Prietenia ecumenistă ajută pe cineva să se obişnuiască cu păcatele neortodocşilor

Regretatul arhiepiscop Serafim (Sobolev) scria: ,,Este greu de spus unde se abat mai mult ortodocşii ecumenişti de la credinţa ortodoxă: în scrierile lor, sau prin participarea la conferinţele ecumeniste”[1]. Această participare care implică acceptarea compromisului dogmatic şi îndepărtarea de Sfânta Tradiţie este, în esenţa sa, trădarea Ortodoxiei.Multe lucruri s-au schimbat în conştiinţa Bisericilor Ortodoxe locale, inclusiv în cea a Patriarhiei Moscovei, de când ele s-au alăturat mişcării ecumeniste[2].

La Sinodul lor de la Moscova din 1948, Patriarhia Moscovei definea ,,mişcarea ecumenistă ca fiind o nouă încercare de a ridica turnul Babel, ca un semn al înşelării obişnuite a omului … din cauza păcatului mândriei. Ea a înlocuit misiunea unei unificări lăuntrice, organice şi întemeiată dogmatic cu o unificare mecanică externă”. Este extrem de semnificativ că, la acea vreme, Patriarhia Moscovei socotea că ,,adevărata unitate a Bisericii era un concept străin înţelegerii” mişcării ecumeniste, şi că a-l adopta ar însemna ,,să respingă adevărata unitate a Bisericii … în spaţiu şi timp … să rupă lanţul neîntrerupt al harului care uneşte Biserica Ortodoxă cu sfinţii apostoli prin succesiunea apostolică … să vândă tezaurul nostru păzit cu multă râvnă al credinţei pentru blidul de linte al foloaselor pământeşti şi prin aceasta să participe la ademenirea sufletelor omeneşti”[3].

Aceste din urmă cuvinte sună deosebit de dureros, când sunt comparate cu laudele de astăzi cântate în cinstea ecumenismului de ,,ortodocşii” ecumenişti ai Patriarhiei Moscovei.

Citeşte şi:  Homosexualitatea a ajuns la porţile Bisericii Ortodoxe (I)

Pe lângă abaterea acestor ,,ortodocşi” ecumenişti de la credinţa lor prin încălcarea sfintelor canoane şi dogmei Bisericii (pe care o mărturisim în articolul 9 al Crezului nostru), ecumenismul a zămislit alte roade rele. În special, prietenia care se dezvoltă între ecumenişti. Imperceptibil pentru ei înşişi, participanţii la întrunirile ecumeniste se abat de la convingerile lor anterioare şi dobândesc un limbaj special, o terminologie şi un mod de a gândi care se dezvoltă în procesul dialogului. Astfel se săvârşeşte înstrăinarea ortodocşilor ecumenişti de Biserica lor Mamă, întunecarea conştiinţei lor prin amăgiri eretice neortodoxe. Exact aşa cum a remarcat Sfântul Apostol Pavel: Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune (I Corinteni 15, 33).

Există un astfel de concept precum ,,curăţia duhovnicească” (arhimandrit Constantin Zaiţev) fără care loialitatea faţă de Hristos este de neconceput. Potrivit unui scriitor religios contemporan, ,,întrunirile, rugăciunile şi slujbele comune ecumeniste hrănesc o lipsă de loialitate constantă a participanţilor faţă de propria credinţă, şi inculcă în sufletele lor o stare rea de adulter duhovnicesc”[4].

Ecumeniştii au devenit conştienţi de mult timp de importanţa comunicării personale pentru cultivarea indiferenţei confesionale şi lipsei de scrupule.Ei au un motiv serios să nu se limiteze doar la publicaţii tipărite; mai presus de toateei încurajează îndeosebi contactele personale care sunt stabilite la conferinţele şi adunările lor, la tot felul de dialoguri şi întruniri.

În occident, ca o regulă, ecumenismul a fost propagat pe scară largă decenii la rând, ţintind, în primul rând, la demoralizarea credinţei ortodoxe: alte confesiuni nefiind de un interes deosebit pentru vrăjmaşul omenirii, deoarece ele se află deja, în parte sau pe deplin, în puterea sa.

Citeşte şi:  „Antihristul” va oferi lumii un fel de regat pământesc care este întru totul opusul Împărăției Cerești a lui Hristos

Funcţionarii mişcării ecumeniste, atât din occident cât mai ales din Rusia sovietică, au fost întotdeauna foarte atraşi de călătoriile gratuite în străinătate şi de toate avantajele aferente.

Şcolile teologice ale Patriarhiei Moscovei sunt corupte cu ajutorul ecumenismului potrivit unui plan menit să proiecteze multe decenii din viitor. Preoţii viitori sunt inoculaţi făţiş cu perspectiva ecumenistă în locul credinţei ortodoxe. Mulţi dintre ei sunt trimişi la studiu în centrele ecumeniste din occident, în timp ce mulţi studenţi neortodocşi străini studiază la seminariile şi academiile teologice ale Patriarhiei Moscovei, şi îşi obţin acolo rangurile (!) teologice. Ereticii apuseni sunt invitaţi nu numai să ţină ocazional câte o prelegere, ci cursuri întregi. Astfel, în decursul unui număr de ani, la sfârşitul anilor ’1970 şi începutul anilor ’1980, profesorul de la Institutul Răsăritean din Roma, iezuitul Michael Arranz a ţinut cursuri de liturgică la Academia Teologică din Leningrad. El însuşi a primit un doctorat în teologie din mâinile mitropolitului ,,ortodox” Nicodim (Rotov), şi înveşmântat ca un preot ortodox, s-a împărtăşit în altarul bisericii academiei.

În acest fel, trădătorii atestaţi ai Ortodoxiei sunt formaţi în Patriarhia Moscovei. În timpul anilor ,,reconstrucţiei”, sute de preoţi de mir din Patriarhia Moscovei au fost doar prea fericiţi să participe la ,,schimbul de experienţă” şi să fie formaţi în comunităţile protestante şi catolice din occident, în vreme ce nenumăraţi misionari occidentali, din cauza complicităţii binevoitoare a Patriarhiei Moscovei, au fost implicaţi pe faţă în coruperea poporului ortodox din Rusia. Aşa cum spunea recent arhipreotul patriarhal Ioan Sviridov, pe când se afla la Roma: ,,Rusia este ţara misiunii”[5]. Şi foarte recent, a început o mituire directă a clerului ortodox al Patriarhiei Moscovei de către catolici. Într-adevăr, toate aceste excese şi fărădelegi ale ecumeniştilor nu sunt decât ,,adulter duhovnicesc” !

Citeşte şi:  Duhovnicul AMERICAN Serafim Rose face DEZVĂLUIRI ȘOCANTE... ce ne aşteaptă ÎN CURÂND!

Această expresie a fost folosită de preotul Timotei Selski[6].

Sursa: Ecumenismul – calea către pierzare, de Ludmilla Perepiolkina

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] Arhiepiscop Serafim (Sobolev), ,,Ar trebui să ia parte Biserica Ortodoxă Rusă la mişcarea ecumenistă ?” (Nado li Russkoi Pravoslavnoi Tserkvi uchastvovat’ v ekumenicheskom dvizhenii ?), raport din Actele Conferinţei întâistătătorilor şi reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale … (Deianiia Soveshchaniia glav i predstavitelei Avtokefalnykh Pravoslavnikh Tserkvei …), vol. 2, Moscova, 1949, p. 376.

[2] Patriarhia Moscovei a devenit membră a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) în 1961 la cea de-a III-a Adunare a CMB din New Delhi.

[3] Actele Conferinţei întâistătătorilor şi reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale …, vol. 2, p. 414-415.

[4] A. Tuskarev, op. cit., p. 60.

[5] A se vedea nota de subsol 7.

[6] Preot Timotei Selski, ,,Despre curăţia duhovnicească” (O dukhovnom tselomudrii), Orthodox Russia, Jordanville, 1995, nr. 1/1526, p. 9.