Printre amintirile de iarnă care ne leagă copilăria de satul bunicilor, alături de colinde, de poveștile spuse în tihnă la gura sobei și de împodobitul bradului în Ajunul Nașterii Domnului, mulți dintre noi ne amintim cu drag cum, după ce preotul mergea cu icoana din casă în casă și lăsa fiecărei familii calendarul pentru Noul An, bunicii noștri se așezau la lumina lumânării și însemnau cu emoție momentele cele mai importante din anul în care aveau să pășească în scurt timp: începutul Postului Mare, zilele de pomenire ale celor adormiți, data Paștilor sau zilele de naștere și de nume ale celor dragi. Apoi, cu sfială, sărutau icoana prezentă pe cea dintâi pagină a calendarului și îl așezau la loc de cinste, alături de candelă și de icoana lui Hristos. Era ceva sfânt în acest gest al lor. Era un semn al importanței pe care ei o acordau, așa cum se cuvine, fiecărui început.

Este păcat să aruncăm calendarele ortodoxe vechi?
Și dacă încă ne aflăm la vremea începuturilor, să dedicăm timp unei problematici adusă în discuție an de an – atât în comunitățile parohiale, cât și în cele on-line: ce facem cu calendarele vechi, din anii trecuți, care au imprimate pe ele icoane sau chipuri ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului sau ale diferiților sfinți și cuvioși? Este păcat să le aruncăm? În ce loc din casă este cel mai bine să le păstrăm, în cazul în care dorim acest lucru?
Întâi de toate, câteva considerații necesare. Calendarul ortodox este, după cum putem intui foarte ușor, „instrumentul” care dictează ritmul vieții Bisericii Ortodoxe. Principiul său de „funcționare” are ca temei mişcarea lunii şi a soarelui pe bolta cerească, cei doi luminători creaţi de Dumnezeu şi așezați de El „să fie semne, să deosebească anotimpurile, zilele şi anii”, după cum citim chiar în Sfânta Scriptură (Facere 1, 14). Din punct de vedere etimologic, termenul de „calendar” vine din limba latină, de la cuvântul „kalendae” (de la grecescul „καλω” – a chema, a convoca), cuvânt care desemna un moment important pentru lumea romană de odinioară. În cea dintâi zi a fiecărei luni, locuitorii fiecărei cetăți erau chemaţi în adunarea publică a tuturor cetățenilor pentru a li se prezenta, prin viu grai, informații de interes public, legate de zona socială, economică sau politică.
Spre deosebire de calendarul civil care conține informații de natură astrologică sau socială, calendarul Bisericii noastre cuprinde numele sfinţilor sau ale sărbătorilor bisericeşti prăznuite în fiecare dintre cele 365 de zile, precum şi perioadelele specifice din punct de vedere liturgic și tipiconal, intitulate după cartea de cult utilizată de cântăreții de la strană, după cum urmează: Perioada Triodului (din Duminica Vameșului și a Fariseului și până la Învierea Domnului); Perioada Penticostarului (din ziua Paștilor și până în Duminica Tuturor Sfinților) și Perioada Octoihului (din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților și până în Duminica Vameșului și Fariseului).
Este păcat să aruncăm calendarele vechi?
O întrebare care apare în repetate rânduri cu privire la acest subiect al calendarului ortodox este următoarea: ce facem cu el în momentul în care nu mai este util și deja am primit sau am cumpărat un calendar pentru Noul An? Este păcat să îl aruncăm, în condițiile în care pe el sunt imprimate icoane, chipuri de sfinți, miniaturi cu Biserici sau alte astfel de imagini? Ce recomandă Biserica?
Răspunsul ar fi următorul: dacă dorim să păstrăm calendarul, îl vom așeza în locuri aparte din locuința noastră, departe de zonele pe care le frecventăm zilnic. Dacă nu dorim să-l păstrăm, nu aruncăm calendarul oricum și în orice loc, cu atât mai mult la coșul de gunoi, acolo unde sunt adunate resturi din bucătărie și din întreaga gospodărie. Pentru a nu fi întinată(e), cel mai potrivit ar fi ca icoana sau icoanele de pe calendarul vechi să fie decupate și păstrate, iar restul calendarului poate fi reciclat sau ars și aruncat într-un loc curat, în care nu se aruncă alte deșeuri.
Icoanele și celelalte imagini decupate din calendar (în diferite dimensiuni) pot fi utilizate în diferite feluri. Spre exemplu, putem fie să le folosim ca semne de carte, fie să le foliem (sau laminăm) și să le oferim în dar oamenilor sărmani sau bătrânilor din azile și spitale. Apoi, o idee interesantă ar fi să le lipim într-un album cu pagini goale, pentru a crea un soi de „istoric” al vieții noastre pământești sau al copiilor și nepoților noștri, în cazul fericit în care găsim calendarele ortodoxe tipărite în cel dintâi an de viață.
Fără îndoială, există multiple modalități – care mai de care mai creative și mai interesante – prin care să păstrăm calendarele sau icoanele prezente în paginile acestora. Important de reținut este faptul că nu vom arunca sub nicio formă icoanele – obiecte sfinţite prin însăși chipul reprezentat pe ele, fapt care ne îndeamnă să le acordăm cinstea și atenția care li se cuvine.
la WC cand ramaii in pana de hirtie igienica
Ce facem cu calendarele vechi, din anii trecuți, care au imprimate pe ele icoane sau chipuri ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului sau ale diferiților sfinți și cuvioși? Este păcat să le aruncăm? 👉👉 https://c.aparatorul.md/hoy05 👈
Dreapta Credinţă duceti-le la biserica și popa îți returnează jumă din contravaloare.
Ce facem cu calendarele vechi, din anii trecuți, care au imprimate pe ele icoane sau chipuri ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului sau ale diferiților sfinți și cuvioși? Este păcat să le aruncăm? 👉👉 https://c.aparatorul.md/ci5hp 👈
Ce facem cu calendarele vechi, din anii trecuți, care au imprimate pe ele icoane sau chipuri ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului sau ale diferiților sfinți și cuvioși? Este păcat să le aruncăm? 👉👉 https://c.aparatorul.md/uw55n 👈
Sa nu iti faci chip cioplit si sa nu te inchini lor
Velecico Ioan Aurel a vorbit eroul din tine
Eduard Constantin te simnti lezat sau nu recunosti vorbele din Biblie?Sau e…e din Biblie, nu e ca si cum a zis parintele cutare
Mă șterg la cu. cu ele. 😂
Eu le adun de mulți ani.Nu ocupă mult loc.Si- mi plac cărțile și lucrurile vechi.🤗
Eu decupez iconitele si fetitele mele le colectioneaza ☺️
Și eu le ard
Desigur ca ele nu pot fi aruncate la gunoi.Eu le ard si eventual cenusa imprastiata pe un camp curat.
Nu se aruncă! Eu personal ,le decupez si le plastifiez….le transform în icoane!
Le ardem…