Bruxelles – MORMÂNTUL Europei: UE repudiază CREȘTINISMUL și promovează oficial ISLAMUL
Însă explicația oficială a Uniunii Europene a steagului nu pomenește nimic de rădăcinile sale creștine.
Departamentul Monetar și Economic al Comisiei Europene i-a ordonat și Slovaciei să își modifice monedele sale comemorative Euro, eliminându-i pe Sfinții Chiril și Metodiu.
Dar printre cele 75.000 de cuvinte ale draftului (astăzi abandonat) al proiectului de Constituție europeană, nici măcar unul nu se referă la creștinism, scrie evz.ro
Ministrul de Interne german Thomas de Maizière din guvernul și partidul zis Creștin-Democrat al Angelei Merkel sugera recent că ar sărbătorile musulmane ar trebui oficializate. „În locuri unde sunt mulți musulmani, de ce să nu ne gândim la introducerea unor zile libere oficiale”, se întreba el.
„Supunerea merge din ce în ce mai departe”, a comentat Erika Steinbach, influenta fostă președintă a Federației Expulzaților – germani expulzați din diferite țări est-europene în timpul și după Al Doilea Război Mondial.
Propunerea lui de Maizière demonstrează că atunci când este vorba despre islam, secularismul oficial „post-creștin” pur și simplu nu se aplică.
Cu câteva săptămâni în urmă, la Bruxelles a fost găzduită o expoziție finanțată de UE, cu numele de „Islamul este și istoria noastră!” Expoziția vrea să ilustreze impactul islamului în Europa. O explicație oficială afirmă:
„Evidența istorică arătată de această expoziție – realitatea unei vechi prezențe musulmane în Europa și complexa interacțiune a celor două civilizații care au luptat una cu alta, dar s-au și întrepătruns – susține un efort educativ și politic: a-i ajuta pe europenii musulmani și ne-musulmani să-și înțeleagă mai bine rădăcinile culturale și să prețuiască cetățenia comună.”
Isabelle Benoit, istoric care a participat la conceperea expoziției, a declarat pentru AP: „Vrem să le arătăm clar europenilor că islamul este parte a civilizației europene și că nu este un import de dată recentă, ci are rădăcini vechi de 13 secole”.
Din păcate la conducerea UE au ajuns oameni needucați lipsiți de cea mai elementară învățătură legata de trecutul lor eminente creștin, care i a ajutat sa ajungă unde sunt acum. Se pare ca nelegiuiții ajung sa ne conducă trădători față de propriul popor. Nu cred ca exista precedent in istorie ca un conducător sa ajungă sa stramuteze alte neamuri peste propriul popor… Greu de imaginat cum au fost ideologizați acești indivizi sa gândească atât de greșit.
da Europa Centrala si mai ales cea de Est au fost atacate si jefuite de Islam de prin sec XIV; totusi, nu inteleg ce e de sarbatorit in asta!