de Wesley J. Smith, 1 aprilie 2016

Etica medicinei nu mai este ce era odinioară. Sfinţenia vieţii ? Este atât de demodată. Jurământul hipocratic ? Uită de el ! Sistemul modern de îngrijire a sănătăţii este planificat să accepte întocmai perspectivele utilitariste.

Să luăm eutanasia ca un singur exemplu. De îndată ce societatea acceptă că pacienţii bolnavi pot fi uşuraţi de suferinţa lor fiind omorâţi, nu va trece mult timp până la a conchide că ei pot fi de asemenea exploataţi pentru părţile lor de care nu mai au nevoie.

În Olanda şi Belgia, eutanasia prin injecţie letală a fost deja cuplată cu donarea de organe. Începând din 2008, în reviste medicale respectabile au fost publicate mai multe articole care laudă această simbioză în formare. Un articol din 2011, publicat în revista Patofiziologia cardiopulmonară aplicată, a fost în mod special înspăimântător în descrierea sa clinică detaşată a uciderilor prin eutanasie a 4 pacienţi ca pregătire pentru obţinerea de organe:

,,Donatorii au fost primiţi în spital cu câteva ore înainte de procedura de eutanasie planificată. O linie venoasă centrală a fost amplasată într-o încăpere vecină cu sala de operaţie. Donatorii au primit heparină (un medicament pentru menţinerea viabilităţii organelor) chiar înainte de a li se da un cocktail de medicamente de către medicul care a fost de acord să facă eutanasia. Pacientul a fost declarat mort pe baza criteriilor cardio-respiratorii de 3 medici independenţi, aşa cum cere legislaţia belgiană pentru fiecare donator de organe. … Cel decedat a fost apoi transferat rapid, instalat pe masa de operaţie şi intubat (ca pregătire pentru îndepărtarea organelor) …”

Gândiţi-vă la monstruozitatea a ceea ce s-a făcut acolo. Patru oameni – care altminteri nu erau pe moarte – au fost ucişi şi apoi rapid transportaţi într-o sală de operaţie pentru a li se îndepărta organele. Trei dintre donatori se luptau cu infirmităţi neuro-musculare – oameni care adeseori se confruntă cu izolare şi discriminare socială – şi unul era bolnav mintal. Într-o ironie deosebit de amară, cel din urmă pacient îşi făcea rău singur, problemă pentru care ,,tratamentul” a fost o echipă profesionistă pregătită să-i administreze ultima vătămare.

Acesta este doar începutul. Voci eminente din elita medicală au făcut apel la anularea ,,regulii donatorului mort”[1] – temelia etică a medicinei transplantului de organe care cere ca un pacient să moară natural din cauza rănilor sau de boală înainte ca organele vitale să poată fi obţinute. Aceşti avocaţi susţin că principala preocupare şi criteriile etice pentru recoltarea de organe ar trebui să fie consimţământul, şi nu ca donatorul să fie mort. Astfel dacă pacienţii vii sau reprezentanţii lor legali îşi dau acordul, medicilor ar trebui să li se permită să eutanasieze prin recoltarea organelor de viu.

Un articol publicat recent în Revista de Etică Medicală prezintă pe scurt acest concept. Autorii – un grup de profesori din Olanda şi Belgia – sugerează schimbarea legilor de eutanasie din ţările lor pentru a permite celor bolnavi, infirmi şi bolnavi mintal care vor să moară (toţi eligibili pentru eutanasie în ambele ţări) să opteze pentru recoltarea organelor de viu în locul injecţiei letale. Din articol:

,,Regula donatorului mort afirmă că donarea nu ar trebui să pricinuiască sau să grăbească moartea. De vreme ce un pacient supus eutanasiei a ales să moară, merită pledat ca timpul no-touch [perioada de aşteptare dintre momentul în care i se opreşte inima şi recoltarea propriu-zisă] să poată fi omis … contribuind la calitatea organelor transplantate. Este chiar posibil a extinde această discuţie la o ,,eutanasie cu donare de organe a unui pacient căruia îi bate inima” în care un pacient este sedat, după care organele sale sunt îndepărtate, provocând moartea”.

Deci iată unde ne aflăm: o revistă de bioetică respectată, publicată sub auspiciile Revistei Medicale Britanice, susţine uciderea donatorilor pentru organele lor. Şi nu numai comunitatea de transplant de organe tace, ci nici presa populară nu consideră, după câte se pare, că merită comentată această idee radicală.

Nu ar trebui să fim surprinşi de aceste evoluţii recente. Pătrunderea utilitarismului (dacă vreţi) în medicina occidentală avansează de ceva vreme. Încă din 1949, medicul Leo Alexander, care a lucrat ca anchetator medical pentru cazurile de eutanasie la procesele de la Nuremberg, a avertizat că ideile utilitariste care au făcut să deraieze medicina germană erau prezente şi în Statele Unite ale Americii: ,,Nu există nici o îndoială – scria el – că, într-un mod subtil, premisa hegeliană potrivit căreia ‘ce este util este corect’ a infectat societatea, inclusiv partea medicală”.

Câteva decenii mai târziu, utilitarismul medical nu mai era subtil. Într-un editorial nesemnat din 1970 din Medicina Californiei, o publicaţie a Revistei Occidentale de Medicină, se afirma rece:

,,Etica occidentală tradiţională [care] întotdeauna a pus un mare accent pe vrednicia intrinsecă şi valoarea egală a tuturor vieţilor omeneşti … este erodată în esenţa ei … Va deveni necesar şi acceptabil a pune valori mai degrabă relative decât absolute pe astfel de lucruri precum vieţile omeneşti”.

Articolul se încheia într-o notă cu adevărat înfricoşătoare:

,,Nu este prea devreme ca profesia noastră să analizeze această nouă etică, să o recunoască drept ceea ce este şi ce va însemna pentru societatea umană, şi să se pregătească să o aplice într-o dezvoltare raţională pentru realizarea şi progresul omenirii în ceea ce trebuie să fie aproape sigur o societate mondială orientată biologic”.

Putem acum să discernem cu claritate cum arată o societate ,,orientată biologic”: o cultură în care moartea celor mai vulnerabili este văzută ca având o valoare mai mare decât continuarea vieţilor lor. Precum ne-a avertizat profetic în urmă cu 67 ani Leo Alexander: ,,În acest moment, americanii ar trebui să-şi amintească faptul că monstruozitatea mişcării eutanasiei este prezentă chiar în mijlocul lor”.

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

[1] Este impropriu zis că donatorul este mort când i se recoltează organele. Aceasta se întâmplă doar în teorie. A se vedea Consimţământ la sinucidere. Redefinirea morţii pentru a deschide poarta către donarea de organe. De fapt, ei vor să extindă regula teoretică actuală – pe care am putea-o numi ,,regula donatorului presupus mort” – la una cu adevărat practică, ,,eutanasie prin recoltare de organe”.