Homosexualii l-au atacat în instanţă pe episcopul de la Bălţi, Marchel. Asociaţia Genderdoc-M cere de la reprezentantul Mitropoliei Moldovei o despăgubire de cinci mii de lei şi scuze publice după ce a declarat că peste 90 la sută dintre bolnavii de SIDA sunt gay şi lesbiene.

Organizaţia Genderdoc-M, care apără drepturile minorităţilor sexuale, susţine că, în realitate, gay-ii şi lesbienele reprezintă doar 0,01 la sută din totalul celor invectaţi de HIV-SIDA.

Citeşte şi:  Dacă ar protesta credincioșii, nu ar exista legi antibisericești

„Domnul Marchel spune invers, că 99 la sută din cei infectați cu HIV sunt homosexuali. Astfel el cheamă direct ca aceste persoane să nu fie angajate în câmpul muncii, în instituțiile de alimentare publică, insinuând că sunt toți bolnavi. Asta este o defăimare”, afirmă reprezentanții Genderdoc-M.

De cealaltă parte, Episopul Marchel se crede nevinovat şi este convins că instanţa va demonstra că are dreptate.

Citeşte şi:  Erdogan insistă că Turcia are dreptul de a transforma Sf. Sofia într-o moschee fără permisiunea Greciei

„92 la sută din persoanele homosexuale sunt purtători de HIV SIDA. Am spus-o și rămân și astăzi pe aceleași poziții. Sunt gata să prezint dovezi, să prezint izvoarele din care m-am inspirat”, a declarat Episcopul Marchel pentru Jurnal TV.

Reprezentanţii minorităţilor sexuale au vorbit despre confruntarea cu episcopul Marchel într-o conferinţă în care au făcut totalurile anului 2012.

Citeşte şi:  Curajul care lipsește multor ierarhi. Un mitropolit o spune pe șleau: ‘Romano-Catolicii nu sunt Biserică’

Sursa: Jurnal.md