Pandemia ne-a făcut mai săraci şi mai trişti. Biroul Naţional de Statistică a făcut o analiză despre efectele crizei COVID-19, relatează publika.md. Peste 38 la sută dintre familiile chestionate au declarat că cel puțin un membru a avut episoade de depresie sau de stres. Din cauza restricţiilor, unii moldoveni au rămas fără locul de muncă de peste hotare şi s-au întors din ţară. Alţii nu au mai putut pleca înapoi.

Citeşte şi:  Studiile ar putea deveni obligatorii pana la varsta de 18 ani: autoritatile vor sa impuna elevii sa faca carte si dupa absolvirea gimnaziului

Peste 12 la sută dintre familiile chestionate au declarat că au avut salarii mai mici sau chiar au rămas fără venituri. Aproape 5 procente au spus că au primit mai puţini bani de peste hotare. Pe lângă asta, aproape 3 la sută din familiile chestionate au avut reţineri la salarii sau prestaţii sociale.

Citeşte şi:  În ce condiții elevii ar putea reveni la școală și ce măsuri de protecție au fost elaborate

Astfel, doar 15 la sută din gospodării au declarat că nu au avut dificultăţi financiare. Restul au fost nevoiţi să strângă cureaua. Cei mai mulţi dintre cei chestionaţi, 14 procente, au declarat că au cheltuit din economii. Alţi 12 la sută au spus că au redus bugetul pentru produsele alimentare, iar trei la sută dintre cei chestionaţi au recunoscut că nu şi-au achitat integral sau chiar deloc serviciile comunale. Cam tot atâţia s-au împrumutat.

Citeşte şi:  Tratament inuman al pacienților COVID în România: Amplasaţi în corturile militare, tremură la temperaturi cu minus

Anul 2020 a fost marcat de o criză sanitară, urmată de una economică, din cauza restricţiilor impuse în primăvară. Astfel, pandemia a lăsat 38 de mii de oameni fără venituri pentru câteva luni. Activităţile economice au fost reluate treptat din vară.