Instituționalizarea copiilor de la vârste tot mai fragede și educația sexuală agresivă produc un val de „mici monștri sexuali”.
 

Peste 700 de copii, unii de numai 5 ani, au fost suspendați sau exmatriculați din școlile britanice pentru „proastă purtare sexuală”, inclusiv „agresiune sexuală” „comportament obscen” și „vizionarea de materiale pornografice”, SCRIE EVZ.RO

Cifrele, obținute în baza legii accesului liber la informații, solicitate de Press Association de la 15 autorități școlare locale, arată că 754 de copii cu vârste peste patru ani au fost dați afară din școli și grădinițe.

Citeşte şi:  România: O statuie satanistă în centrul Sibiului, stârnește controverse

În cel puțin 40 de cazuri sunt implicați copii cu vârste mai mici de 10 ani (vârsta responsabilității penale în Marea Britanie), 7 dintre aceștia aflându-se în clasa I (aveau adică 6 ani), scrie The Guardian.

Incidentele, descrise ca „proastă purtare sexuală” („sexual misconduct”) includ „agresiune sexuală”, „coportament obsecen”,  „vizionarea de materiale pornografice”, „răspândirea de imagini obscene pe rețelele sociale”, „hărțuire” și „abuz”.

Segmentul de vârstă majoritar al elevilor exmatriculați pentru „proastă purtare” a fost de 14 ani.

Ministerul britanic al Educației a anunțat în luna februarie că lecțiile de Educație Sexuală au devenit obligatorii încă din grădiniță, începând cu vârsta de 4 ani. Chiar și în unitățile școlare private sau religioase.

Citeşte şi:  Ambasada SUA oferă bani Poloniei pentru a promova LGBT

La sfârșitul lunii mai 2017, The Times cita un studiu care demonstra că rata gravidității în rândul adolescenților s-a redus în urma tăierilor de către guvern a cheltuielilor cu educația sexuală și controlul nașterilor.