„Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele …”

Milostivirea lui Dumnezeu a înfăţişat grăitor în firea (natura) văzută multe învăţături de taină ale creştinismului, învierea, ce are loc primăvara, a toată verdeaţa închipuie învierea oamenilor; lucrarea anumitor doctorii, care la început dau în vileag boala şi parcă o întăresc, iar apoi vindecă, închipuie duhovniceasca nevoinţă, care la început dă în vileag în om patimile lui ascunse, le pune în mişcare şi apoi, încetul cu încetul, le nimiceşte. E, de asemenea, ceva cu care lucrarea Botezului asupra omului seamănă în chip izbitor. Să mergem în livadă şi să privim acolo ce face grădinarul cu merii ca să le dea putinţa de a aduce roade bune la gust.

Orice măr, crescând din sămânţă, de-ar fi luată aceasta din cel mai bun măr, poate aduce numai roade acre, amare şi vătămătoare, ce nu sunt bune pentru întrebuinţare: din această pricină, orice măr crescut din sămânţă se numeşte „sălbatic”. Firea noastră căzută seamănă cu un măr sălbatic. Ea poate aduce numai rod amar, rău şi vătămător: binele amestecat cu rău şi otrăvit de rău, care pierde pe cel ce socoate acest bine, ce s-a făcut rău din pricina amestecului cu răul, drept bine vrednic de Dumnezeu şi de om. Grădinarul, ca să prefacă mărul sălbatic în măr de soi, taie fără cruţare toate ramurile lui, lăsând doar trunchiul.

Pe trunchiul rămas, el altoieşte o rămurică dintr-un măr de soi; această rămurică se uneşte cu trunchiul şi cu rădăcina, începe să scoată ramuri în toate părţile, prin aceste ramuri sunt înlocuite ramurile tăiate; pomul firesc este înlocuit de un pom artificial, altoit; pomul altoit se ţine, totuşi, pe trunchiul cel firesc, trage sevă din pământ prin mijlocirea rădăcinilor fireşti – într-un cuvânt, uneşte nedespărţit viaţa sa cu viaţa pomului firesc. Un astfel de pom începe să aducă roade alese, care sunt ale pomului firesc şi, totodată, se deosebesc cu totul de roadele aduse de pomul firesc în starea lui sălbatică. Apoi, în toată vremea fiinţării pomului în livadă, grădinarul ia aminte cu deadin-sul ca din tulpină şi din rădăcină să nu iasă mlădiţe de-ale pomului firesc: fiindcă ele vor aduce din nou rodul lor cel netrebnic şi, trăgând seva la sine, o vor răpi ramurilor altoite, vor lua acestor ramuri puterea de a aduce rodul lor ales, le vor usca, le vor da pierzării.

Pentru păstrarea vredniciei, sănătăţii şi puterii în măr e de neapărată trebuinţă ca toate ramurile sale să ia naştere numai şi numai din rămurică altoită. Ceva asemănător cu altoirea crenguţei de neam bun pe mărul cel sălbatic se săvârşeşte în taina Botezului cu omul botezat; ceva asemănător purtării grădinarului faţă de mărul altoit trebuie să se săvârşească оn privinţa omului botezat. La botez se taie nu fiinţa noastră, ce are ca temei zămislirea întru fărădelegi şi naşterea întru păcate: se taie trupul păcatului, se taie starea trupească şi sufletească a firii, ce poate să nască binele numai amestecat cu răul; la fiinţa, la viaţa, la făptura omului se altoieşte firea omenească înnoită de Dumnezeu-Omul.

Toate gândurile, simţămintele, cuvintele, faptele celui botezat trebuie să ţină de firea înnoită, precum a zis Preacuviosul Marcu Ascetul: „Binele nu poate fi crezut sau făptuit, fără numai întru Hristos lisus şi Sfântul Duh”. Cel botezat nu trebuie nicidecum să îngăduie în sine lucrarea firii căzute, trebuie să lepede neîntârziat orice înclinare şi imbold al ei, chiar dacă acestea ar fi la arătare bune: el trebuie să împlinească şi prin simţiri, şi prin cuvinte, şi prin fapte numai poruncile evanghelice.

La un asemenea fel de a gândi duc poruncile date de către Domnul ucenicilor şi următorilor Săi: Rămâneţi întru Mine, si Eu întru voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă din sine singură, de nu va rămânea în viţă, aşa nici voi, de nu veţi rămânea întru Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine si Eu întru el, acesta aduce roadă multă, că fără de Mine nimic nu puteţi face. De nu rămâne cineva întru Mine. De nu rămâne cineva întru Mine, se scoate afară ca mlădiţa şi se usucă, si o adună pe ea şi în foc o aruncă, şi arde. Rămâneţi întru dragostea Mea. De veţi păzi poruncile Mele, veţi rămânea întru dragostea Mea (In. XV, 4-6, 9, 10).

Sursa: Sf. Ignatie Briancianinov, Calauza rugatorului. Izbavirea de durerile ostenelilor zadarnice, Experience ascetice vol. IV, pag. 121 – 122.