cruciFamiliile răposaţilor ar putea fi obligate să demonteze îngrădirile amplasate în jurul mormintelor până la data de 1 mai. În caz contrar, autorităţile vor evacua forţat construcţiile. De asemenea, rudele răposaţilor ar putea să nu mai aibă voie să amenajeze monumente sau cruci din beton pe morminte. Prevederile se conţin într-un regulament privind funcţionarea cimitirelor din Chişinău, care va fi propus consilierilor municipali spre aprobare, transmite Radio Moldova Actualităţi.
Inițiativa aparține Întreprinderii Municipale ,,Combinatul servicii funerare” care își motivează decizia prin lipsa de spațiu pentru înhumarea oamenilor.

Citeşte şi:  Proiect de modificare și completare a Legii Bugetului de Stat: Cresc veniturile din impozite și taxe

În cazul în care regulamentul va fi aprobat de CMC, rudele persoanelor decedate vor avea voie să instaleze pe morminte doar construcţii fără fundament, care pot fi uşor demontate, a comunicat pentru Radio Moldova Actualități, directorul întreprinderii, Ludmila Boțan. „Regulamentul va interzice ca deasupra mormintelor să fie amplasate construcții care depășesc 1,75 metri în înălțime. De asemenea, regulamentul prevede ca între morminte să fie o distanță de 30 de centimetri. Oamenii care duc sicriele uneori nu pot trece printre gardurile din preajma mormintele, care au mai mult de un metru în înălțime, de aceea, am înaintat propunerea ca aceste garduri să fie demontate”, a spus directorul întreprinderii, Ludmila Boțan.

Citeşte şi:  Din data de 4 mai anul curent, transportul public în municipiile Chișinău și Bălți revine la normal

În prezent, chișinăuienii achită, anual, 100 de lei pentru îngrijirea unui mormânt. Cimitirul „Sfântul Lazăr” din capitală are o suprafaţă de peste 120 de hectare şi este considerat unul dintre cele mai mari din Europa. Potrivit autorităţilor, pe parcursul unui an, în Chişinău sunt înmormântate peste cinci mii de persoane.

Sursa: trm.md