Vom încerca să punem în evidenţă etapele principale ale dezvoltării mândriei, pornind de la uşoara mulţumire de sine, până la extrema întunecare a sufletului şi pierzarea deplină.
La început este vorba doar despre o preocupare de sine aproape normală, însoţită de o bună dispoziţie care se transformă adeseori în uşurătate. Omul mulţumit de sine, deseori hohoteşte, fluieră, fredonează, pocneşte din degete. Îi place să pară original, să uimească cu tot felul de paradoxuri, să facă spirite; manifestă gusturi aparte, este capricios la mâncare. Dă cu plăcere sfaturi şi se amestecă „prieteneşte” în treburile altora; îşi dă în vileag, fără să vrea, excepţionalul interes faţă de sine însuşi prin fraze de genul: „staţi să vă spun eu”, „nu, eu ştiu mai bine”, „am obiceiul să…”, „de regulă, eu…” (sau, cum găsim la Turgheniev, „am obiceiul să prefer”…).
Ferice de omul care în stadiul acesta dă de griji serioase, mai ales pentru alţii (prin căsătorie, familie), de muncă, de efort, sau pe care ajunge să-l fascineze calea religioasă şi care, atras de frumuseţea nevoinţei duhovniceşti, îşi vede sărăcia şi începe să dorească ajutorul harului! Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, boala se dezvoltă în continuare.
Preot Aleksandr Elceaninov
Extras din Cum să biruim mândria, trad. din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București, 2010, pag. 54-55
Amin 🙏
Vom încerca să punem în evidenţă etapele principale ale dezvoltării mândriei, pornind de la uşoara mulţumire de sine, până la extrema întunecare a sufletului şi pierzarea deplină. La început este vorba doar despre o preocupare de sine aproape normală, însoţită de o bună dispoziţie care se transformă adeseori în uşurătate. Omul mulţumit de sine, deseori […] 🔺 https://c.aparatorul.md/vuiy1 🔺
Vom încerca să punem în evidenţă etapele principale ale dezvoltării mândriei, pornind de la uşoara mulţumire de sine, până la extrema întunecare a sufletului şi pierzarea deplină. La început este vorba doar despre o preocupare de sine aproape normală, însoţită de o bună dispoziţie care se transformă adeseori în uşurătate. Omul mulţumit de sine, deseori […] 👉 https://c.aparatorul.md/2fjmc
Doamne ajutaflorica smin
Amin
Doamne ajuta la toți Amin
Amin!
Doamne ajuta ne!🙏💖🙏💖🙏💖Amin!🙏💖⛪🙏💖💐
Doamne ajuta Amin Slava Sfinte Doamne Slava Sfinte Dumnezeul nostru Slava Sfinte Doamne acum si pururea si in vecii vecilor Amin
Amin doamne ajuta la toată lumea 🙏🙏🙏
Doamne ajuta amin
Amin
Mare ești Doamne!
Amin,Doamne ajută!
Doamne ajuta AminAmin
Slavă ție doamne Isuse Amin
Amin.
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta-ne
Amin
Amin!
DOAMNE AJUTA ! AMIN !🙏🙏🙏
Doamne ajuta. Amin
Amin amin
AMIN AMIN AMIN
Doamne ajuta AMIN
Doamne ajuta 🙏👏 Amin
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu Miluiește sufletul nostru!!
Doamne Ajuta Amin 🙏❤️
@DOAMNE AJUTA,AMIN!
Amin
Doamne ajuta.Amin
Amin
Doamne ajuta amin
AMIN
Amin
Doamne ajuta!Amin!
Amin
SLAVA TIE ISUSE HRISTOASE,IARTA NE SI NE MILUIESTE SI NE MANTUIESTE, AMIN MULTUMIM
Doamne ajuta ! Amin
Doamne ajuta tuturor Amin 🙏
DOAMNE AJUTA AMIN
Doamne ajuta Amin
Amin
Doamne ajuta! Amin!
Amin!
Amin.
Amin
Doamne ajuta ♥️
Amin
🙏🙏💕
Doamne ajută.Amin.
DOAMNE..AJUTA.
AMIN.!
DOAMNE AJUTĂ!
Amin
AMIN DOAMNE AJUTA PE NOI TOȚI PACATOSI AMIN 💖💖💖🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹
@. Amin. Doamne. ajuta. și. ne
Miluiește- ne. pe. noi. Amin. Amin
@. Amin. Doamne. ajuta. pe. toată.
Lumea. Amin. Amin
Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta. Amin
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta! Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin Doamne
Doamne ajuta! AMIN!
Amin, Doamne ajuta!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuta Amin
Amin doamne ajuta și ne iartă pe noi păcătoșii
Doamne ajuta amin Ți-e îți mulțumesc Isuse pentru tot amin
Amen
Doamne ajuta tuturor
Doamne ajuta Amin
Amin
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Dumnezeu sa fie cu noi AMIN.
Amin
Doamne ajuta amin!
Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin
Doamne, nu-ți lua fața de la mine, pentru faptele, greșelile și păcatele care le-am făcut ,cu voie și fară de voie,cu vorba, cu gândul, cu fapta,cu auzul,cu toate simțirile mele trupești și sufletești și ajută-mă pe mine păcătosul robul tău. Amin !
Amin
Amib
Amin!
DOAMNE ai grijă de mine RODICA BOBOCEA, de familia mea , și de toată LUME , AMIN !🙏
Amin
DOAMNE ai grijă de toți CONDUCĂTORII LUMII, AMIN !🙏🙏🙏
DOAMNE ai grijă de toți copiii LUMII, AMIN !🙏
DOAMNE ajută să fie PACE în LUME, AMIN !🙏🙏🙏
DOAMNE ajută, Amin !🙏🙏🙏
Amin
Doamne ajuta Amin
Exodul sau Ieșirea capitolul 20 cu 4 și 5
Amin!
Doamne ajuta Amin
amin
Doamne ajuta tuturor !! Amin !!
Amin
Amin
Amin Doamne ajuta
Doamne ajuta
DOAMNE AJUTA AMIN.
Z
🙏🙏🙏
AMIN!
Amin
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu și Măicuța Domnului miluiestes-ne iarta-ne apărane păzește-ne ocrotește-ne și ai milă de noi păcătoși.Amin 🙏🙏
Amin!
Doamne ajută Amin 🙏🙏🙏🙏
Amin doamne mai bine in sărăcie decit in mizeria de bogatie
Amin
Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne. Ajuta. Amin
🙏🏻
Doamne ajută Amin
Doamne milueste ne pe noi pacatosii !
Amin!
Doamne ajuta
Doamne ajuta! Amin!
Amin doamne ajuta Isuse
Doamne ajuta amin,,,,, 🙏🙏🙏
Amin
Amin
Amin
Doamne ajută tuturor!
Doamne ajuta Amin!
Doamne andurate de noi păcătoșii robii tai ajuta pe toată lumea .Amin .
Amin
Doamne ajuta tuturor!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta Amin 🙏🙏🙏
🙏🙏🙏
Doamne ajuta ,Amin
Amin
🙏🙏🙏
Doamne ajuta. Amin!!
Doamne ajuta amin 😤
Doamne ajutane amin
Amin Doamne ajută
Doamne ajuta Amin
Doamne ajutà-ne AMIN.
Doamne ajuta
Amin!
Doamne ajută tuturor
Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Rozalia Ramona Bucsa Bravo, dragă câștigătoare, felicitări 🤝
Tocmai ați câștigat un packet of intr-o pungă uriașă a lui SUA 🇱🇷 pe care să-și arate poziția guvernului 🚚, așa că, dacă sunteți interesat, încercați și nu se alătură.
👇👇👇👇👇👇👇👇 https://wa.me/message/SQC4P2UNXGBCJ1
Amin
DOAMNE MILUESTE
Doamne miluiește ne pe noi păcătoșii și dane putere de credință în sufletul nostrul pentru tine Dumnezeu Autoputernic AMIN!
Doamne ajuta Amin Mulțumesc
Amin
Doamne ajuta amen
Doamne ajuta tuturor!Amin!
Doamne ajuta Amin
Bunule Dumnezeu da-ne noua sanatate si ne fereste de cel rau Doamne ajuta la toata lumea Amin🙏
Doamne .ajutane.amin
Amin doamne ajută 🙏🙏🙏
Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne lndurate de noi și nu ne părăsi de la fata ta cea sfântă. Amin 👋
Doamne Ajuta! Amin!
Por favor disfruta y comparte esta triste noticia para mí si tienes mi corazón para Dios 🥰💐. Disculpe pero es muy triste, mi nombre es JUANA SOSSAR 🌸☘️. Soy un comerciante de exportación e importación de Cacao y aceite rojo en Francia. Nací el 07 41951, pero crecí en Cardiff y actualmente vivo en FRANCIA internado en mi hospital domiciliario aquejado de cáncer de esófago terminal 😭. Estoy muy mal así que estoy muy triste y ansiosa 🥺😢. Quiero dar mi dinero en el banco de 2.000.000 de EUROS 💶 a una persona de confianza y leal 😇🙏. Los grandes médicos me han informado que mis días están contados, pues mi salud se deteriora cada día más. Todavía no puedo tener una larga vida en esta tierra. No tuve la oportunidad de tener hijos antes de la muerte de mi difunto esposo. Mi fortuna en una cuenta bloqueada de 2.000.000 de Euros 💶 te será legada como digna heredera. No quiero que el Banco se aproveche. Por lo tanto, espero que un humilde y veraz beneficiario 😍❤️ que se beneficiará de los fondos de mi donación de 2.000.000 de euros 💶 vaya allí, comuníquese conmigo para obtener más claridad sobre mi donación.
Favor de comunicarse a mi Gmail 📧: [email protected]
Amin amin amin doamne ajuta
Amin
AMIN DOAMNE IISUSE LAUDAT SI SLAVIT FIE NUMELE DOMNULUI IISUS GLORIE TIE DUMNEZEUL NOSTRU SLAVA TIE DOAMNE IISUSE AMIN DOAMNE IISUSE ALELUIA 🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta Amin
Amin! 🙏💕
Te iubesc tata
Doamne ajuta Amin 🙏 🙏
Doamne te rog frumos ajuta la toată lumea te rog frumos ajuta și la familia mea amin
AMIN
Amin
Doamne ajuta! Amin! 🙏🙏🙏
DOAMNE AJUTA!
Slavă ție doamne ajuta amin 🥰🥰🙏🙏🙏
amin
Doamne ajutane Amin!🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Doamne ajuta Amin
Amin
Amin Doamne ajuta
🙏🏻💓
Amin
Doamne ajută Amin
Doamne ajuta
DOAMNE AJUTĂ!
Doamne ajută ne Amin
Doamne ajuta Amin
Slăvit să fie Domnul Iisus Hristos în veci vecilor Amin
Amin
Doamne ajuta Amin Doamne ajuta Amin Doamne
Amin doamne ajuta la toată lumea și ai milă de noi păcătoși și miluieste-ne pe noi doamne!!🙏🙏🙏
Violeta Bunescu
Doamne ajuta ne Amin
Doamne Ajuta Amin!
Doamne ajută ne amin
Doamne ajuta Amin.
Amin…
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților Părinți miluiește-ne pe noi păcătoșii
AMIN!
Amin
Amin doamne ajută
Amin
Amin🙏🙏🙏
Doamne Ajută
DOAMNE AJUTANE AMIN AMIN AMIN
Amin
Amin Mulțumesc Doamne pentru toate
Doamne ajută amin
Amin !
Doamne ajută amin
Doamne ajuta Amin
Amin !
Amin. Amin. Amin. Doamne ajuta
AMIN.
Amin
Amin!
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta.Amin
Doamne ajuta amin
Amin!
Doamne ajuta .
Amin Doamne
Amin
Doamne ajuta
Amin
Amin🙏🍁🙏
Amin Doamne Ajuta
Amin
Amin
Doamne ajuta amin
Amin!
Ajutorul harului si astuparea golului din stomac.