândeții și a supunerii în fața legii, a smereniei și a nevinovăției și împotriva curăției. Le va batjocori ca pe niște slăbiciuni, considerându-le lașitate și slugărnicie și le va transforma în libertatea anarhică, iar desfătarea plăcerilor carnale va fi podoaba acestei libertăți…Viața, aceată mișcare neîncetată și neostenită acompaniată de caleidoscopul nesfârșit al impresiilor, va năvăli ca un puhoi nelăsând timp, nici măcar o clipă pentru aducerea aminte de Dumnezeu, și de Sfințenia Sa, de viața pașnică, plină de iubire și de năzuința pentru Lumină, care este izvorul și împlinirea făgăduinței. Nimic Sfânt și Dumnezeiesc nu-i va mai satisfice și alina pe oameni iar glasul conștiinței se va stinge. Vor fugi de ea iar frica lor va fi precum chinurile morții, și vor căuta să urmeze gloatei temându-se de singurătate, pentru ca să nu audă glasul conștiinței. Şi astel, vom înlocui acea curăție blajină și copilărească și sfințenia pe care ei o numesc agonisire duhovnicească și desăvârșire, după cum i-a învățat Mielul, prin cultura noastră, prin progresul nostru, acela al triumfului și mândriei intelectului. La ce bun această rânduială nesuferită, această supunere în fața legii, această putere unificatoare care înfrânează setea de nesăturat a patimilor și bucuria nesățioasă a plăcerilor unei vieți nerușinate și captivante? Promovați ideea că oricine are dreptul să se bucure deplin de un moment lipsit de griji al unei vieți senzuale, al unei pasiuni arzătoare, al desfătării până la sfârșit, până la fundul plăcerilor.

Ascultă Legiune a șarpelui negru si a Mamonei! Ascultă și execută! Când viața firească a oamenilor se va preschimba în viață artificială, când va deveni o producție automată de masă, munca manuală va fi inutilă; iar mâinile omului vor deveni slobode, dezlegate, și de aici va crește dorința de a trăi nestăpânit, febril, prin toți nervii și prin toate fibrele corpului. Dorința lor de trăi toate impresiile momentului, de a sorbi cupa plină de bucuria plăcerilor și desfătărilor oferite de noi (da, deja cultura noastră năvălește ca un val pătimaș și atot-acaparator) va crește și se va înteți în dorința neînfrânată de a bea această cupă până la fund, până la moarte, pâna la stingerea bucuriei; toți ar trebui să bea această cupă, să o simtă, să se bucure de ea, ca să nu mai fie credință, nădejde și dragoste, să nu mai fie nimic în afara plăcerilor senzuale. Oamenii înșisi vor râde, așa cum râdem noi, copiii liberi ai iadului, de credință, nădejde și dragoste, aceste surori ale naivei fantezii omenești… ha…ha…ha!! Râdeți de ele, voi, legiune a Şarpelui negru!… Râzi, bătrâne Moloh!…Privește și de bucură de nebunia oamenilor!…’’

Viața oamenilor contemporani este uneori mai înfricoșătoare decât orice film horror. ,,Împietrirea’’ rămâne netulburată chiar și de faptele cele mai înfiorătoare: totul este permis. Este permis să scoți ochii unui copil de-al străzii din Brazilia, Mexic, Rusia sau să jupoi de viu pe cineva, să-i iei rinichii și  inima și să le transplantezi unor domni ,,cumsecade și respectabili’’ care poartă cravată, sau unor doamne împodobite cu bijuterii, să le asiguri o continuare liniștită a vieții… Potrivit profețiilor, diavolii înșiși vor fi uimiți de cruzimea oamenilor (Sfântul Nil izvorâtorul de mir). Mulți dintre contemporanii noștri au devenit, nu animale, această comparative ar fi nedreaptă și jignitoare chiar și pentru cele mai feroce animale, care îl cunosc pe Dumnezeu, ci ei au devenit diavoli. [244].

Ei nu ascultă de rațiune, și nici un necaz nu le mai poate trezi sufletul care a murit deja în timpul vieții lor. Astfel, un sodomit infectat cu SIDA, ar fi putut să se întoarcă la Dumnezeul atotmilostiv în timpul ultimelor sale suferințe, pocăindu-se de păcatul său de moarte, și ar fi aflat iertarea Lui și harul veșnic. În loc de asta, totuși, acest ademenitor nepocăit acordă interviuri (molipsindu-și spiritual ascultătorii) și își împărtășește planurile de sinucidere (promovând în același timp acest păcat de moarte extrem de grav), culege simpatie și… respect.

Există manifestări diabolice la care societatea reacționează cu indignare, dar sunt altele cu mult mai grave (acele manifestări care sunt îndreptate împotriva vieții bisericii) și care stârnesc încurajare și simpatie printre cei care se consideră a fi printre cei credincioși. Cea din urmă sforțare și cea mai feroce a vrăjmașului omenirii nu este îndreptată atât împotriva lumii (care în mod conștient sau inconștient i s-a supus deja) cât împotriva Bisericii lui Hristos. Urâciunea pustiirii triumfă deschis și fără rușine în locurile sfinte. Respingerea Sfintei Tradiții este fără îndoială unul dintre țelurile principale ale ecumenismului.

Pornirile de sfidare a lui Dumnezeu și a lui Hristos sunt aproape evident manifeste în strădania ecumeniștilor de a introduce noi ,,stiluri liturgice’’. Astfel ei îngăduie și uneori chiar întâmpină bucuros muzica orchestrală, jazz-ul sau rock-ul pentru a acompania ,,slujbele bisericii’’ pretinzând că o astfel de muzică este necesară pentru a-i ,,reînsufleți’’ pe credincioși, și în special pe tineri. Revista Risk pentru tineri, publicată de Consiliul Mondial al Bisericii de la Geneva, pledează în favoarea unui ,,stil liturgic viu’’. Familiaritatea blasfemiatoare a acestei reviste ,,bisericești’’ nu cunoaște nici o limită. Astfel, într-una din paginile sale este înfățișată o idee anticreștina scandaloasă tipărită cu litere mari încovoiate ,,Întruparea nu s-a petrecut încă’’ [245]. Aceeași revistă Risk susține că ,,loviturile la tobă sunt la fel de bune ca și sunetul clopotelor bisericii’’ [246].

Ecumeniștii își acompaniază propriile ,,slujbe’’ nu numai cu muzică orchestrală, ci și cu dansuri și cu multe altele… inclusiv rock-n-roll ,,evanghelic’’ sau ,,creștin’’.  Nu poți să nu observi că a considera drept dans ,,liturgic’’  un dans care a devenit un fenomen prevestitor de rău al vremurilor noastre și care este strâns legat de cultul lui satan [241], este o absurditate strigătoare la cer și o parodiere diabolică a  Evangheliei Mântuitorului Hristos.

Rock-n-roll sau ,,rock’’-ul devenit destin planetar al tinerilor din toate țările, și-a adus mesajul din iad, pentru a strica, a corupe și a nimici cu totul cât mai mulți tineri vulnerabili emotional cu putință.

Ecumeniștilor le plac tot felul de distracții și devieri (iată deci aici iadul ,,atoatebatjocoritor’’ pe care-l amintim în rugăciunea ortodoxă!).  Le plac tot soiul de dansuri –până și rugăciunea Tatăl nostru este dansată de către ecumeniști. Această manifestare scandaloasă este descrisă, fără nici o rușine, în revista ecumenistă menționată mai sus. Se evocă faptul că în timpul ,,euharistiei’’ cel ce slujea, pastorul Ronni Sequiera din India, a dansat pe rugăciunea ,,Tatăl nostru’’. Fotografiile însoțitoare dovedesc că ,,dansul este un mijloc de expresie liturgică’’, acesta fiind și subiectul tezei de licență al dansatorului [248].

Pe 3 iulie 1994 a apărut un nou ,,organism ecumenic’’: Consiliul Național al Bisericilor din Australia care reprezintă 13 confesiuni, inclusiv jurisdicțiile ,,ortodoxe’’ ale patriarhiilor Constantinopolului, Antiohiei și României.

Slujba menită să marcheze înființarea noii organizații a avut loc la Catedrala catolică a Sfântului Cristoph din Canberra.  Printre participanți, alături de alți membri ai NCCA, s-au aflat și episcopi și preoți ,,ortodocși’’. Dincolo de rugăciunile ecumenice în comun și manifestările eretice care s-au petrecut la această ,,slujbă’’, o atenție cu totul specială  o merită câteva momente ale ,,programului’’ de un caracter flagrant anticreștin.

Astfel, începutul slujbei a fost făcut de trei tinere aborigene necreștine, îmbrăcate indecent (cu mișcări indecente), care împreună un un tânăr aborigen, și-au jucat spectacolul. În fața altarului catedralei și-au săvârșit dansul de cult, acompaniate de ritualuri păgânești de purificare / izbăvire cu fum și frunze. Acest spectacol a fost chiar mai provocator decât interpretările similare organizate în timpul celei de-a șaptea adunări generale a Consililui Mondial al Bisericilor cu trei ani în urmă tot în Canbera.

Pe lângă show, o altă ,,interpretare’’ dubioasă cu un simbolism specific și cu dansuri a avut loc în fața altarului.Intrarea Evangheliei (însoțită tot de dansuri) a fost interpretată de trei tinere aborigine îmbrăcate necuviincios. [249].

Larma și râsul dau buzna și în bisericile Domnului din Rusia. Un binecunoscut renovaționist din anii 1920, Antonin Granovski, a încercat să obțină ,,cea mai largă democratizare a Cerului, cel mai larg acces la sânul Tatălui ceresc’’ [250].(totul începe cam asa: (vremurile de pe urma) Mitropolia Moldovei a organizat un CONCERT in CATEDRALA )

Teoreticianul și practicianul modernismului ,,ortodox’’ din Patriarhia Moscovei, Alexander Borisov, continuă opera începută de Antonin Granovski (Borisov își consideră învățătorul un ,,reformator viteaz’’). Înșelarea spirituală a renovaționiștilor de astăzi, precum ,,preotul’’ A. Borisov, G.Kocetkov și cei dimpreună cu ei, este un subiect separat la care vom reveni curând. Acum însă să arătăm doar câteva dintre inovațiile pentru care A.Borisov se luptă în faimoasa sa carte “Pobelevshie nivy” (Holde coapte), Moscova, 1994.

,,Părintele’’ Alexander [251a], părând să fie de acord cu dorința lui A.Granovski de,,democratizare a Cerului’’, propune îndepărtarea iconostaselor in biserici, pretinzând că ,,i-a ținut pe oameni la distanță’’ vreme de mai multe secole (pag.175-176). Pentru comoditatea credincioșilor, el recomandă instalarea de băncuțe. Mai mult, Borisov susține introducerea orgilor (pag.177) în Bisericile Ortodoxe. Dansurile în costume exotice, precum cele organizate de colegii lui Borisov și ai lui Kocetkov din afară, sunt tot ce mai lipsește pentru ca asemănarea cu teatrul să fie izbitoare!

Egumenul Inocent (Pavlov) risipește o groază de cerneală împotriva ,,disconfortului nejustificat al practicii religioase’’ al Bisericii Ortodoxe. ,,O prelungire superfluă a slujbelor (…) ajută prea puțin’’ după el ,,pentru o adunare la rugăciune’’ și poate că acesta este motivul pentru care ,,un preot practicant’’ după cum se consideră acest minciuno-călugăr, este ocupat să-și dea seama de procentajul ,,femeilor…de vârstă fertilă’’ în loc să se roage [251b].

,,Feriți-vă de apostazia de la credință ca început al răului’’ a spus Antonie cel Mare [252].

Nu foarte mulți oameni din Patriarhia Moscovei ar fi azi surprinși să afle că preoții care se bucură, să spunem așa, de o reputație exotică, fie ocupă posturi oficiale înalte, fie se bucură de o popularitate mondială. Așa stau lucrurile de pildă cu Egumenun Ioan Economțev, director adjunct de afaceri al Patriarhiei Moscovei, adjunct al președintelui Comitelului Educațional, profesor al Academiei Teologice din Moscova și totodată un binecunoscut prozator, poet, eseit, autor de romane erotice cu titluri caracteristice, precum ,,Misterul Zilei a Opta’’ sau ,,Însemnările unui preot de provincie’’. El vorbește deschis despre toate acestea într-un interviu oferit unui binecunoscut journalist A.Nezny (Gândirea rusă, Paris, 27 iulie 1994).

Ieromonahul Roman (Matiușin) a devenit faimos într-un alt fel. Fanteziile sale, adesea de o nuanță erotică, fac înconjurul lumii sub formă de discuri și casete. Însoțindu-și jalnicele cântări cu o chitară, nu scapă nici o ocazie să răspândească bârfe despre Biserica din Afara Granițelor: o minciună rimată este mai ușor de ținut minte. El și frații lui nu uită zicala franțuzească ,,calomniați, calomniați, ceva tot rămâne întotdeauna’’!

Pierzându-și simțul măsurii, cei care-i fac reclamă acestui călugăr cu chitară îl compară nici mai mult nici mai puțin cu Proorocul și Împăratul Daniel, cu Sfântul Ioan Damaschin, cu Sfântul Roman Melodul, iar chitara sa cu ,,psaltirea, corzile secolului 20’’[253].

Ava Ioan Kolov a fost întrebat odată: ,,Ce înseamnă să fii călugăr?’’. A răspuns: ,,Să te silești să asculți de poruncile lui Dumnezeu’’ [254].

,,Iadul atotbatjocoritor’’ jubilează la afișarea deschisă a mârșăviilor celor chemați să stăruiască în nevoința îngerească. Există ceva cu adevărat diavolesc în ispitele acestui cler apocaliptic care este ,,jucăria duhurilor rele’’ potrivit unui sfânt părinte [255].

Foarte mult rău a fost semănat de către acești apostați în sutane care s-au înrudit cu diavolii și participă activ la lucrarea lor de transformare a vieții într-un iad. Îi așteaptă însă judecata lui Dumnezeu.

Există din fericire și luptători umili care sunt mari în ochii lui Dumnezeu. Se poate ca pentru rugăciunile acestor drepți nevăzuți să mai stea lumea aceasta în ciuda faptului că păcatele și relelele ei le-au depășit pe ale Sodomei și Babilonului. ,,Şi unde s-a înmulțit păcatul, acolo a prisosit harul’’ (Romani 5,20). Nevoitorul nostru Sfânt contemporan Ioan (Maximovici) canonizat în 1994 de către Biserica Rusă din Afara Granițelor întruchipează idealul monahal și insuflă nădejdea în inimile credincioșilor. Viața sfântă a caracterizat și pe marii teologi ai vremurilor noastre : Arhiepiscopul Serafim (Sobolev) și Arhimandritul Iustin (Popovici).

Cât despre inovațiile neobrăzate și hulitoare pe care încearcă să le introducă apostații prin puterea lor, ele sunt rușinate de frumusețea Bisericii și a slujbelor ei divine care cucerește inimile. Modernismul hidos se dovedește incompatibil cu concepția ortodoxă despre slujbele bisericii, și în special cu cântarea bisericească. Sfinții lui Dumnezeu au considerat întotdeauna cântările bisericii ca pe niște mijloace de înflăcărare a stării de rugăciune și de pocăință a închinătorilor, ridicându-i spre lumea cea nestricată a Duhului Sfânt. Binefacerea cântării bisericești de rugăciune este aceea că ajută sufletul nostru să se apropie de Dumnezeu. Slujbele bisericii ortodoxe le deschid închinătorilor o altă lume mai înaltă; îi ajută să înțeleagă Liturghia divină ca pe o slujbă cerească săvârșită aici pe pământ. Potrivit Sfântului Ioan Hrisostom ,,în cer, cetele îngerilor dau slavă; pe pământ, credincioșii alcătuind coruri în biserici, imită aceeași slăvire a îngerilor. În cer, serafimul zice cu glas tare imnul Sfintei Treimi; pe pământ, mulține de oameni cântă același imn. O celebrare comună a ființelor cerești și pământești este alcătuită: o singură mulțumire, o singură înălțare, un singur cor al bucuriei. Ne este prilejuită prin bunăvoința de nedescris a Domnului, i se dă formă prin Duhul Sfânt. Armonia sunetelor ei este conformă bunăvoinței Tatălui’’. [257]

Din Sfânta Scriptură știm că spre sfârșitul istoriei pământești, Dumnezeu va îngădui răului să conducă lumea ca niciodată până atunci. Și deși încă de pe acum iadului și stăpânului lui care parodiază fără rușine tot ce este sfânt, bătându-și joc de omenire, le merge destul de bine lucrarea deocamdată, creștinii, prin nădejdea lor la Dumnezeu, sunt puternic încredințați că iadul nu-și va sărbători victoria finală. ,,Unde este biruința ta moarte? Unde este boldul tău Iadule?’’ (Proorocia lui Osie, 13, 14, Corinteni 15,15). Jertfa Mântuitorului nostru de pe cruce a adus ocara iadului. ,,Când te-ai pus în mormânt nou Mântuitorule pentru toți oamenii, iadul s-a batjocorit și s-a înspăimântat, văzându-Te pe Tine. . Legăturile s-au rupt iar porțile s-au stricat, mormintele s-au deschis și morții au înviat. Atunci Adam mulțumind și veselindu-se a strigat Ţie : ,,Slavă îndelung răbdării Tale, iubitorule de oameni’’ (traducere liberă la Stihira la Sfânta și Marea Vineri)

[241] Acest surogat de moralitate care potrivit lui Nietzche este ,,dincolo de Dumnezeu și de cel rău’’ dar de fapt, mai mereu din partea Celui Rău.

[242] Potrivit tradiției patristice, în rugăciunile lor zilnice, monahii și mirenii ortodocși cer Domnului să le dea ,,aducerea aminte de moarte’’ (rugăciunea Sfântului Ioan Hrisostom ,,pentru ceasurile zilei și nopții’’).  Această aducere aminte a sfârșitului apropiat și a răspunsului de dat în Ziua Judecății pentru tot ceea ce a făcut ajută pe om să aibă o atitudine mai serioasă și mai responsabilă față de faptele sale și față de viața sa în cursul căreia trebuie să se comporte având în vedere răsplata veșnică.

[243] ,,Taina Fărădelegii. Două Descoperiri din 1909’’. Editată la Editua Mănăstirii din SUA, New York, N.Y.10128, nr.93, 75 E; și în Canada în 1994, Monreal, Strada Champagneur, nr 8011, pag. 7-9.

[244] Vom ilustra acest gând printr-une xtras din Declarația Comitetului Social ,,pentru Renașterea morală a Patriei noastre’’. Se afirmă că pe 7 ianuarie 1996, de sărbătoarea Nașterii Domnului, programul de televiziune ,,hogi’’ din Rusia a arătat travaliul unei femei ale cărei nașteri fusese provocată intenționat cu două luni înainte de termen. ,,În prealabil, această – nici femeie, nici mamă (în concepția noastră omenească) își dăduse în scris acordul ca pruncul născut din ea să fie ucis de așa o manieră pricepută încât prin pregătirile făcute și organele prelevate din trupușorul lui să se îmbunătățească sănătatea fizică a celor care doresc să-și prelungească viața cu ajutorul acestui tip de canibalism’’. Telespectatorii au văzut nou născutul mișcându-și mânuțele și piciorușele și frecându-și ochișorii cu pumnișorul. Apoi, mâinile așa-zisului ,,personal medical’’ l-au înfășurat pe prunc în celofan și l-au pus într-un congelator (…). După demonstrația nașterii micuțului și a morții lui imediate, telespectatorilor li s-a arătat ședința Colegiului Departamentului de Sănătate unde Ministrul Sănătății a anunțat că va reprima orice încercare de a stopa activitatea acestei instituții autorizate de el (Institutul Internațional de Medicină Biologică).

Doctorul american care a dezvoltat această tehnologie, acest nou tip de canibalism ne-a spus că doar în Rusia, și nicăieri altundeva i s-a dar permisiunea de către guvern pentru realizarea acestei ,,activități științifice promițătoare’’ – după cum a numit-o el. Autorii ,,Declarației…’’ au subliniat că asemenea fenomen era de așteptat să se petreacă într-o țară ,,unde maternitatea este pângărită și fecioria ridiculizată, unde în decursul a câțiva ani mass media, cu complicitatea guvernului, a dus o campanie amplă cu scopul distrugerii moralității’’. (Declarația Comitetului Social ,,pentru Renașterea morală a Patriei noastre’’. Vezi Rusia Ortodoxă, Jordanville, SUA, nr.4, 1996, pag. 11).

[245] Risc, vol. 5, numerele ¾, Geneva, 1969, pag 46.

[246] Ibid, pag.4.

[247] Jean-Paul Regimbal, ,,Rock’n roll-ul. Abuzarea conștiinței prin intermediul mesajelor subliminale’’, edițiile Saint-Raphael Inc. Sherbrooke, Quebec, Canada, 1983; John O’Connor O.P., ,,Războiul iadului împotriva copiilor noștri’’, tipăriturile Saint-Raphael, Sherbrooke, Quebec, Canada, 1991.

[248] Risc, vol. 5, nr.1, 1969,  paginile 4,13.

[249] Revista EPS, nr. 16, 13 iulie 1994: ,,Noul Consiliu bisericesc australian îmbrățișează 13 confesiuni’’; Ziarul MECC News Report v. 7/10, iulie-octobrie 1994, pag. 16; ,,Ecumeștiri’’, ziarul O Lume, nr.193. martie 1994, pag.16-17, și filmul făcut de compania ABC pe care l-am văzut.

[250] Biserica Rusă Pravoslavnică 988-1988, nr.2, Moscova, 1988, pag.27.

La vremea lui, A. Granovsky care a participat la întrunirile filosofico-religioase din St. Petersburg (vezi cap.9) a fost poreclit ,,Leviatanul’’ de V. V. Rozanov.  Cei ce l-au întâlnit pe Granovsky ,, au fost izbiți de statura sa enormă, de chipul lui demonic, de ochii pătrunzători și negri ca smoala, și de barba lui nu foarte deasă’’. Dar nu mai puțin izbitoare au fost ,,afirmațiile fățișe neinteligibile și de-a dreptul cinice ale acestui preot. Subiectul principal al discursului lui erau relațiile sexuale…’’ (Alexander Benua, “Memoriile mele”. Moscova, 1990, cărțile 4 și 5, pag. 291).

[251a] Borisov poate fi numit ,,părinte’’ doar în anumite condiții și cu ghilimele, având în vedere în special părerile lui cu privire la Euharistie. Pe lângă aceasta, el însuși insista asupra reconsiderării titlurilor și adresărilor tradiționale folosite în Biserica Ortodoxă: ,, De ce nu ne-am zice unii altora… frați?’’ (Holde coapte), pag.178-179.

[251b] Vezi ,,Capcanele Ortodoxiei renovate’’ în Jurnalul rusesc, Moscova, 1995, pag.115.

[252] ,,Pateric’’, texte alese ale sfinților monahi și întâmplări din viața lor alcătuite de Episcopul Ignatie Briancianinov , ediția a 4-a, Sankt Petersburg, 1993, pag.428.

[253] Melchisedec, Arhiepiscop de Ecaterinburg și Kurgan. Notă explicativă la înregistrarea ,,Cântecele ieromonahului Roman’’, Studioul de înregistrări din Leningrad, 1991.

[254] “Pateric”, pag. 290.

[255] Ibid., pag. 428.

[256] Şi Lucifer le-a dat slujitorilor săi programul ofensivei: ,,Mai întâi de toate seduceți-i pe slujitorii Bisericii celui Prea Veșnic prin sugestiile voaster. Arătați-le puterea asupra sufletelor celor ce caută mântuirea, asupra suveranilor și domnitorilor, prin frumusețea femeilor și posibilitatea cuceririi lor ușoare; arătați-le bunurile lumești, bogăția și atracția exterioară a împrejurărilor, splendoarea, luxul și mijloacele de acaparare a lor…  faceți ca sfintele vestiri ale Celui Înviat să fie unelte în mâinile lor să fie ascunse de cei ce caută mântuirea, ca să nu se vădească caracterul lor criminal înaintea oamenilor. Pervertiți-i treptat și cu mare băgare de seamă… Credința oamenilor se va clătina pentru că vor gândi că dacă slujitorii și învățătorii Bisericii sunt așa, atunci credința propovăduită de ei nu duce la mântuire, ci la pierzare, și că ei mint (…). Dar daca-i văd pe slujitorii Bisericii Lui după cum îi faceți voi, ei se vor simți ispitiți să piardă nădejdea la Dumnezeu odată pentru totdeauna, și vi se vor alătura vouă și vor primi doar cultura voastră fundamentală și libertatea voastră ca pe adevăratul progres. (,,Taina Fărădelegii’’, pag. 7-8).

[257] Sfântul Ioan Hrisostom ,,Omilii la Cuvintele Sfântului Profet Isaia’’ (în rusă), omilia 1. paragraf 1, Opere, Vol. 6, cartea 1. St. Petersburg, 1900, pag.380.

Sursa: ortodoxianecenzurata.wordpress.com