Pentru a răspunde la această întrebare, unul dintre prietenii noştri ne-a sugerat să începem prin a deschide Vieţile sfinţilor. Dacă Patriarhia Constantinopolului este criteriul ortodoxiei, trebuie să existe numeroase mărturii ale acestui fapt în această enciclopedie vie a tradiţiei şi credinţei ortodoxe care sunt sinaxarele.

Dimpotrivă, noi am găsit în aceste sinaxare o mărturie foarte limpede că criteriul pentru adevărul revelat este credinţa ortodoxă, exactitatea ei, şi nu apartenenţa la o Biserică particulară sau alta, fie ea rusă, greacă, sârbă sau franceză, fie ea Constantinopolul, fie ea Moscova.

Să dăm exemple din teritoriul canonic al Patriarhiei Constantinopolului, din Noua Romă, sau chiar din Muntele Athos, deoarece el este socotit ca aparţinând teritoriului acestei patriarhii de către conducătorii actuali ai Fanarului.

Nestorie a fost patriarh al Constantinopolului – şi când a început să propovăduiască erezia sa, credincioşii şi preoţii s-au separat de el şi au refuzat să pomenească numele lui la liturghie. Noi avem mărturie pentru aceasta în viaţa Sfântului Ipatie de Rufinianus, care este pomenit pe 17 iunie:

,,Când Nestorie a sosit în Antiohia pentru a primi titlul de patriarh al ilustrului oraş împărătesc al Constantinopolului, aflându-se în suita lui Dionisie, care devenise conducătorul armatei Răsăritului[1], Sfântul Ipatie a avut o vedenie în momentul în care Nestorie se apropia de oraş. El a văzut în sfânta biserică a capitalei, mireni aşezându-l pe Nestorie pe tron[2]; de îndată un glas a vestit: ‘În trei ani şi jumătate, această neghină va fi smulsă’. Atunci Sfântul Ipatie a început să spună unor persoane, mai ales fraţilor din mânăstirea sa: ‘Sunt foarte îngrijorat cu privire la acest om care urmează să sosească, fiii mei, pentru că am văzut că el se va abate de la credinţă; dar el nu va domni decât trei ani şi jumătate’.

Din întâmplare, Nestorie a aflat ceea ce Ipatie spunea despre el şi de aceea, când a trecut pe lângă mânăstirea sfântului, a refuzat să meargă să se întâlnească cu el, cu toate că până atunci mersese peste tot şi vizitase în drumul său către capitală toate mânăstirile şi pe toţi egumenii şi mai-marii Bisericii. De îndată ce a intrat în cetate şi a luat în stăpânire tronul patriarhal, el a trimis la Sfântul Ipatie membri ai clerului său pe care i-a însărcinat cu acest mesaj: ‘Mergeţi să spuneţi acestui visător de vise deşarte: voi domni 20 de ani în cetate şi ce se va alege de visele tale ?’ Sfântul Ipatie le-a răspuns: ‘Spuneţi patriarhului că dacă lucrurile se vor petrece aşa cum am văzut, a fost o descoperire dumnezeiască; în caz contrar, a fost un vis, o fantasmă pe care am avut-o fiind doar un om’.

Încurcat de acest răspuns pe care trimişii i l-au comunicat, după câtva timp, Nestorie a trimis alţi soli pentru a încerca să-l prindă în cursa propriilor sale cuvinte. Dar după ce l-au pus la încercare punându-i întrebări agasante şi inutile, nu numai că nu au putut să-l prindă în cuvintele sale, dar au plecat de la el plini de admiraţie pentru persoana sa, căci ei înţeleseseră cu câtă înţelepciune era sfântul dăruit. Acesta a fost motivul pentru care Nestorie l-a lăsat în pace şi nu a mai trimis pe nimeni la el. Scurgându-se trei ani, comoara rea a inimii lui Nestorie a început puţin câte puţin să se arate. De fapt, el a început să spună în predicile sale lucruri abominabile despre Domnul, care trebuiau să cadă pe capul lui şi care nu ne este îngăduit a le repeta. Acest om stricat nu cunoştea Sfintele Scripturi care spun: ‘Cine va povesti naşterea Sa ?’ şi ‘Nu iscodi ceea ce este prea adânc pentru tine’. Când Sfântul Ipatie a înţeles că Nestorie avea opinii potrivnice celor adevărate, el i-a şters pe dată numele din diptice, în Biserica Sfinţilor Apostoli, astfel ca să nu mai fie pomenit în timpul sfintei jertfe.

Citeşte şi:  Oamenii pietiști, sunt cei mai periculoși în Biserică

Când prea evlaviosul episcop Eulalie a aflat aceasta, el s-a îngrijorat din cauza urmărilor acestei chestiuni. Şi văzând că mulţi începuseră să facă la fel, Nestorie i-a poruncit să-l pedepsească aspru pe Ipatie. Căci Nestorie era încă la putere în cetate. Episcopul Eulalie i s-a adresat lui Ipatie cu aceste cuvinte: ‘De ce ai îndepărtat numele lui fără să înţelegi consecinţele care vor urma ?’ Sfântul i-a răspuns: ‘De îndată ce am aflat că el spunea lucruri neortodoxe despre Domnul, am încetat orice comuniune cu el şi nu îi mai pomenesc numele; fiindcă el nu este episcop’. Mâniindu-se episcopul a zis: ‘Ajunge ! Îndreaptă ce ai făcut, căci voi şti să iau măsuri împotriva ta’. Sfântul Ipatie i-a răspuns: ‘Fă după cum vrei. Pentru mine, am hotărât să pătimesc orice, şi cu această hotărâre am acţionat cum am făcut-o’.

Aşadar, când Nestorie a plecat la Efes şi Sinodul s-a întrunit, în ziua în care urma să fie depus, Sfântul Ipatie a văzut într-o vedenie un înger al Domnului cum îl ia pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan şi îl duce către prea evlaviosul împărat spunându-i: ‘Vei zice împăratului: Osândeşte-l pe Nestorie’. La aceste cuvinte, împăratul l-a osândit după cum i s-a spus. Sfântul Ipatie a notat ziua, şi s-a dovedit că Nestorie a fost depus în aceeaşi zi, după ce au trecut trei ani şi jumătate, după cum Domnul îi prevestise sfântului. Şi câteva zile mai târziu, hotărârea de depunere a fost adusă la Constantinopol. A fost citită înaintea a tot clerul şi poporul, fiind prezenţi în biserică şi episcopul Eulalie şi Sfântul Ipatie”.

Prin acest exemplu se arată că preoţii ortodocşi refuzau să pomenească numele patriarhului la liturghie – şi aceasta înaintea oricărei judecăţi a aceluia de către un sinod. Ei socoteau că Nestorie nu era un episcop – şi aceasta înainte ca erezia sa să fie condamnată la cel de-al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes (431). De fapt, o erezie este o erezie, fie că ea a fost condamnată sau nu în sinod.

Citeşte şi:  Diavolul sadic și saltă de bucurie atunci când îi vede pe creștini că se chinuiesc, plâng și se jelesc

Viaţa Sfântului Maxim Mărturisitorul este un exemplu încă mai evident pentru acelaşi fel de atitudine. Când toate patriarhiile din convingere sau temându-se de împărat, deveniseră monotelite, Sfântul Maxim, care era un simplu monah, a refuzat să fie în comuniune cu ei. Pentru el problema nu era cea a canonicităţii acestor Biserici, ci înainte de toate cea a dreptei lor credinţe. Fără credinţă dreaptă, la ce ar servi presupusa lor ‘canonicitate’ ? Când trimişii patriarhiei au venit să-l vadă în temniţă, ei au încercat să-l facă să creadă că el era în afara Bisericii, de vreme ce toate Bisericile locale erau în mod oficial monotelite. Ei i-au spus: ,,De ce Biserică aparţii ? De cea a Constantinopolului, a Romei, a Antiohiei, a Alexandriei sau a Ierusalimului ? Că toate aceste Biserici, ca şi regiunile din jurisdicţia lor, sunt unite. Prin urmare, dacă tu însuţi aparţii Bisericii Soborniceşti, intră degrabă în comuniune cu noi, ca nu cumva să născoceşti cine ştie ce cale stranie şi nouă, care să te facă să cazi acolo unde nu te aştepţi !”

La aceste cuvinte, sfântul a răspuns: ,,Domnul Hristos a numit Biserică Sobornicească pe aceea care păzeşte mărturisirea de credinţă adevărată şi mântuitoare. Pe baza acestei mărturisiri El l-a numit fericit pe Petru, şi El a spus că Îşi va zidi Biserica Sa pe această mărturisire. Cu toate acestea, doresc să cunosc conţinutul mărturisirii voastre, pe care se întemeiază, spuneţi voi, unirea tuturor Bisericilor. Dacă ea [mărturisirea] nu este potrivnică adevărului, nu mă voi mai ţine departe”. Apoi, văzând că această mărturisire se îndepărta de adevăr, Sfântul Maxim a refuzat să adere la ea.

Mai târziu, când Patriarhia Romei care, în pofida cuvintelor trimişilor patriarhiei [Constantinopolului], era încă ortodoxă, a condamnat monotelismul patriarhiilor răsăritene, Sfântul Maxim a mărturisit că, fără credinţa ortodoxă, patriarhii acestor scaune pierduseră autoritatea apostolică şi prin urmare ,,puterea de a lega şi de a dezlega”. El a spus mai ales: ,,Ei au fost depuşi şi lipsiţi de preoţie în sinodul local care a avut loc recent la Roma. Ce sfinte taine mai pot ei să săvârşească ? Sau ce duh va coborî asupra celor hirotoniţi de ei ?”

Duşmanii lui au încercat să-l facă să cadă în chestiuni de prisos punându-i următoarea întrebare: ,,Atunci, tu vei fi singurul mântuit, în timp ce toţi ceilalţi vor fi pierduţi ?”

Dar sfântul, cu marea înţelepciune a Sfântului Duh care sălăşluia în el, a răspuns: ,,Când tot poporul în Babilon se închina chipului de aur, cei trei sfinţi tineri nu au osândit pe nimeni. Ei nu se preocupau de ce făceau ceilalţi, nu erau atenţi decât la ei înşişi, de teama de a nu se înstrăina de adevărata milă. Întocmai ca ei, Daniil, aruncat în groapa cu lei, nu a condamnat pe nici unul din cei care, pentru a împlini legea lui Darius, nu se rugau lui Dumnezeu, ci el a păzit duhul propriei datorii şi a preferat să moară decât să păcătuiască împotriva conştiinţei sale încălcând Legea lui Dumnezeu. Să mă păzească Dumnezeu să condamn pe cineva sau să pretind că voi fi singurul mântuit ! Acestea fiind spuse, voi primi ca mai degrabă să mor decât să mă lepăd în vreun fel de adevărata credinţă, şi să pătimesc mustrările conştiinţei care vor urma.

Citeşte şi:  Avva Macarie Egipteanul, “dumnezeul pamantesc” care acoperea greselile vazute si mangaia pe cei ce patimeau

– Dar ce vei face, din moment ce cei de la Roma sunt uniţi cu cei de la Constantinopol ? De fapt, ieri, doi delegaţi au sosit de la Roma şi mâine, duminică, ziua Domnului, ei se vor împărtăşi cu patriarhul cu sfintele taine.

– Chiar dacă tot universul ar fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. De fapt, aşa cum am învăţat de la Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Duh spune că până şi îngerii vor fi anatema dacă ar propovădui altă Evanghelie, introducând vreo învăţătură nouă”.

După cum se vede, poziţia Sfântului Maxim era atât de limpede, încât i-a adus titlul de Mărturisitorul: credinţa apostolică, scripturistică şi patristică este criteriul, şi nu patriarhiile, Bisericile locale prin ele însele. Dacă ele încetează să mărturisească credinţa transmisă până atunci, trebuie să te separi de ele pentru că ele au încetat să aibă autoritatea dată de Hristos apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii[3].

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

[1] Magister militum per orientem.

[2] Faptul că, în vis, mirenii îl înscăunau pe Nestorie arată că cel care devine eretic pierde succesiunea apostolică, chiar dacă, în aparenţă, el a fost hirotonit de doi sau trei episcopi.

[3] Prin urmare, criteriul credinţei nu este o Biserică locală, oricare ar fi aceea, ci dimpotrivă, credinţa universală este criteriul eclezialităţii oricărei Biserici locale particulare. A se vedea, pe această temă, comentariul lui Vladimir Guettee asupra faimoasei expresii a Sfântului Irineu de Lyon (Împotriva ereziilor III, 3) prin care s-a vrut să se spună că Roma era prin natură centrul adevăratei învăţături, centru cu care toţi trebuiau în mod obligatoriu să fie în acord. Sfântul Irineu arată, dimpotrivă, dreapta credinţă a Bisericii Romei din această perioadă, prin conformitatea sa cu credinţa primită pretutindeni: Vladimir Guettee, Papalitatea (De la Papaute), L’Age d’Homme, Lausanne, 1990, p. 64-68.