O doamnă mi-a povestit cele de mai jos:

Cu bărbatul meu m-am căsătorit fără să-l cunosc de mai înainte, ci la recomandarea părinților mei. Însă fără să știu, acela iubea și avea legături cu o altă fată, pe care părinții lui nu o voiau. Cu toate acestea el nu a încetat niciodată s-o iubească.

Ne-am căsătorit. Ziua nunții a fost foarte frumoasă. Însă zile frumoase au fost numai trei. Începând cu ziua a patra, vreme de șaptesprezece ani, viața mea lângă el a fost un iad. Odată, când l-am întrebat de ce se poartă atât de urât cu mine, mi-a descoperit că iubea altă femeie, iar nu pe mine. Parcă căzuse cerul pe mine.

– Atunci de ce te-ai căsătorit cu mine?, l-am întrebat.

– Pentru că m-au silit părinții mei. Pe aceea nu o voiau.

– Dar eu ce sunt de vină ca să te porți așa cu mine?

– Pleacă, dacă nu-ți place!

– Unde să mă duc? Mi-e rușine de frații mei și de mine.

– Ei! Atunci stai aici și astupă-ți gura.

Acesta a fost răspunsul său. Dormeam împreună numai când se certa cu cealaltă. Cu toate acestea am rămas însărcinată. De îndată ce i-am spus soțului meu despre aceasta, a devenit ca o fiară, gata să mă sfâșie. Mi-a cerut să fac avort. Eu însă nu am lepădat copilul. Pentru nimeni și pentru nimic în lume nu mi-aș fi omorât copilul. În felul acesta am născut trei fetițe.

– Lucrați undeva?

– Da. Am salonul meu de coafură. Însă clientele mele nu m-au văzut niciodată plânsă sau amărâtă. Nici chiar copiii mei. Amărăciunea mi-o ascundeam adânc în sufletul meu și o împărțeam numai cu Dumnezeu. Știi ce înseamnă să dormi cu bărbatul tău, numai atunci când se certa cu amanta sa?

– Nu am trăit așa ceva, însă te înțeleg. Bine, dar aceea n-a aflat pe cineva cu care să se căsătorească, să facă familie?

Citeşte şi:  Să ne rugăm în fața icoanei Mântuitorului, ca și cum ne-am afla înaintea Lui însuși

– S-a căsătorit, are și doi copii. Însă de bărbatul meu nu s-a despărțit niciodată.

– Bărbatul ei nu și-a dat seama de asta?

– Nu știu.

– Copiii voștri nu au înțeles nimic?

– Nu. Totdeauna îl motivam, îl acopeream. Și niciodată nu ne-am certat. Pentru că niciodată nu l-am întrebat nici unde a fost, nici de ce a întârziat, nici dacă a fost cu ea. Nimic. La orice oră ar fi venit, dacă era înaintea copiilor, îi spuneam: „Bine ai venit, Dimitrie!”. Și pregăteam masa ca să mănânce.

– Cum ai putut suporta asta?

– Nu puteam face altceva. Trebuia să dau pildă bună copiilor mei. Voiam să învețe valoarea respectului, valoarea dragostei, valoarea răbdării.

– Și, slavă lui Dumnezeu, tu ai avut multă răbdare.

Aici a început să zâmbească, iar eu am continuat:

– Cine avea grijă de copiii tăi atunci când lucrai?

– Mama mea. Și știi cum le-am transmis mesajele pentru orice voiam se evite fetițele?

– Cum?

– Le înregistram pe casete. De atunci când erau mici, înregistram în fiecare zi ceva pe casetă, o dădeam mamei mele și-i spuneam s-o pună ca ele să asculte. În felul acesta nu au simțit mult absența mea. Aceasta s-a făcut vreme de șaptesprezece ani. Orice mesaj voiam să le transmit, îl prezentam ca și cum l-aș fi auzit la coafor. Despre droguri le spuneam, de pildă, că a venit o dată la coafor o clientă de a mea foarte amărâtă, pentru că fiul ei se încurcase cu niște prieteni, care l-au atras la droguri… Sau, altădată, cum am cunoscut o fată, care se încurcase cu un băiat și rămăsese însărcinată, iar de la nedorita ei sarcină apăruseră multe probleme greu de rezolvat.

Citeşte şi:  Nu te necăji că lucrurile nu vin mereu în viaţă aşa cum le vrei tu

După ce s-au mărit, nu mai mergeau la bunica lor, ci preferau să stea acasă și să învețe. Le spuneam că atunci când venea tatăl lor, trebuia să-i servească masa, să se îngrijească de el, de vreme ce el se ostenește pentru noi, pentru că ne iubește mult. Astfel, în fiecare zi când se întorceau de la școală, puneau mai întâi caseta ca să asculte mesajele mamei.

– Iartă-mă, dar toate acestea cum le-ai răbdat?

– Ți-am spus, amărăciunea mi-o împărțeam cu Dumnezeu și de aceea am răbdat. Dacă aș fi discutat cu vreo prietenă problemele mele, sigur m-aș fi despărțit. Dar ascultă continuarea, ca să vezi sfârșitul.

– Sunt numai urechi. Ascult.

– Vreme de șaptesprezece ani, am mers în concediu numai cu fetele mele. Soțul meu nu a venit niciodată, cu toate rugămințile fetelor. Într-un an, întorcându-ne din concediu, am aflat pe noptiera mea o casetă pe care scria: „ Te iubesc!”. M-am mirat. Ce casetă este aceasta? M-am gândit că este de la amanta lui. Seara, după ce am culcat fetele, am pus-o s-o ascult.

Și a început să râdă.

– De ce râzi?, am întrebat-o mirată.

– Deoarece caseta era înregistrată de bărbatul meu pentru mine.

– Ce spunea?

– Înainte de a-ți spune ce spunea în casetă, îți voi spune ce a făcut mai înainte.

– Ce a făcut?

– S-a certat urât cu amanta lui și s-au despărțit. A mers acasă și a intrat în camera fetelor. Știa că le înregistrez casete. A luat una la întâmplare și a ascultat-o. Apoi a luat alta, și alta… Astfel a ascultat ce le spuneam eu fetelor și a fost profund mișcat sufletește. A luat, așadar, și el o casetă și a înregistrat următoarele:

„Iartă-mă pentru tot ce ți-am făcut. Acum îmi dau seamă cât de mult te-am rănit, cât de mult te-am umilit. Iar tu nici un cuvânt urât nu ai spus niciodată, ci totdeauna ai fost gingașă și bună cu mine. Am ascultat câteva casete de ale tale în care le vorbești fetelor noastre. Nu m-ai clevetit niciodată, ci numai cuvinte frumoase au ieșit de pe buzele tale. Acum am înțeles de ce mă iubesc atât de mult copii noștri. Te rog, iartă-mă, și-ți făgăduiesc că toate de care te-ai lipsit în acești ani, ți le voi da cu generozitate de acum înainte. Vei fi regina inimii mele. Te rog, iartă-mă! În acest moment când îți vorbesc, crede-mă, simt o mare dragoste pentru tine. Îmi lipsești. Te iubesc”.

Citeşte şi:  Părintele Dumitru Stăniloaie: Cum se stârnesc patimile

Ascultând toate acestea, m-am bucurat, însă îmi era greu să le cred. Atunci mi-au venit în minte, ca într-un film, toate cele pe care mi le-a făcut și mi le-a spus. Și astfel m-a luat somnul.

Seara târziu când s-a întors, l-am auzit, însă nu m-am ridicat din pat, așa cum făceam totdeauna ca să-i pun să mănânce. Mă făceam că dorm. A intrat încet în dormitor ca să nu mă trezească și s-a așezat pe un scaun lângă pat. A stat așa multă vreme. La un moment m-am ridicat. Acela m-a privit rușinat și mi-a spus în șoaptă: „Iartă-mă!”. Și plângând m-a îmbrățișat cu multă dragoste, prima dată după șaptesprezece ani.

Începând cu acea noapte, viața mea s-a schimbat cu desăvârșire. Dimitrie a devenit alt om. Gingaș, afectiv, nu mi-a ieșit niciodată din voie. În câteva cuvinte, am devenit familie.

Să știi că în viață, când te nevoiești, vei pierde lupte, însă la sfârșit războiul tu îl vei câștiga.

Și încă ceva: Fără credință în Dumnezeu, nu vei avea arme să te lupți.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.