De mai multă vreme, s-a acreditat ideea că întreruperea pomenirii ierarhilor căzuţi în erezie e suficientă, de aceea orice demersuri ulterioare în lupta cu erezia ar fi neavenite şi contraindicate. S-a mers până-ntr-acolo încât să se spună că a contesta legitimitatea ierarhilor eretici nepocăiţi ar fi schismă.

Fals! Întrerupere pomenirii, şi implicit a comuniunii, e doar primul pas dintr-un lung şir, în această luptă cu vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ai Bisericii noastre. După ce Domnul Sofronie Drincek a participat la sinodul eretic din Creta şi apoi a apostaziat, trecând la gruparea greco-catolică, printr-un act public, am fost unul din cei care i-am cerut să plece din scaunul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.

A fost acesta un gest de răzvrătire şi am căzut cumva în schismă? Să fim serioşi. Şi să fim bine înţeleşi: prin îngrădirea de erezie, ne-am îngrădit şi de schismă. Aşa glăsuieşte Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol despre cei care au intrerupt pomenirea: ,,Nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări’’. Cum nu se poate mai limpede.

Citeşte şi:  Asta e dictatură, nu Biserică! Părintele Mihai Andrei Aldea despre abateri, rătăciri și erezii în Regulamentul așa-zisului Sinod Panortodox din Creta

Am spus de multe ori că nepomenitorii au datoria sfântă să rămână în Biserica lui Hristos, singura mântuitoare. Este bine ca de fiecare dată să se declare fii ai Episcopiei de care aparţin, atenţie!, având dreptul de a fi păstoriţi de un episcop ortodox care să înveţe drept cuvântul adevărului. Este o datorie prevăzută de Sfintele Canoane de a-ţi cerca episcopul în privinţa mărturisirii Dreptei Credinţe, el fiind cel dintâi chemat pentru păstrarea şi păzirea acesteia.

Oricare dintre fiii Episcopiei, clerici sau mireni, pot cere explicaţii ierarhului atunci când constată că acesta s-a abătut de la Sfânta Credinţă Ortodoxă. Ne este cu desăvârşire interzis să întreprindem acţiuni care se situează în afara Sfintelor Canoane, dar vom greşi grav dacă vom rămâne pasivi când Dreapta Credinţă e negociată, nesocotită, batjocorită, pusă pe picior de egalitate cu ereziile lumii.

Citeşte şi:  Să petrecem noul an în Biserică, unde înțelegem cel mai bine cum timpul se întâlnește cu veșnicia

Sfintele Canoane nu ne îngăduie să înlăturăm un episcop căzut în erezie, chiar dacă am avea mijloacele necesare. Ne cer, în schimb, să încercăm prin vorbă bună să-l aducem la pocăinţă şi Adevăr. Întreruperea pomenirii e chiar vorba bună, modalitatea delicată, fină şi paşnică prin care încercăm îndreptarea ierarhilor căzuţi, nicidecum răzvrătire, cum pretind dumnealor. Cele două arme, rugăciunea şi cuvântul vorbit sau scris, ne sunt date în lupta cea bună, în aceste vremuri de erezie, schismă, apostazie şi cumplită prigoană abătută asupra Bisericii noastre. Tăcerea şi pasivitatea, în aceste împrejurări grele, sunt o cumplită complicitate cu cei care vor să ne distrugă Biserica.

Dacă ierarhii români s-ar fi rupt de Biserica noastră în bloc şi şi-ar fi întemeiat adunare separată, vorbeam acum de o schismă de netăgăduit; dacă aceiaşi ierarhi s-ar fi lepădat public de Credinţa Ortodoxă (cum a făcut domnul Sofronie Drincek), şi ar fi trecut în tabăra papistaşilor, aveam o apostazie evidentă. Realitatea însă este mult mai gravă şi perfidă: schisma şi apostazia lor sunt interne, ascunse, nedeclarate public. Din interiorul Bisericii luptă împotriva acesteia, cum bine vedem de patru ani. Colaboraţionismul făţiş cu forţele întunericului în vremea falsei pandemii, nu mai lasă loc de îndoieli.

Citeşte şi:  Tot răul ce se face în lume se face deoarece lipseşte iluminarea dumnezeiască

Starea de erezie în care se află ierarhii români e adevăr axiomatic. Această stare e întregită, cum am spus, de schismă şi apostazie. Mai mult şi mai rău de-atât, nu se poate. Spunea Înalt-Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Longhin; ,,opriţi-vă, căci dacă nu, vă va opri Dumnezeu’’.

Presbiter Ioviţa Vasile