Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea președintelui Klaus Iohannis împotriva amendamentelor aduse de deputați legii privind „protecția și promovarea drepturilor copilului”.
Datorită aceastei decizii a CCR, participarea elevilor la orele de așa-numită „educație sanitară”, conținând noțiuni de educație sexuală și contraceptivă, se va face numai cu acordul scris al părinților.
„A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele României și a constatat că este constituțională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea și completarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului”, se arată în minuta deciziei, potrivit Agerpres.
Legea prevede că în școli se vor derula, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, programe de educație pentru viață, inclusiv de educație sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.