1 Comentariu

1. 

   duhovnic ortodox pe 2014-11-06 la 18:28

   vreti sa vi se incinereze trupul dupa moartea biologica?!

   Legatura sufletului cu trupul staruie si dupa moarte!

   Trupul din care a iesit sufletul nu se intoarce in nefiinta, iar elementele sale, chiar risipite, spulberate si amestecate cu alte elemente din natura, nu sunt niste simple “ramasite” oarecare.

   Asa spun Sfantul Dionisie Areopagitul si Sfantul Grigorie de Nyssa, care scrie: “E drept ca trupul se destrama pe incetul, dar nu se nimiceste, caci nimicirea e tocmai trecerea in neexistenta, cata vreme destramarea e numai o imprastiere, adica o reintoarcere a trupului la stihiile pamantene din care a fost luat. Iar ceea ce se afla in aceasta stare nu se pierde, cu toate ca asa ceva trece dincolo de perceptia noastra simtuala”.
   Sfantul Ioan Gura de Aur, la randul sau, spune ca “moartea nimiceste ceea ce este stricacios in noi, nu si trupul”. De aceea ar fi gresit sa ne inchipuim ca “legatura dintre trupuri si sufletele lor se rupe pe vecie”.

   Moartea, e drept, scoate sufletul din insotirea sa cu trupul, insa legatura fireasca dintre ele se pastreaza sub o anumita forma, si in orice caz staruie deplin legatura lor ipostatica. Nu putem spune ca o data cu moartea din om nu mai ramane decat sufletul, trupul sortit destramarii nemaiavand nici o legatura cu el si pierind cu totul.

   Dupa ce sufletul care se desparte de trup ramane suflet al celui mort, tot asa si trupul, fie el les sau numai oase, ramane trup al sau. Dincolo de moarte, sufletul si trupul pastreaza – atat intre ele, cat si cu persoana careia ii apartin -o legatura cu neputinta de distrus, pe baza apartenentei lor la o aceeasi persoana (ipostas).
   Sfantul Maxim Marturisitorul explica foarte riguros lucrul acesta. Nu se poate vorbi de o separare totala a sufletului de trup, “caci dupa moartea trupului, sufletul nu se numeste simplu suflet, ci suflet al omului, si suflet al unui om anume. Caci si dupa moartea trupului, sufletul pastreaza drept forma a sa deplina, intregul uman a carui parte este, in baza relatiei.

   La fel si trupul, e muritor dupa fire, dar nu este dezlegat de intregul uman, din pricina felului in care vine la existenta. Caci nu se numeste trupul simplu trup, dupa despartirea de suflet, ci trup al omului, si trup al unui om anume, chiar de se corupe si se descompune in elementele din care este alcatuit. Caci are si asa, ca cel ce este parte din intregul uman, drept forma a sa deplina acest intreg uman, in baza relatiei.

   In amandoua, adica si in suflet si in trup, relatia cugetandu-se ca ceva ce nu poate fi smuls, intrucat sunt amandoua parti ale intregului uman, ea infatiseaza si aducerea lor deodata la existenta si dovedeste si deosebirea dintre ele dupa fiinta, nevatamand in nici un fel ratiunile sadite in ele dupa fiinta. Deci niciodata nu c cu putinta a afla sau numi vreun trup sau suflet in afara relatiei dintre ele. Caci deodata cu partea se arata si aceea ca este parte a ceva (…) si in ea e implicat si intregul a carui parte este. Caci relatia lor este de neinlaturat”.

   Sfantul Grigorie de Nyssa abordeaza si el aceasta problema, insa dintr-o alta perspectiva. El spune ca sufletul recunoaste elementele trupului sau chiar dupa imprastierea lor, tot asa cum zugravul tine minte ce culori a amestecat ca sa obtina o nuanta anume, pastorul isi recunoaste oile sale chiar atunci cand pasc impreuna cu altele, iar cel caruia i s-au spart mai multe vase cunoaste ale caruia dintre ele sunt cioburile.

   Chiar si in moarte, sufletul isi aduce aminte nu doar de trupul intreg, ci si de fiecare madular al sau si ramane, intr-un anume fel, prezent in fiecare dintre ele, oricat de descompus ar fi: “sufletul recunoaste insusirile firesti ale elementelor trupului in care a trait chiar si dupa ce acestea se despart unele de altele; chiar daca firea tine elementele materiale despartite, pe fiecare in alta parte, din pricina insusirilor deosebite ale fiecaruia, totusi sufletul se afla in fiecare, tinandu-se, prin puterea de cunoastere, in elementele trupesti care-i sunt proprii, staruind in acestea pana cand se va face din nou unirea acelor elemente imprastiate, in vederea unei reinnoiri a trupurilor descompuse. Si aceasta este propriu-zis ceea ce noi numim inviere”.

   Tot atat de adevarat este ca si trupul ramane intr-un anume fel prezent in suflet. Astfel, Sfantul Grigorie de Nyssa scrie ca: “dupa despartirea de trup, se pastreaza in suflet anumite semne care marturisesc cum ca noi am format inainte o unitate, un intreg, ne-o dovedeste parabola despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar, din care vedem ca dupa ce trupurile au fost asezate in mormant, sufletul a pastrat un oarecare semn trupesc prin care si Lazar a fost recunoscut, si bogatul n-a ramas nestiutor”.

   E adevarat ca de-a lungul vietii pamantesti trupul sufera felurite schimbari – pricinuite, de pilda, de raniri, de boala, de inaintarea in varsta – culminand cu cele din ceasul mortii, cand se desface in cele din care a fost facut si se descompune; dar el poseda o forma (eidos) a sa, care nu se schimba, iar aceasta forma staruie in suflet ca o pecete pe care nici moartea n-o poate sterge.

   Forma aceasta permite ca la inviere elementele despartite sa poata fi din nou adunate laolalta, pentru a se recompune trupul. “Diferitele combinatii ale materiei produc feluritele aspecte ale formei; propriu-zis, aceste combinatii nu sunt altceva decat amestecul elementelor primare (asa numim elementele din care este alcatuit intregul univers, si insusi trupul omului).

   De aceea, pentru ca forma (eidos) trupului ramane in suflet, asa cum pecetea se intipareste in ceara moale, urmeaza ca nici materialele care au servit la formarea figurii pe pecete nu raman straine de suflet, ci, in clipa invierii, sufletul primeste din nou in el tot ceea tine de urma intiparita in el de forma (eidos) trupului. Si atunci intra in legatura deplina cu el toate elementele care au alcatuit dintru inceput forma (trupului)”.

   Trupul acesta de acum va invia, trupul acesta de acum se va innoi si va primi o noua viata; la inviere omul isi va regasi propriul sau trup (nu trupul altuia si nici un alt trup oarecare), insa cu alta vietuire.

   Identitatea personala si trainicia ei in timp, asadar, se pastreaza si in rastimpul dintre moartea fiecarui om pana la invierea de obste, chiar daca cele din care este alcatuit trupul se risipesc si se descompun.

   “Nu-i chiar cu neputinta ca elementele trupesti, stihiile, sa se uneasca din nou si sa alcatuiasca iarasi acelasi om. Caci daca n-ar veni din nou in lume tocmai aceeasi alcatuire si ar primi in amestec doar elemente asemanatoare in locul celor care-i sunt proprii, e ca si cum s-ar reconstitui un alt om in locul lui, lucru care nu s-ar putea numi inviere, ci crearea unui alt om. Dar daca trebuie sa se intoarca iarasi acelasi om la sine insusi, trebuie sa fie in intregime acelasi, si in toate partile sale elementele sa-si reia locul lor in firea lui dintru inceput”.

   De aceea, Sfantul Grigorie de Nyssa spune din nou: “sufletul petrece in elementele trupului si dupa despartirea lui de trupul in care a crescut si a vietuit de la inceput, ramanand de acum ca un fel de paznic peste ceea ce avea si nelasandu-le sa se amestece cu alte elemente de acelasi fel.

   Agerimea si subtirimea puterii sale cugetatoare nu ingaduie nici o ratacire in realcatuirea elementelor trupesti. Si impreuna cu materia proprie care este amestecata in elementele apropiate, se incorporeaza si sufletul si nu lasa sa slabeasca legatura care le tine pe toate in univers, ci ramane pururea in aceste elemente in orice loc si in orice chip le-ar fi risipit firea”.

   Răspuns