Ce inseamna insa fertilizarea in vitro?

Conform https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ce-se-poate-intampla-intr-un-ciclu-fiv:

Practic, consta in fertilizarea artificiala, in conditii de laborator, a ovocitelor. Acestea sunt prelevate in anestezie prin aspiratie din ovare si apoi fertilizate cu spermatozoizii recoltati de la partener sau donati de un donator anonim intr-un laborator.

Odata produs procesul de fertilizare, in curs de cateva zile se va obtine un numar de embrioni. Dintre acestia se va alege unul sau mai multi, care sunt transferati in uter, cu scopul de a obtine sarcina. Restul embrionilor se pot crioconserva pentru o utilizare ulterioara. Actualmente din mai multe considerente se prefera transferal unui singur embrion.

[…]

In situatia in care se obtin embrioni in plus fata de cei pe care doresti sa-i transferi, pentru a evita riscul de sarcina multipla, decide din timp daca doresti sa-i pastrezi prin crioprezervare sau vei renunta la ei. Gandeste-te daca ai lua in calcul embrioreductia, in cazul unei sarcini multiple. Acestea sunt lucruri pe care trebuie sa le stii inainte de embriotransfer.

La https://www.fertilia.ro/fertilizare-in-vitro/ ni se explica mai clar ce se intampla cu embrionii in plus:

Pregătirea femeii infertile pentru FIV implică o discuție detaliată și un proces de consimțământ care trebuie documentat și trebuie să includă:

[…]

Eliminarea embrionilor neutilizați, inclusiv congelarea, donarea, distrugerea sau utilizarea lor pentru cercetare

[…]

Trebuie luat în considerare numărul de embrioni care se obțin. Pentru a evita riscul de a obtine sarcina multipa, există opțiunea de crioprezervare a unuia dintre embrioni sau există o posiblitate a embrioreductiei.

Este evident ca majoritatea embrionilor rezultati vor fi „distrusi sau utilizati pentru cercetare”. Dar un embrion inseamna un copil nenascut, distrugerea inseamna ucidere iar cercetarea inseamna experimente. Deci fraza trebuie citita: copiii vor si ucisi sau se vor face experimente pe ei.

Pentru cei ce inca nu au aflat ca un embrion inseamna un copil, iata ce ne invata Cuviosul Paisie Aghioritul:

Educația copilului începe din pântece. Dacă mama care este însărcinată se supără și se mâhnește, embrionul din pântecele ei se agită, în timp ce atunci când mama se roagă și trăiește duhovnicește, copilașul se sfințește în pântecele mamei.

De aceea, atunci când este însărcinată, femeia trebuie să rostească rugăciunea, să citească puțin Evanghelia, să psalmodieze, să nu aibă neliniști, dar și ceilalți să aibă grijă să n-o întristeze. Atunci, copilul care se va naște va fi sfințit și părinții nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va crește mare.

Faptul ca om este si cel zamislit, care urmeaza sa creasca, o explica foarte limpede Sfantul Grigorie de Nyssa:

„Ia seama deci si nu te intrista nici tu pentru ca firea noastra inainteaza spre implinirea ei pe calea care i se cuvine sa mearga, ci, privind la seminte, cugeta ca cele ce exista sunt randuite, in mod cu totul folositor si de trebuinta, spre un anume scop si ca nu pentru aceasta clipa de acum am fost adusi la existenta. Facatorul nostru nu l-a zidit pe om ca sa ramana fat in pantecele mamei, si firea nu are drept tel firea pruncului si nici nu se indreapta numai spre varstele care vin apoi in urma si pe care firea le imbraca pe rand, prin schimbare – caci infatisarea noastra se schimba o data cu trecerea vremii. Ea nu are drept tel nici nimicirea pe care o cunoaste trupul la moarte.
Ci toate aceste etape si toate cele de acest fel nu sunt decat portiuni de drum pe care trebuie sa le strabatem ca sa putem inainta. Scopul si sfarsitul acestui drum il constituie restaurarea in starea cea dintai, care nu este nimic altceva decat asemanarea cu Dumnezeu. Si dupa cum, pentru a se ajunge la spic, natura a socotit de cuviinta sa faca sa rasara mai intai fir de iarba, dar nu acesta este scopul ei, si nu de spice sau de paie se ingrijeste agricultorul, ci de bobul de grau care ne este spre hrana si care se iveste in urma celorlalte, tot asa, in ce priveste viata, menirea ei este fericirea cea vesnica.

Si tot ce priveste acum trupul: moartea, batranetea, tineretea, copilaria si inceputul ce se face in pantecele mamei, toate acesta sunt, ca si iarba, paiul si spicele, un drum si o inlantuire, o inaintare spre desavarsirea nadajduita, a ceea ce ni s-a dat ca potenta.”

La final, sa citim si articolul lui Vasile Astarastoae intitulat „Embrionul – colecție de celule sau ființă umană?”:

Unul dintre domeniile în care se evidențiază cu claritate conflicte etice determinate de progresul tehnologic este reproducerea umană asistată medical.

Anul 1978 a marcat un reper în tehnologia reproducerii, deoarece în acel an s-a născut primul copil urmare a fertilizarii in vitro (FIV). Personajele principale au fost Robert Geoffrey Edwards, (1925-2013) – Premiul Nobel pentru Medicină, Patrick Steptoe (cei care au realizat fertilizarea, au urmărit sarcina și au asistat nașterea) și copilul conceput “în eprubetă”- Louise Brown. Pentru Edwards, în acel moment, problemele etice au fost de importanță minoră, deoarece a existat un singur scop: „cel mai important lucru în viață este să ai un copil”. Apariția FIV în practica clinică a dezvaluit însă modalitățile prin care oamenii de știință și clinicienii intervin nemijlocit în dezvoltarea embrionilor umani în laborator, iar faptul că un numar tot mai mare de cercetări sunt direcționate spre embrioni, implicând frecvent distrugerea lor, a creat o problema etică.

Din acel moment, vehemența dezbaterii privind avortul a fost transferată în dezbaterea privind embrionii. Există însă deosebiri între avort și FIV. În clinicile de avort, se pune capăt unei vieți (fetale) la cererea femeilor însărcinate. Clinicile de fertilitate au rolul de a aduce o viață nouă la existență. Acest lucru este însă însoțit de pierderea altor embrioni, care se dovedesc a fi improprii implantării sau care sunt în plus față de cerințele mamei / cuplului.

Prin urmare, interesul etic s-a concentrat către fertilizarea în sine sau a concepției (așa cum este frecvent menționată în cercurile teologice). O problema în mare măsură metafizică – statutul moral al embrionului –, a devenit o problema practică, și anume: modul în care embrionii sunt tratați in vitro. Acest lucru i-a pus pe eticieni, medici, cercetători, teologi și întreaga societate în fața a două întrebări:

1. Ființele umane pot acționa vreodată ca instrumente pentru a inventa și a determina o „viața nouă” sau a modifica traiectoria unei vieți?

2.Integritatea relațiilor umane în căsătorie și viața de familie ar trebui să aibă vreo legătură cu poziția etică și teologică adoptată?

Răspunsurile la aceste întrebări au evidențiat trei curente principale.

Primul exprimă un “libertarianism” științific, centrat pe dorință obsesivă de progres științific, care conduce la un adevarat “imperialism tehnologic”. Se consideră că tehnologiile accesibile în prezent (pentru a detecta o gamă largă de afecțiuni, inclusiv tulburări genetice cu debut tardiv, selectarea sexului din motive sociale, depășirea tulburărilor mitocondriale utilizând o procedură de FIV cu trei părinți, secvențierea genomului întreg pentru a citi ADN-ul embrionilor FIV înainte de a alege pe care să-l implanteze etc.) prin beneficiile aduse justifică cercetarea pe embrioni și distrugerea acestora. Se oferă un post umanism caracterizat prin viziuni extrem de speculative despre un viitor îmbunătățit tehnologic și transformat fizic.

La polul opus, se plasează cei care susțin protecția totală a tuturor embrionilor pe motiv că aceștia au o valoare echivalentă cu cea a tuturor celorlalte ființe umane. Orice cercetare, manipulare, distrugere, utilizare în scop comercial este interzisă deoarece se afirmă categoric „viața umană începe la concepție”. Orice cercetare, care utilizează embrioni umani, este privită ca intolerabilă și este comparată „cu un fel de sacrificiu uman al copiilor în beneficiul cercetării biomedicale” (MacKellar, 2017). Prohibiția manipulării embrionilor se aplică atât embrionilor neviabili, cât și embrionilor viabili.

În sfârșit, există și un curent, care pune în centrul atenției familia, punând accent pe bunăstarea familiei, pe consecințele negative ale infertilității, pe natura vieții umane și datoria de a o respecta, pe importanța căsătoriei și a familiei, pe sprijinul acordat (inclusiv pastoral) pentru cei care suferă de infertilitate. Statutul embrionului este privit alături de aceste principii mai largi și nu predomină în luarea deciziilor etice. Rezultatul este că în practică embrionul este considerat ca având o semnificație morală considerabilă, dar nu absolută. Acest lucru permite o diversitate de puncte de vedere asupra momentului în care, în timpul gestației, valoarea morală a embrionului crește într-o asemenea măsură încât nu mai poate fi folosit în FIV sau în cercetare.

Conform Warnock Committee of Inquiry Report (UK,1984), FIV trebuie considerată o formă stabilită de tratament. Donarea de ovule și spermă, împreună cu donarea de embrioni sunt acceptate, la fel și înghețarea materialului. Se acordă un statut special, dar limitat, embrionului cu o anumită protecție în drept. Se permite cercetarea embrionilor până la 14 zile după fertilizare. În acel moment, cercetarea trebuia să se limiteze la acele „surplusuri” din programele de FIV. Ulterior, în Marea Britanie, s-au acceptat embrioni creați special în scopuri de cercetare.

Poziția oficială a tuturor bisericilor creștine cu privire la FIV și mai ales la cercetarea și distrugerea embrionilor este unitară: respectul necondiționat trebuie să fie oferit dezvoltării vieții umane din „momentul concepției”. Pe această bază, embrionul timpuriu (zigot) este inviolabil și nu trebuie distrus. Premisa fundamentală este demnitatea embrionului uman, ducând la concluzia inevitabilă că nicio formă de distrugere a embrionilor nu ar putea fi considerată licită moral.

Un exemplu în acest sens a fost oferit de o Declarație, redactată în 2001, de un Grup ad-hoc de teologi creștini din tradițiile anglicane, catolice, ortodoxe și reformate din Marea Britanie, pentru a raspunde unui Comitet al Camerei Lorzilor privind cercetarea pe celule stem și pe embrioni. Deși teologii implicați proveneau dintr-o varietate de tradiții religioase și convingeri teologice, ei au concluzionat în unanimitate privind o evaluare creștină a statutului moral al embrionului. Aceasta includea: „fiecare ființă umană este chemată și consacrată de Dumnezeu în pântece din primul moment al existenței sale, înainte ca acesta să devină conștient de aceasta. În mod tradițional, creștinii au exprimat nevoia umană de răscumpărare ca extindându-se din momentul concepției.” Declarația explică faptul că îngrijorarea față de soarta embrionilor destinați cercetării este inspirată din textele biblice (Buna Vestire, Nașterea Domnului, parabola Bunului Samaritean etc.). Se concluzionează că o poziție serioasa din punct de vedere etic–creștin „ar trebui să fie reglementarea procedurilor în tratamentul fertilității și cercetarea medicală nedistructivă asupra embrionilor umani, astfel încât acești indivizi umani să fie protejați în mod adecvat”.

O lucrare, care se referă direct la statutul embrionului uman, este cartea din 2017 a lui Calum MacKellar The Image of God, Personhood and the Embryo. MacKellar este licențiat al Universității din Strasbourg (Franța), are un doctoratul în Biochimie la Universitatea din Stuttgart (Germania), a lucrat din 1991 la Universitatea din Edinburgh din Scoția, sintetizând antivirale genetice împotriva HIV, iar în 1993, el a continuat cercetările sale într-o companie de biotehnologie din Glasgow (pentru mai mult de patru ani). În 1997, dr. MacKellar a început să predea chimie biologică și bioetică la Universitatea Queen Margaret din Edinburgh. Este membru al Comitetului de etică al cercetării-serviciului național de sănătate din Marea Britanie, dar și membru al Centrului pentru bioetică și demnitate umană (Edinburgh). Din 2010, este și profesor invitat în bioetică la Universitatea St Mary din Londra.

Pentru MacKellar embrionii sunt întotdeauna complet întregi, indiferent de stadiul lor de dezvoltare. Fiecare embrion nou este o creație a lui Dumnezeu; a fi făcut după chipul lui Dumnezeu înseamnă a fi făcut din dragostea personală a lui Dumnezeu. El scrie: „Dragostea lui Dumnezeu este întotdeauna în spatele creației unui copil uman și această dragoste continuă întotdeauna față de copil. Nu există niciodată un moment în toată existența copilului (chiar la începutul existenței sale) în care el sau ea nu este iubit de Dumnezeu .Embrionul de o zi este iubit exact în același mod ca embrionul de 14 zile sau cel de 28 de zile; Iubirea lui Dumnezeu este absolută în toate aceste etape”. Potrivit lui MacKellar, dragostea lui Dumnezeu este la fel de puternică pentru un embrion adus în existență de viol ca pentru un embrion produs prin unirea într-o familie iubitoare sau produs in vitro. MacKellar susține, de asemenea, că viabilitatea embrionilor este irelevantă. Prin urmare, inevitabil, biologia a devenit lipsită de importanță, deoarece teologic un embrion timpuriu are „un potențial complet, intrinsec și inerent”, indiferent de orice potențial biologic. Din aceste motive teologice trebuie „respectat și protejat deplin embrionul uman din momentul concepției”. Această viziune asupra biologiei este exprimată în mod explicit de MacKellar atunci când susține că: „biologia sau orice altă disciplină științifică nu va putea niciodată să demonstreze, logic, că o ființă rațională, autonomă, sensibilă are vreo valoare morală. Poate arăta doar că ființa umană este o grămadă de celule biologice din specia Homo sapiens ”

El afirmă că distrugerea embrionilor “este echivalentă cu purtarea unui război personal împotriva lui Dumnezeu ”. Producția de embrioni de rezervă în FIV este categoric respinsă, la fel ca și PGD cu selecția sa de embrioni.

Controversele continuă, neexistând încă puncte convergente.

În concluzie, rămâne de actualitate întrebarea inițială: embrionul este o simplă colecție de celule sau este o ființă umană?

P.S.1. În 1999, Edwards a stârnit controverse afirmând că părinților nu ar trebui să li se permită niciodată să aducă în lume copii afectați de boli genetice (practic-eugenie), iar în 2003, a susținut că oamenii de știință sunt mai degrabă leaderi decât Dumnezeu.

P.S.2. Poziția oficială a Bisericii romano-catolică cu privire la FIV se găsește în Donum Vitae (1987) și Dignitas Personae (2008), iar vocea protestanților în lucrările lui Paul Ramsey.

P.S.3. Pe MacKellar l-am cunoscut la Strasbourg. Am fost colegi în Comitetul director de Bioetică al Consiliului Europei (în perioada 2005-2010), apoi după plecarea lui am păstrat legătura și am publicat (împreună cu Beatrice Ioan) în revista pe care o scoate – Human Reproduction and Genetic Ethics, care a devenit în 2012 New Bioethics (fac parte din 2010 din Board-ul editorial al acesteia).