În Evanghelia după Luca, Stăpânul nostru Hristos ni le-a spus de mai înainte cele care se vor întâmpla înainte de ziua aceea înfricoșătoare, ca să ne pregătească și să nu fim înșelați. „Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea?
Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei. Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie.
Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu.
Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu.
Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul lui să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise.
Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor. Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.
Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă. Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Şi le-a spus o pildă: Vedeţi smochinul şi toţi copacii: Când înfrunzesc aceştia, văzându-i, de la voi înşivă ştiţi că vara este aproape. Aşa şi voi, când veţi vedea făcându-se acestea, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu.
Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste, ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului”[1].
„Cerul și pământul vor trece. Dar cuvintele Mele nu vor trece”. Vor rămâne cuvintele Mele, vor deveni realitate, se vor aplica în viața oamenilor, așa cum se arată aici. „Mulți vor veni în Numele Meu, zicând că Eu sunt”. Așa cum credem cu siguranță și așteptăm, și anume că Antihrist va spune: „Eu sunt Hristos, sunt Dumnezeu. La mine să veniți, eu vă voi da toate.
E de ajuns să credeți în mine și să primiți pecetea supunerii față de mine”. Pe acesta, pe Antihrist, iudeii îl cred drept Mesia, care va veni să împărățească într-un regat iudaic. Vor construi templul lor, vor face statul lor și celelalte. „Să nu mergeți după ei”. „Când veți auzi de războaie și de tulburări, nu vă spăimântați”. Vor urma războaie, vor fi multe tulburări, dar voi să nu vă spăimântați, nu vă pierdeți curajul, nu vă împuținați credința în Mine.
Fiți neclintiți în credință, căci vor fi semne atât de mari, încât de frica și de așteptarea celor ce vor să vină, oamenilor li se va împuțina credința, își vor pierde curajul, vor fi strâmtorați și din multa frică vor fi gata să-și dea sufletul. „Și atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu slavă și cu putere multă”.
Luați aminte, așadar, la voi înșivă, să nu vă găsească această zi înfricoșătoare într-o stare păcătoasă, în beții, îmbuibări, înrobiți de multe griji ale vieții acesteia. Să fiți pregătiți cu spovedania, curați și pregătiți pentru acea mare zi, în care Dumnezeu va judeca lumea.
Va veni ca o cursă; va veni atât de neașteptat, încât oamenii vor fi luați pe nepregătite. Privegheați, nu dormitați! Privegheați și în rugăciune, și în cugetare, și în treburile voastre, și în familie și pretutindeni, în tot ceasul, ca să nu cădeți în păcat, ca să vă învredniciți să stați de-a dreapta lui Hristos, Marelui Judecător.
Apostolul Pavel descrie viu chipul slăvitei veniri a Stăpânului Hristos. Spune într-o epistolă a sa că atunci când va fi să vină pentru Înfricoșătoarea Sa Judecată, trâmbițele vor răsuna și Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din Cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”[2].
Adică glasul Fiului lui Dumnezeu va chema mai întâi pe cei adormiți să învieze din morți. Iar când vor învia cei morți, vom vedea pe unii că sunt răpiți și purtați de nori. Precum aerostatele vor pleca oamenii înviați, ca să meargă de-a dreapta lui Hristos.
Pe cei vii, adică pe cei care vor trăi atunci, îi vor ridica nori și îi vor aduce în cer întru întâmpinarea Domnului în văzduh. Hristos Se va pogorî de Sus, iar sufletele vor urca împreună cu El în văzduh. Cei care vor fi răpiți de nori, ca să-L întâmpine pe Stăpânul Hristos, vor fi cei mântuiți, drepții, care venind, vor fi așezați de-a dreapta Lui.
[1] Luca 21, 7-36.
[2] 1 Tesaloniceni 4, 15-17.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce va apărea la Editura Evanghelismos.
Credință veșnică în împărăția cerurilor 🙏 în Isus Hristos ✝️ Dumnezeu al luminii 🌅 păci 🕊️ iubitor de oameni ✝️
În Evanghelia după Luca, Stăpânul nostru Hristos ni le-a spus de mai înainte cele care se vor întâmpla înainte de ziua aceea înfricoșătoare, ca să ne pregătească și să nu fim înșelați. „Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/sutwd 👈
În Evanghelia după Luca, Stăpânul nostru Hristos ni le-a spus de mai înainte cele care se vor întâmpla înainte de ziua aceea înfricoșătoare, ca să ne pregătească și să nu fim înșelați. „Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/2xd2h 👈
În Evanghelia după Luca, Stăpânul nostru Hristos ni le-a spus de mai înainte cele care se vor întâmpla înainte de ziua aceea înfricoșătoare, ca să ne pregătească și să nu fim înșelați. „Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/8dfoo 👈
Doamne ajuta
Stăpânul vostru zeul de căcat al evreilor
Doamne miluiește!🙏😓
Si ce fac păstorii oilor a lui Hristos ?? Se vaită și se ascund ? Păstorii oilor a lui Hristos lupta pentru sufletele oilor, îi învață, îndrumă, dă înțelepciune ca să devină oameni destoinici pentru orice lucrare bună a lui Dumnezeu . Astfel LEGILE, PIRUNCILE SI RÂNDUIELILE ALE LUI DUMNEZEU trebuie să fie la locul lor de cinste în toate bisericile , la vedere .
De-a sta creația asta de secole întregi scârțâie din cauza unui bufon CA EL E SUVERAN ..DACA E SUVERAN eu sunt obligat să fiu părtaș creației sale și să ii ajut și înghit FECALELE SALE SI CĂILE SALE ..
PAI SA SE DUCA LINISITTI IN PIZDA MAMII LUI DE DICTATOR DIVIN .. suveran
.lasă că îți fac alții legile și îți respectă legislația divină voi doar va jucați …jocuri …POATE VREI SI UN SAH .. DIVIN NU STRICA
Când văd și aud povesti de-astea ieftine și vrăjeală deasra divină mă bufnește râsul plânsul lumii …
E și chiar că lumea .. tu te închini la adevăr și vine un căcat cu ochi om 100% idol și zice da ce ee închini la ăla aici de aici prin mine și o închisoare a minții de te doare fruntea prostului care sa gândit la acest nivel și principiu ..
Ba voi sunteți mai prosti decât noaptea bine prost că noaptea e ăla care a creat UMANITATEA spiritual ..că nu sa mai uitat la CALITATEA DORITA CI CANITATEA MAI PUTIN
Idols of mankind sigur ..părerea mea ar trebui ăla care a fost dintotdeauna judecat sa își facă cuvântul cum trebuie ..mai impuri este și din divinitatea supremă a pământului și din creație … Sa vadă mulți că nu e sat fără câini
Amin
Amin!
Doamneajutaamin
Doamne iartă pe noi păcătoșii.Amin.
Intarestema Tu Doamne cu puterea Ta Amin
@
Amin! Slava lui Dumnezeu.
🙏🙏🙏🙏
Amin! ❤️🙏🙏🙏
Doamne ajută!
Doamne ajuta amin
Doamne ajută.Amin.
A.M.I.N
Doamne ajuta amin
Doamne iartăne și ne apără de orice rău. Amin.
Doamne ajuta ! Amin !
Amin.
SLAVĂ TATĂLUI ȘI FIULUI ȘI SFÂNTULUI DUH AMIN
Amin
Doamne ajuta
Doamne ajuta. Amin.
Ăia din evul mediu credeau că omenirea va sta pe loc pt totdeauna , exact cum era atunci, doar că s-au înșelat amarnic.
Slavă Puterii tale Doamne!
Doamne ajuta
Doamne si Maica domnului ajuta ne
Amin
Doamne intarestene credinta Amìn
Amin
Nu frica oamenilor ci trezirea lor la realitate. Cand nu vor mai fi atat de prosti sa va umple visteriile. De asta va e frica.
Doamne, Iisuse Hristoase, iartă-ne și ne miluiește, nu ne răsplăti după faptele noastre!!! Dă-ne credință tare, nădejde și putere să trecem prin tot ce Ai hotărât să vină asupra noastră!!!
Amin
Doamne ajuta ! Măicuța Domnului !
Doamne da ne biruinta .amin
Doamne ajuta
Stie cineva ce reprezinta acesti patru cai…!!!???
Amin!
„Civilizatia nu va triumfa pana cand ultima piatra din ultima biserica nu va cadea in capul ultimului preot!” (Emile Zola).
Nu există Dumnezeu…
Doamne aiii milă de noii pacatosiii amin amin amin
Amin
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu Miluiește-ne pe noi păcătoșii. Amin.
CREDINȚA OMULUI DE RIND ESTE DAR LA NIVELUL DE SUS ESTE DOAR O SURSA DE VENIT AU UITAT SPUSELE DOMNULUI ISUS LA INTRAREA IN TEMPLU LA IERUSALIM
🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼
⚠️Nihil Sine DEO ! AMIN
FERICE DE CEI CE N-AU VAZUT ȘI AU CREZUT!
Doamne ajuta
Doamne ajută-ne sa.nu ne pierdem credință Amin !
Amin
Șarlatanilor , de două mii de ani amenințați omenirea cu grozăvii pe care religia le-a produse deja în numele jegosului vostru .
Amin!
Doamne Ajuta Amin 🙏❤️
Amin
Amin.
Doamne ajuta!Amin!🙏🙏🙏
Amin
Doamne ajuta-ne.
Acum o întrebare dacă majoritatea sunt ortodocși și catolici cine vă va prigoni ???
Amin
Doamne Ajută Amin
AMIN
Dumnezeu să ne apere si Maica Domnului să ne păzească pe toții Amin
Oamenii se înșeală între eii de la începutul lumi.
Amin!
Amin
Doamne ajuta ne Amin
Bunul Dumnezeu să ne întărească in credință! Doamne ajuta – ne !
Amin
Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi păcătoșii Amin!
Amin
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iartă-ne pe noi păcătoșii!
Siktir
Doamne ajuta !
Doamne iartă pe noi pacatosi Amin!
Doamne iartă-mă Amin
TATĂL CERESC ȘI HRISTOS NU NE-AU PĂRĂSIT NICIODATĂ, NOI I-AM PĂRĂSIT PE EI. LEGĂTURA PERMANENTĂ CU DUMNEZEU IN IUBIRE, CÂȚI OAMENI O AU ? AȘA CĂ, CERE ȘI ȚI SE VA DA. NU ABSURDITĂȚI, CĂ ȘTIE DUMNEZEU CE AVEM NEVOIE
Dacă vreți să vă rugați, mergeți la biserică. Nu pe Facebook.
Amin!
Noi nu avem stapin … ni nu dorim vrodata stapin ..
Doamne ajută Amin
Amin!
amin
Amin. Doamne ajută.
Doamne Iisuse Hristoase ajuta ne amin
Hristos a înviat. Doamne ai milă de noi apãrãne de tot cei rău și ai grijă de noi.Amin.
Doamne ferește ne de tot ce I rău.
Viata și sufletul
Și Sufletul sa ți lncredintam ție.
Amin!!
Amin
Amin
Amin!
Doamne ajuta la toată lumea
Amin doamne ajuta la toată lumea
Doamne ,da – ne sanatate si pace ,tuturor ! AMIN !
Hristos a înviat Doamne ajută ne Amin ♥️🙏🙏🙏
Hristos a înviat
Hristos a Inviat!🙏 Doamne ocroteste-ne pe noi toti pacatosii!🙏Amin!🙏
Doamne Ajută-ne și ne păzește de vrăjmași! Amin!
Doamne ajută-ne să nu ne pierdem pe cărare
Violeta Marin ia ți un GPS!
Ferească Dumnezeu
Doamne ajuta amin
Amin
Amin
Amin
doamne ajuta amin
Amin slavă lui Dumnezeu Amin
Doamne ajuta
Doamne Iisuse Hristoase, ai milá de noi, pacatosii, Amin!
Dumnezeu sa ne apere și MAICA DOMNULUI să ne păzească pe toți AMIN.
Gellus Giurgea Este scris în Sfânta Scriptura ortodoxă că SINGURUL MIJLOCITOR ÎNTRE DUMNEZEU ȘI OM ESTE IISUS HRISTOS CEL MORT ȘI ÎNVIAT care are TOATĂ puterea în cer și pe pământ și stă la dreapta Tatălui mijlocind pentru noi oamenii Mai este scris că Dumnezeu NU își împarte Slava cu un muritor și că Sfinții și maica Domnului sunt în adormire până la învierea tuturor când însuși Cuvântul ne va judeca sau binecuvanta ascultarea Este scris că poporul piere din lipsă de cunoștință al Cuvântului Lui Dumnezeu căci nu se citește și împlinește Scriptura Amin
Doamne ajuta ne dăne sănătate credinta rabdare si multa înțelepciune la toată lumea Amin
Amin
AMIN DOAMNE AJUTA
Amin !
Slavă Tie Doamne, Slavă Tie!!!🙏🙏🙏
Amin
HRISTOS A INVIAT DOAMNE AI GRIJE DE NOI AMIN
Amin 🙏
Hristos a inviat !
Amin Amin Amin
Amin
Hristos a înviat! Doamne ajută!
Mergeți dracu la muncă și lăsați-o pe mama omida că ea e cu previziunile. Dacă tot știți voi că vine vro urgie refuzați să mai i casați salariile alea mari ,porcoase și nemeritate, că tot nu aveți ce face cu ele pe lumea ailaltă.
Norocel Aioanei Pocaiestete omule că vorbești împotriva lui Dumnezeu ..La învierea tuturor când însuși Cuvântul ne va judeca sau binecuvanta ascultarea NU te vei mai putea dezvinovati sau justifica..și se va da socotealădeoricecuvântnefolositor ..Și să ști că Scriptura este Cuvântul Lui Dumnezeu și este DA și Amin…Fi înțelept măcar și .taci În rest Doamne-ajută
Norocel Aioanei Deci Cristos asta știe ce se va întâmpla, dar nu face nimic să îndrepte lucrurile….
Nicolae Dumitrana o fi obosit, plictisit…
Mariana Ardelean adică tu ești înțeleaptă…🤣🤣🤣
Adrian Mihai Supărat că miliarde de chinezi și japonezii nu îl bagă în seamă și trăiesc fără să stie de el…
Nicolae Dumitrana și o duc chiar foarte bine! Și mult mai bine o duc cei din țările nordice care au pus demult lacătele pe uși… Se pare că unii pot fi ținuți în frâu doar așa, cu amenințări și cu promisiuni.
Norocel Aioanei Bei , se scrie Hristos ! Nu lua în derâdere tot ce sta scris ! Spovedește te și te împărtășește ! Toți suntem plini de păcate asta trebuie sa facem !
Doamne ferește-ne de tot raul ce va sa vina.Amin Amin Amin.
Sunt semne ,dar tot ceea ce se întâmplă este din cauza oamenilor,nu că nu este hrană pentru pământ ,ci pentru ca nu se pot satura cei bogați.La masa bogaților ,saracii nu pot aduna ni faramiturile care cad de la masa lor.
Florian Surdan ai tras tu concluzia asta după doi mici și o bere!
Adrian Mihai Nu după 2 mici și o bere,după mulți care trag concluzii așa ca tine.
Adrian Mihai Ăștia ca tine ,care vorbesc aiurea,se bagă în seamă degeaba,așa ca tine.De ce mi-ai comentat,faci parte dintre acei cu masa bogată unde nu încape nimeni decât nesătui?
Adevărat a înviat
Doamne ajuta tuturor! Amin!
Doamne isuse te Rog ai mila de noi pacatosii si te Rog fa ti prezenta ta isuse minunat amin
Doamne ajutâ amin Hristos a înviat Doamne iartâne şi nie miluieşte ne pe noi pâctoşi
Amin🙏🙏🙏
Amin doamne ajutane pe noi si familia si ne binecuvinteaza si iartane dacă am greșit amin
Amin Hristos a inviat Doamne ajutane si nu ne lasa ai grija de noi pacatosii
Hristos a înviat, doamne ajuta.
Amin
Hristos a înviat Doamne ajuta la toată lumea
Dumnezeu nu ne părăsește că așa vrea sorosisti nu vedeți că li se intipla cite ceva trotineta Dumnezeu ia pus piedica ați văzut că toți care au furat și fura li se întâmplă ba acindente la uni vine cite un copac in fata mașini ba dispar ba fug din tara
Bella Bella Crezi că dacă ție sau mie nu ni se întâmplă ceva este că suntem mai bune și mai ,,sfinte”?! Citește Scriptura care este Cuvântul Lui Dumnezeu să Îl poți cunoaște și înțelege. .
Bella Bella ți a dat vreun sorosist peste mână când te ai închinat sau ți a luat moaștele de la gură?
Amin
Amin doamne ajuta
AMIN
ceva lucruri FRUMOASE , de ZÂMBIT…de RÂS …nu scrie în maculatura pe care n e o tot plimbați prin față ?? Altceva decât AMENINȚĂRI ,…..toate într un viitor ce NU MAI VINE să scăpăm de teroarea INCERTITUDINII.
Dorin Tatar și cu tine acuma! Doar n o zice de grătare pline cu mici, de bere și de petreceri cu lăutari…
Adrian Mihai de 1 mai muncitoresc in jurul lăcasului cum era cândva pe la mănăstire Nicula …..bairam cu manele si alte cântări nu tocmai ortodoxe .
Doamne pazestene ajuta ne amin
Voichita Markesz sa te păzească Dumnezeu??? Ia ți badiguarzi!
Doamne ajutăne și ne întărește în credinta noastră
Semne ,semne MARI …ȘI ??? Ce faci ? Te uiti ca boul la semnele cu pricina si faci în pantaloni de frică sau sperietura te face să te ascunzi acolo unde ti a rămas mintea…ÎN PESTERĂ
Dorin Tatar Zise unul :..deștept…Și o spun fără..ironie doar ca și..replică! Cine nu se crede bou se va încrede în bunul Dumnezeu căci El este cu toate ..Doamne ajută tuturor Amin
Mariana Ardelean mamaie, ești miluită și iertată, culcă te la loc! O sa primești și o mămăligă mare, deocamdată ai răbdare!
Adrian Mihai Doar atât ști și poți?!Mai bine te-ai pocăi, băiatule căci nu ști numărul zilelor tale și încă mai poți să devii băiat..bun…
Doamne te rog nu ne parasi,iartane apara ne de rautatile acestei lumi !Iar cei care nu cred ca va veni antihristul si se indoiesc de cele scrise in Scriptura vor regreta amarnic !
Flori Movi și pune-ne noua cratimele pentru că noi suntem analfabeți și prosti dar ne mândrim ca suntem ortodocși!
Doamne ajută
Doamne ajuta – ne! Amin!
Doamne ajuta tuturor sa facă voia Ta Amin!
Amin
Doamne ajuta-ne Amin 🙏
Doamne ajuta tuturor sa facă voia Ta! Amin!
Totul este credința și Ziditorul și zidirea Lui dar Împărăția aceasta este o mare încercare !
Simion Cioineag Simion Cioineag HRISTOS A ÎNVIAT
DIN MORTI!
CU MOARTEA PE
MOARTE Călcând….
Elena Corbu daca ai ști tu ce dimensiune uriașă are un om ai încremeni aici totul este trunchiat dus in derizoriu o lume care nu știe nimic WaW WaW
Simion Cioineag Simion Cioineag DOAMNE AJUTĂ TUTUROR CELOR CE TE Slăvesc PE TINE!
Doamne ajută
Amin
Aparane Doamne si ne da putere sa fim demni de credinta noastra sfanta ,Amin.
Amin
Doamne ajuta Amin
Amin
Doamne ajuta! Amin!
Adevărat a înviat! Doamne Isus Hristos fi cu noi !
Doamne ajuta-ne pe noi toți păcătoșii!
Amin
Amin
La venirea comunistilor, cand voi colaborati cu ei; Episcopii greco catolici erau luati de securitate si incatusati,le-au spus credinciosilor din mijlocul carora erau luati: Vin vremuri grele! Ramaneti tari in credinta!
Hristos a înviat doamne nu ne părăsi pe noi in acest biac amin
DOAMNE AJUTĂ ! AMIN !
„Fiara” este o metaforă a puterii din această lume. În nici un caz nu este o persoană sau o ființă individualizată.
Cele zece coarne, cele zece cununi de pe coarne, cele șapte capete, numărul fiarei și numărul numelui fiarei, chipul fiarei care face minuni înaitea oamenilor…toate acestea sunt metafore, figuri de stil pentru care este nevoie de o inițiere în simbolistică.
De asemeni, cartea revelațiilor desre razboiul dintre bine și rău trebuie pusă în concordanță cu profețiile din Evanghelii: Matei 24.
Credinta se afla in noi si nu in manastiri si biserici ce ne sug de bani !
Miluiește doamne sufletele noastre și ai milă de noi! AMIN 🙏
Miluieste ne 🙏 Dumnezeule Dupa Mare Mila Ta 🙏 AMIN
ÐOAMNE PĂŹÈȘȚE-NE SI ÑE AJUTĂ!!!
Pace și bucurie sfântă de la Dumnezeu !
🙏
🙏❤️ Amin
Doamne ajuta
Hristos a înviat!Doamne nu ne pārāsi pe noi în acest viac premergātor, nici în ceasul mortii, nici cînd vom trece vāmile vāzduhului cu sufletul, nici la judecata particularā a sufletului nostru si nici la Strasnica judecatā! Ai milā de noi pācātosii nevrednicii robii tāi!
Maria Maria – Adevarat a Inviat ! 🙏
Nicu Nicu Hristos a înviat cine e acolo
Doamne ajuta si ne pazeste Amin
Amin
Amin DOAMNE AJUTA MA SA FIU O.fecioara INTELEAPTA AMIN!
Amin doamne ajuta
Amin!
Doamne ajuta amin 👏👏
Domne pazestene si ajuta ne ,Amin!
✨✨✨🙏🙏🙏😇😇😇❤️❤️❤️💜💜💜✨✨✨🌀
AMIN AMIN