După cum e necesar a ne păzi mintea de ignoranță, cum am spus, tot atât de necesar este s-o păzim de curiozitatea nemăsurată, opusă ignoranței. Fiindcă odată ce am încărcat-o cu multe gânduri si cugete deșarte, dezordonate și neîngăduite, o facem incapabilă.

Fii nebun, neînțelept pentru iubirea lui Dumnezeu și atunci vei fi mai înțelept decât Solomon

Nu mai e în stare a dobândi ceea ce-i necesar adevăratei noastre mortificări și perfecțiuni. De aceea, trebuie să te ocupi numai de acele lucruri care sunt necesare, chiar dacă ți-ar mai fi permise și altele. Adună-ți atât cât poți în tine gândirea. Totdeauna. Infomeaz-o despre lume, de cele ce se petrec în Univers. Informațiile, noutățile proaspete și toate prefacerile și mici și mari ale lumii si ale Țării tale să fie pentru tine ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Dar chiar dacă-ți sunt aduse de alții, respinge-le, depărtează-le de la inima și imaginația ta. Fii un culegător harnic al lucrurilor duhovnicești și cerești. Nu căuta să cunoști altceva în lume decât pe Cel Răstignit; Viața și Moartea Lui. Acestea cer luarea aminte a ta. Astfel vei fi mult bineplăcut lui Dumnezeu, Cel ce socotește aleșii și iubiții Lui pe cei ce-L iubesc și-nvață a face voia Lui.

Orice altă chestiune, orice altă informație și întrebare este egoism și mândrie. Prin aceste unelte diavolul caută să câștige voința celor ce dau atenție vieții duhovnicești. El luptă din toate puterile și se silește a învinge mintea lor cu curiozități de acest fel. El vrea să cucerească prin aceste mijloace ambele, mintea și voința.

Prin urmare, caută adesea a da oamenilor noțiuni, fie ele chiar înalte, subtile si curioase, mai ales celor ce vor să le păstreze în minte și celor ce repede se atașează lor.

Stăpâniți de plăceri, de discuții asupra acestor noțiuni înalte, prin care ei greșit socotesc a plăcea lui Dumnezeu, uită a-și curăți inimile, a se gândi la slaba lor cunoaștere, la adevărata mortificare și la tăierea voinței. Sunt cuprinși de patima mândriei și devin ei înșiși idolii cugetării lor. De aceea, încet-încet, pe nesimțite, fără a-și da seama, ajung a crede că nu mai au nevoie de sfatul altora. Atunci se obișnuiesc, în orice trebuință, să alerge la propria lor judecată. E un lucru foarte periculos și greu de îndreptat, fiindcă aroganța gândirii e mai periculoasă decât cea a voinței. Când aroganța voinței, manifestată în minte, e mai ușor a fi remediată, supunându-se celei ce-i urmează. Dar când mintea are o opinie greșită, că judecata ei este mai bună decât a celorlalți, cum și prin ce poate fi corijată? Si cum poate un om să se supună raționamentului celorlalți câtă vreme îl consideră nu așa de bun ca al său?

Dacă-i așa, că ochiul sufletului, care-i mintea, prin care e capabil omul a recunoaște și a curăți aroganța voinței, este așa de slab, orb și plin de mândrie, cine-l poate vindeca? Si dacă lumina-i întuneric și adevărul logic eroare, cum poate ilumina ori corecta pe celelalte? Pentru acest motiv să reziști pe cât îți este cu putință acestei aroganțe periculoase a minții, înainte ca ea să pătrundă în simțirile tale; și rezistând curăță-ți gândirea în toate adâncimile și ungherele ei și supune opinia ta părerii altora. Fii nebun, neînțelept pentru iubirea lui Dumnezeu și atunci vei fi mai înțelept decât Solomon. „De socoate cineva din voi să fie înțelept în veacul acesta, să se facă nebun ca să ajungă înțelept. Pentru că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (I Cor, III, 18—19).

Nicodim Aghioritul; Războiul nevăzut