Extinderea continuă a categoriilor de pacienţi care sunt eutanasiaţi

Se pare că statisticile spun numai o parte a istoriei. Să încercăm să completăm tabloul.

În al treilea rând, din momentul introducerii legii eutanasiei în 2002, activiştii au dus şi continuă să ducă o campanie furibundă pentru a extinde criteriile legii şi a obţine drepturi mai largi pentru eutanasie, ca să prindă cât mai mulţi oameni în proiectele lor macabre. Ei consideră că prevederile legii sunt mult prea restrictive şi susţin chiar că eutanasia ar trebui permisă oricui, fără ca persoana să ofere vreun motiv, inclusiv oamenilor sănătoşi care doresc să moară.

Ideilor activiştilor le răspund oamenii a căror mentalitate s-a schimbat treptat, înainte şi după introducerea legii eutanasiei. În general, mentalitatea omului a suferit o transformare radicală în urma izgonirii creştinismului din societate şi a introducerii a tot felul de concepte păgâne vechi sau a unor ideologii noi[1]. Omul contemporan a pierdut înţelegerea creştină a existenţei sale pe pământ, ca şi semnificaţia bolii, infirmităţii, bătrâneţii, suferinţei fizice sau psihice etc. Această pierdere a perspectivei creştine combinată cu o mândrie exacerbată îl face pe om să dorească să renunţe la o existenţă care nu mai este pe placul lui. Dar o asemenea dorinţă depăşeşte cadrul firii omeneşti.

În acest context acţionează diferiţi medici dispuşi să interpreteze într-un mod mai radical legea eutanasiei. Ca urmare, eutanasia a început să fie aplicată unor pacienţi care nu se încadrează în prevederile şi criteriile legii, precum persoane cu boli neuro-degenerative (Alzheimer, demenţă), infirmităţi neletale (precum pierderea văzului), boli psihice (depresie cronică, schizofrenie, anorexie nervoasă cronică, tulburări de personalitate) etc.

De pildă, s-a început aplicarea eutanasiei pacienţilor cu demenţă în stadiile timpurii, cât încă se mai socoteşte că pot hotărî pentru ei. De asemenea, în Olanda, în 2010, a fost eutanasiată o femeie de 80 ani care suferea de degenerare maculară şi alte simptome caracteristice vârstei înaintate. Referitor la acest caz, Raportul Anual al Comitetelor Regionale 2010 notează:

,,Pacienta, o femeie de 80 ani, nu mai putea să facă lucrurile care făceau ca viaţa să merite să fie trăită. Trăia singură. Se bucura de provocările intelectuale din viaţa ei, folosea computerul şi e-mailul şi îi plăcea să citească, să filozofeze, să poarte dezbateri pe politică, arte etc. A fost întotdeauna foarte independentă şi a considerat acest lucru bunul cel mai de preţ al ei. … Însă fizic, se şubrezea. În ultimii ani vederea i s-a înrăutăţit din cauza degenerării maculare, suferea de ameţeală, auzul îi era slab şi uneori avea incontinenţă fecală. … Se simţea prinsă în trupul ei tot mai fragil. Situaţia actuală se datora vârstei şi puţin sau nimic nu se mai putea face. Simţea că viaţa şi-a pierdut rostul. … Natura insuportabilă a suferinţei ei se datora pierderii capacităţii de a trăi o viaţă plină de sens. … Potrivit raportului celui de-al doilea medic independent, pacienta dorea să-şi încheie viaţa pentru că suferea că era în viaţă”.

În septembrie 2013, a fost eutanasiată o altă olandeză de 70 ani care şi-a pierdut vederea. Ea a făcut cerere şi nu a fost refuzată de medicul ei. Este primul caz când o persoană este socotită a ,,suferi insuportabil” numai din cauza pierderii vederii.

Astăzi eutanasii în doi, mâine eutanasii în grup …

Un caz care a şocat întreaga lume a avut loc de data aceasta în Belgia, tot din cauza pierderii vederii. Fraţii gemeni, surzi din naştere, Marc şi Eddy Verbessem au fost eutanasiaţi pe 14 decembrie 2012, la vârsta de 45 ani, la Spitalul Universitar din Bruxelles. Ei au ales să facă acest pas după ce consultul medical le-a confirmat faptul că în timp vor orbi, din cauza unei forme congenitale de glaucom.

Piatra de mormânt a lui Marc şi Eddy Verbessem, cei doi fraţi gemeni eutanasiaţi

Cei doi nu au fost căsătoriţi niciodată, locuiau împreună şi lucrau ca cizmari. Ei nu sufereau de vreo boală gravă, însă au spus medicilor că gândul de a nu se mai putea vedea era insuportabil. Familia s-a opus deciziei, ca şi medicul de familie şi medicii din spitalul aflat în oraşul unde locuiau. Celor 2 gemeni le-au trebuit 2 ani ca să găsească un medic dispus să interpreteze legea îndeajuns de radical încât să le administreze injecţia letală. Acesta a fost profesorul Wim Distelmans, un cunoscut activist belgian pro-eutanasie.

David Dufour, unul dintre medicii implicaţi în eutanasia lor, declara: ,,A fost o eliberare să vezi sfârşitul suferinţei lor. Au băut o ceaşcă de cafea, a mers bine şi au avut o conversaţie bogată. Separarea de părinţii şi fratele lor a fost senină şi minunată. La sfârşit au fluturat un pic din mână şi au murit”[2].

Moartea lor a stârnit dezbateri până şi în societatea belgiană, deoarece gemenii erau destul de tineri şi boala lor nu era terminală. Un medic de la spitalul local a afirmat: ,,Nu cred că aceasta era ce înţelege legea prin ‘suferinţă de nesuportat’”, însă profesorul Distelmans a declarat nonşalant: ,,Un medic poate evalua diferit de altul” şi ca urmare poate … ucide după bunul plac.

Până şi unii susţinători ai eutanasiei s-au simţit stânjeniţi de acest caz. ,,Aproape toţi [oamenii] au simţit că era ceva inuman de rece într-o societate care i-a părăsit când vedeau şi i-a ucis când nu au mai văzut”, nota un jurnalist; o societate căreia nu i-a păsat de ei, nu a încercat să-i înţeleagă, să-i sprijine în greutăţile pe care le aveau de înfruntat. Cazul gemenilor este un avertisment grav de a nu căuta soluţii medicale la probleme existenţiale pentru că, dacă se procedează astfel, foarte repede devine neclar care este limita.

Cazul lor reprezintă o premieră prin aceea că a fost prima ‘eutanasie dublă’ din lume. La puţin timp a urmat cazul unui cuplu vârstnic. Cine ştie ce va urma … poate eutanasieri în grup: cupluri de poliamorişti sau poate grupuri de oameni care susţin o ideologie şi, nefericiţi că acea ideologie nu dă rezultatele scontate, vor alege eutanasia în grup, din cauza ‘suferinţei psihice de neîndurat’.

Să nu socotim că aceste cuvinte sunt simplă ficţiune. În România, în aprilie 2013, zeci de angajaţi ai Institutului Naţional de Cercetare pentru Utilaj Petrolier din Ploieşti au ajuns în pragul disperării pentru că nu şi-au mai primit salariile de aproape 2 ani. Ca urmare, ei s-au gândit să recurgă la o soluţie extremă: ei ar vrea să depună o cerere de eutanasiere colectivă … Poate în cazul lor e doar o vorbă şi nu s-a ajuns la a pune în practică ideea, dar nu se ştie peste cât timp aceasta poate deveni realitate.

Pacienţii cu probleme nervoase vizaţi

O altă categorie de pacienţi vizaţi sunt cei suferinzi de boli mintale. În aprilie 2012, o persoană bolnavă de depresie cronică a fost eutanasiată la Spitalul Universităţii Libere din Bruxelles. Medicul care a efectuat eutanasia nu a încercat să ia legătura cu familia pacientei, nici măcar cu fiul acesteia, care se întreba şocat: ,,Oare o persoană bolnavă mintal poate să facă o alegere liberă ?”

Alt caz din Belgia este eutanasia unei femei de 44 ani bolnavă de anorexie nervoasă. Ea a fost eutanasiată din cauza ,,suferinţei mintale de nesuportat” provocată de boală. În fiecare an, câteva femei diagnosticate cu această boală cer să fie eutanasiate şi este evident că ele au şi alte probleme psihiatrice[3].

Cel mai recent caz care a atras atenţia opiniei publice internaţionale este cel al lui Nancy Verhelst, o femeie de 44 ani care se lupta cu confuzia de gen (foto). Părinţii ei şi-au dorit numai băieţi, iar ea a fost toată viaţa oprimată de mama ei, care o trata diferit de fraţii ei. Din acest motiv, ea a încercat să-şi facă operaţie de schimbare de sex, care însă nu a mulţumit-o, afirmând că a ajuns să ,,arate ca un monstru”.

Nefericită din cauza operaţiei, a cerut să fie eutanasiată şi a fost omorâtă pe 30 septembrie 2013 de aceeaşi echipă care a acceptat cazul gemenilor: David Dufour şi Wim Distelmans. În ambele cazuri, cei doi medici au afirmat că suferinţa emoţională a pacienţilor lor era atât de gravă, încât le făcea viaţa insuportabilă. În acest caz, termenul ‘eutanasie’ ascunde faptul că medicul a ucis o femeie perfect sănătoasă fizic, care era nefericită de foarte multă vreme.

Mama ei a declarat publicaţiei Het Laatste Nieuws: ,,Moartea ei nu mă supără. Nu simt nici mâhnire, nici îndoială, nici remuşcare. Nu am avut niciodată o legătură” …

Proiecte pentru extinderea eutanasiei la alte categorii de pacienţi

În timp ce îşi ucid pacienţii, medicii radicali împreună cu activiştii pro-eutanasie plănuiesc restrângerea până la desfiinţare completă a limitărilor legii eutanasiei. Impulsul de a extinde accesul la eutanasie progresează de multă vreme. În 2006, la conferinţa Federaţiei Mondiale a Societăţilor pentru Dreptul de a Muri, conducătorul organizaţiei Dreptul de a Muri din Olanda a afirmat că ţelul lor era de a legaliza eutanasia pentru oameni care sunt ,,sătui de viaţă”. De asemenea, Asociaţia Medicală Regală Olandeză doreşte să includă singurătatea şi problemele economice printre criteriile legale de cerere a eutanasiei.

La rândul ei, Jacqueline Herremans, preşedinta Asociaţiei pentru Dreptul la Moarte cu Demnitate din Belgia, a afirmat că eutanasia ar trebui să devină disponibilă pentru mai mulţi oameni: ,,Când am deschis dezbaterea, cu aproape 15 ani în urmă, primul gând a fost pentru persoanele care suferă de cancer incurabil. Şi cancerul continuă să fie la originea a circa 80% din cazurile de eutanasie. Însă trebuie să admitem că suferinţa poate exista în alte circumstanţe: scleroză multiplă, scleroză laterală amiotrofică, Parkinson sunt evidente. Însă ce părere aveţi despre bolile psihiatrice fără nici o posibilitate de vindecare ? Ce părere aveţi despre persoanele vârstnice cu diferite afecţiuni medicale grave care îşi pierd autonomia şi nu mai văd că viaţa are un sens, ştiind că mâine va fi mai rău decât azi ? Ce părere aveţi despre pacienţii cu Alzheimer ?”

De asemenea, unii medici de la Universitatea Liberă din Bruxelles cred că ,,eutanasia trebuie permisă oricui doreşte din cauza suferinţei de neîndurat şi fără sens”. Ei cred că toate obiecţiile comunităţii sunt ,,imorale şi nejustificate”. Aceşti medici chiar discută eutanasia pentru persoane care suferă de autism şi tineri cu gânduri sinucigaşe.

Mai grav este că activiştii nu stau prea multă vreme la discuţii. Pe 10 ianuarie 2013, în numele Partidului Socialist, senatorul Philippe Mahoux (foto) a pus pe masa Senatului belgian 2 documente. Primul document este o propunere de a aduce mai multe amendamente legii din 2002. Aceste modificări propun: eutanasia minorilor de peste 15 ani, care sunt evaluaţi de medic a avea ,,capacitate de discernământ”; eutanasia persoanelor care sunt inconştiente de 5 ani; obligaţia ca medicii care se opun eutanasiei să trimită pacientul la alt medic; interzicerea obiecţiilor de conştiinţă instituţionale şi nici unui medic să nu i se poată interzice să practice eutanasia într-o instituţie.

Cel de-al doilea document este o propunere de a face mai accesibilă eutanasia pentru pacienţii care suferă de stări mintale degenerative, precum Alzheimer.

Adrian Popovici

[1] În realitate, ideologiile nu sunt noi, ci vechi de când lumea; sunt doar renăscute sub alte nume şi/sau stindarde.

[2] Aceasta este o prezentare cosmetizată a unei eutanasii. Realitatea de pe teren atestă că adeseori procesul de eutanasiere nu decurge senin şi minunat. În plus, ce poate fi senin şi minunat în faptul că doi oameni îşi iau viaţa ?

[3] Una dintre aceste persoane, Ann G., şi-a acuzat psihiatrul că a întreţinut relaţii intime cu ea şi alţi pacienţi. Presa a comentat că moartea unor astfel de pacienţi este foarte convenabilă: ei nu mai pot depune mărturie în tribunal împotriva medicilor care-i tratează.

Sursa: catacombeleortodoxiei.ro