Neţinând cont de dizgraţia conferinţei feministe ,,Re-închipuirea” care a provocat o furtună de proteste şi a fost numită neo-păgână, eretică şi blasfemiatoare, Konrad Raiser, secretarul general al CMB, a apărat-o ca fiind ,,una din cele mai ecumeniste întruniri ţinute în această ţară (SUA) de multă vreme încoace”, şi a fost bucuros să observe că toţi participanţii ,,au fost de acord că este necesar să-şi lărgească orizonturile”.

Aprecierea pozitivă a acestei conferinţe de către CMB s-a manifestat în faptul că unul din participanţii săi activi şi planificatori ai programului său, o presbiteriană, Ann Lundy, care a fost concediată după conferinţă din postul său destul de înalt în SUA ca urmare a indignării coreligionarilor ei presbiterieni, a fost propusă pentru postul de secretar general adjunct al CMB, şi ulterior numită în acest post[72].

Atacurile feminismului agresiv asupra creştinismului, inclusiv asupra ortodoxiei, s-au făcut simţite în mai multe ţări. Baza teoretică pentru atragerea activă a femeilor în rândurile clerului şi justificarea hirotoniei lor este furnizată nu numai de heterodocşi, ci şi de Bisericile ,,Ortodoxe” ecumeniste, în special de Institutul Teologic [Sfântul Serghie] din Paris.

Prietenia ecumenistă în orice mod posibil promovează dizolvarea hotarelor confesionale, adică distrugerea împrejmuirii Bisericii. ,,Ortodocşii” ecumeniştii devin îmbibaţi cu înşelările neortodocşilor şi devin obişnuiţi cu păcatul lor. Acest fapt este demonstrat foarte limpede de evoluţia atitudinii Patriarhiei Moscovei faţă de ,,preoţia” femeilor. Epistola Sfântului Sinod al Patriarhiei Moscovei din 1976 a respins cu hotărâre propunerea ecumenistă de a permite ,,preoţia” femeilor, argumentând că, în această privinţă, Biserica Ortodoxă este obligată să urmeze tradiţia bisericească generală rânduită de Însuşi Domnul Iisus Hristos. Epistola a subliniat de asemenea faptul că ,,istoria Bisericii nu a cunoscut nici un precedent cu femei săvârşind sfintele taine”[73]. Aceeaşi epistolă a punctat imposibilitatea aderării la poziţia majorităţii protestante care are în vedere ,,preoţia” femeilor, ,,exprimându-şi adeseori atitudinea faţă de această chestiune în termeni seculari străini de revelaţia dumnezeiască”[74].

Frecvenţa crescândă a adunărilor ecumeniste a devenit cauza unei ,,apostazii pas cu pas”[75] de la Sfânta Tradiţie ce duce drept către coliturghisirea amintită mai sus a ,,ierarhului ortodox” cu ,,preotesele” în Vancouver. Şi recent, alt ierarh al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Antonie (Blum) de Suroj, a îndrăznit să vorbească despre o bază teoretică pentru admiterea preoţiei femeilor şi să afirme public că nu vede nici un impediment teologic pentru hirotonirea femeilor[76]. Acceptând libertăţile fascinante ale CMB, ,,ortodocşii” ecumenişti îşi vădesc dispreţul faţă de succesiunea apostolică, şi în particular faţă de taina preoţiei.

În Biserică, toţi membrii, atât bărbaţi cât şi femei, alcătuiesc unitatea tainică a Trupului lui Hristos. Toţi sunt chemaţi la sfinţenie, la o misiune apostolică generală şi la Împărăţia Cerurilor. Însă aceasta nu înseamnă că toţi sunt chemaţi să fie preoţi. Însuşi Domnul nostru care a întemeiat Biserica în înţelepciunea Sa dumnezeiască a prevăzut soluţia acestei probleme. Deşi au existat şi femei printre cei apropiaţi de Hristos, nici una din ele nu s-a aflat printre cei 12 apostoli. Este cu neputinţă să crezi că aceasta a fost o coincidenţă şi că Mântuitorul a făcut o concesie duhului vremii[77].

Şi totuşi, Domnul nu le-a subestimat în nici un fel pe femei în comparaţie cu ucenicii Săi. Dimpotrivă, unele femei au fost cinstite în mod deosebit[78]. Astfel, Hristos Şi-a dezvăluit dumnezeirea şi a propovăduit mântuirea unei femei păcătoase din Samaria, ai cărei locuitori erau dispreţuiţi de evrei (Ioan 4, 5-42). După Înviere, ,,minunata unanimitate” a tuturor evangheliştilor (Matei 28,1-8; Marcu 16,1-10; Luca 24,1-10; Ioan 20,11-18) atestă faptul că tocmai femeile au avut cinstea de a fi primele care au auzit vestirea îngerului şi L-au văzut pe Hristos înviat. A fost voia lui Hristos ca ele să fie părtaşe la taina Învierii înaintea apostolilor. Sfintele Mironosiţe au fost primele care L-au văzut pe Învăţătorul lor înviat şi au fost pline de incredibilul adevăr al arătării Lui în trupul preaslăvit, ca ele să poată da mărturie de aceasta înaintea ucenicilor lui Hristos deoarece aceştia din urmă plângeau şi se tânguiau (Marcu 16, 10)[79].

Cei dintâi ierarhi ai Bisericii lui Hristos au fost sfinţii apostoli, nu femeile. Marele Păstor, Iisus Hristos Însuşi i-a numit pe ei ca să păzească turma lui Dumnezeu, să conducă Biserica, să săvârşească sfânta euharistie (Luca 22, 18), să propovăduiască şi să boteze (Matei 28, 19), să lege şi să dezlege, să ungă şi să tămăduiască (Marcu 6, 13) etc. Când hirotoneau diaconi (Faptele Apostolilor 6, 6), preoţi (Faptele Apostolilor 14, 23; Tit 1, 5) şi episcopi (II Timotei 1, 6), ei nu hirotoneau niciodată femei. Dimpotrivă, ei le-au învăţat pe femei să fie tăcute şi evlavioase (I Timotei 2, 10-12), aşa cum povăţuia Apostolul Pavel: Muierile voastre în biserică să tacă (I Corinteni 14, 34).

Aceste învăţături apostolice cu privire la femei nu amintesc în nici un fel de ,,înapoierea”, ,,misoginismul” sau ,,dispreţul” notorii pe care feministele şi liberalii ecleziastici le place să le reproşeze sfinţilor apostoli. Ce diferenţă între toată această zarvă şi marea cinste, plină de pace, arătată de sfinţii apostoli surorilor lor întru Hristos !

Implicând femeia într-o sferă de activitate neobişnuită pentru ea, ,,apărătorii” vicleni ai drepturilor şi libertăţii femeii o distrag pe ea în realitate de la slujirea pe care Dumnezeu i-a dat-o ei în comunitatea creştină şi în Biserică. Şi minciunile despre ,,emanciparea” femeii în sfera spirituală ameninţă să fie dezvăluite în forme incomparabil mai urâte şi mai dureroase decât urâţenia deja dezvăluită şi morbiditatea celor din sfera seculară.

Ademenind femeia cu o libertate imaginară şi noi fructe interzise, discipolii de astăzi ai şarpelui din vechime urmăresc fără îndoială acelaşi scop cu tatăl lor, diavolul: să nimicească cu totul femeia.

Modelele şi argumentele ecumeniste seculare mult prea omeneşti sunt în contradicţie cu caracterul veşnic al Sfintelor Scripturi. Când au interzis femeilor să propovăduiască în biserici, sfinţii apostoli au fost călăuziţi de înţelepciunea dumnezeiască, nu de cea omenească. Filozofeala pământească a liberalilor ecumenişti, vorbăria lor despre ,,înapoierea” sfinţilor apostoli şi ,,subjugarea” femeii de către bărbat, contrazice întreaga Tradiţie a Bisericii şi istoria ei care dovedeşte cinstea arătată femeilor – mărturisitoare ale credinţei, mucenice şi binecuvântate care L-au preaslăvit pe Dumnezeu prin sfinţenia lor. Ţari, patriarhi şi episcopi, şi creştini ortodocşi de rând se roagă cu toată smerenia la fericita Xenia de Petersburg cea pribeagă şi nebună pentru Hristos şi la alte sfinte femei, mucenice şi sfinte. Se pot da sute de exemple de cinste arătată sfintelor femei şi se pot respinge astfel cu uşurinţă zadarnicele argumente sociale, psihologice şi de alt fel ale ecumeniştilor.