Ortodocşii care au devenit ecumenişti, urmând pseudo-teologiei ecumeniste, care este de provenienţă protestantă, ostilă Sfintei Tradiţii, s-au dezis de poziţia Sfinţilor Părinţi în privinţa ereticilor, considerând-o retrogradă.

Ecumeniştii „ortodocşi” resping poziţia Sfinţilor Părinţi faţă de eretici

Cel mai însemnat „motiv” al ecumeniştilor în contestarea atitudinii antieretice a Sfinţilor Părinţi este că ar fi străină de „dragostea creştină”: „e inadmisibil să-i trecem pe cei de altă confesiune în rândul păgânilor…negarea calităţi de creştini credincioşilor celorlalte confesiuni e cu totul străin de iubirea creştină”; Pentru aceştia, Sfinţii Părinţi datorită „lipsei de iubire frăţească” i-au scos pe eretici din comuniunea Bisericii. Ecumeniştii „ortodocşii”, în noul climat de iubirism ecumenist, nu-i mai consideră pe neortodocşi eretici şi nu mai au faţă de aceştia o învăţătură „polemică şi antagonistă”

Aceştia susţin că în trecut dezacordul dogmatic era însoţit de polemica născută din ură, pe când azi se încearcă aflarea de soluţii,dialogând cu dragoste despre diferenţele doctrinare ; că diferitele confesiuni „pe deasupra [prăpăstiilor] deosebirilor dogmatice, cultice au tras punţile de aur ale iubirii”.

Potrivit acestora, credincioşii diferitelor confesiuni, în pofida diferenţelor dogmatice dintre ei, au credinţa în acelaşi „Dumnezeu”. În mediul ecumenist, s-a ajuns să se afirme că Sfinţii Părinţi ar fi avut această atitudine faţă de eretici pentru că au fost „înşelaţi” de diavol: „Acei dintre părinţii noştri de la care am moştenit despărţirea aceasta au fost victimele nefericite ale şarpelui care este capul tuturor relelor; ei se găsesc deja în mâinile lui Dumnezeu, dreptul judecător”.

În realitate ereziarhii au fost cei care sub influenţa„şarpelui” au provocat dezbinare, prin răul ereziilor pe care le-au gândit şi promovat, pe când Sfinţii Părinţi, cu ajutorul lui Dumnezeu, au respins acel rău cauzat de ereziarhi, delimitându-se de ei şi de acoliţii lor ca de unii care nu cred în adevăratul Dumnezeu şi care nu mai sunt ai Bisericii lui Hristos: „ iar acum mulţi antihrişti s-au arătat …

Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri,căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit” (IIn. 2, 18, 19). Ecumeniştii „ortodocşi” susţin că în atitudinea faţă de eterodocşi trebuie să fie „în toate iubire”; însă o astfel de„iubire”, prin care se ignoră adevărul de credinţă, este o iubire mincinoasă, „iubire” pe care ecumeniştii„ortodocşi” urmând-o s-au întors împotriva Sfinţilor Părinţi.

Aceşti „ortodocşi” n-au înţeles că Sfinţii Părinţi nu din lipsă de iubire de aproapele i-au repudiat pe eretici, ci pentru că nu trebuie făcută „nici o concesie celor care se împotrivesc credinţei şi adevărului”pentru că Biserica trebuie să rămână fără pata (Ef. 5, 27)dogmelor eretice. Certarea celor rătăciţi s-a făcut din dragoste pentru adevăr şi din dragoste de aproapele, pentru ca eterodocşii să se lepede de erezii şi să-şi însuşească adevărata credinţă, pentru că numai prin buna-înţelegere a adevărului din revelaţie omul poate ajunge la adevărata dragostea, prin care făpturile raţionale se unesc cu Dumnezeu.

Ecumeniştii „ortodocşi” se pare că au uitat şi de cuvântul Sfântului Prooroc David: „ certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra” (Ps.140, 5); ei urmând unei false iubiri care este păgubitoare pentru mântuirea lor şi a aproapelui despre care ei susţin că îi vor binele.Doctrina ecumenistă, la care s-au făcut părtaşi unii„ortodocşi”, nu este în acord cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, ori „dezacordul cu ei [Sfinţii Părinţi] este abatere de la dreapta credinţă, iar acordul cu ei garantează unitatea de credinţă”

Dacă pentru Sfinţii Părinţi ereziile înseamnă un nou păgânism, ateism, necredinţă şi pseudo-creştinism, pentru ecumeniştii „ortodocşi” ereticii sunt „creştini” iar deosebirile dintre Ortodoxie şi ateismele pseudo-creştinilor ei le relativizează, ajungând să-L confunde pe Dumnezeul adevărat cu dumnezeii lipsiţi de fiinţă ai ereticilor şi pe adevăratul Hristos cu hristoşii inexistenţi ai acelora.

Sfinţii Părinţi s-au nevoit să apere Ortodoxia, dând la o parte măştile ereziilor, arătând învăţăturile rău credincioase din spatele acelor măşti, pentru a-i feri pe drept credincioşi de rătăcirea în credinţă, dar şi de a-i face pe eterodocşi să înţeleagă că se află în afara căii care duce la mântuire, ecumeniştii „ortodocşi”, potrivit lozincii „ceea ce ne uneşte este mai important decât ceea ce ne desparte”, văd în măştile respective un minim dogmatic „ce uneşte”, că acel minim dogmatic ar fi mai important, ignorând învăţăturile rătăcite prin care pseudo-creştinii sunt străini faţă de adevăratul Hristos.

Aceşti„ortodocşi” în loc să combată dogmele false din credinţele ereticilor le trec cu vederea sau chiar le sprijină, împotrivindu-se prin aceasta celor spuse de Sfântul Maxim Mărturisitorul: „un lucru îl voiesc de la voi şi vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la menţinerea credinţei lor nebuneşti”

Cei care s-au lepădat de poziţia anti-eretică a Sfinţilor Părinţi, se împotrivesc prin aceasta lui Hristos: „ «Cel ce vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte şi cel ce vă dispreţuieşte pe voi, pe Mine Mă dispreţuieşte» (Mt, 10,40; Lc, 10, 16), este limpede şi evident că acela care nu primeşte pe apostoli, pe proroci şi pe învăţători, cine socoteşte expresiile şi glasurile lor, acela dispreţuieşte pe Însuşi Hristos”

Acei „ortodocşi” care au devenit parte a mişcării ecumenice, acceptând relativismul dogmatic impus de protestanţi în organizaţiile ecumeniste, s-au întors împotriva propriei lor credinţe. Amin

Fragment din „ORTODOXIA ŞI ETERODOXISMUL ECUMENIST” de Traian Ciorbă