Președintele Parlamentului din Georgia, Shalva Papuashvili, a fost cel care a anunțat acest lucru. Cultele religioase susțin pe deplin proiectul de lege privind „valorile familiale și protecția minorilor”, conform Georgia Today.

Georgia: Proiect de lege care va stopa propaganda LGBT și va „proteja valorile familiei și minorii”

Georgia: Proiect de lege care va stopa propaganda LGBT și va „proteja valorile familiei și minorii”

„Astăzi, am avut o întâlnire cu reprezentanții diferitelor religii, printre care Biserica Ortodoxă Georgiană, Biserica Armenească, comunitatea evreiască, Yezidi, catolicii, comunitatea musulmană, Biserica Baptistă și reprezentanții tuturor religiilor importante. Este vorba de protecție. Am discutat problemele în detaliu. Există sprijin deplin din partea cultelor religioase cu privire la acest proiect.

Cu acest sprijin, vom finaliza în sfârșit lucrările Comisiei Publice de Revizuire. Vom înainta Parlamentului opiniile comune care s-au format în urma a 11 ședințe. De asemenea, vom înainta poziția societății cu privire la această lege. Există sprijin deplin, prin urmare, este important ca Parlamentul să continue dezbaterea acestui proiect de lege constituțională în format parlamentar”, a spus Papuashvili.

Pe 25 martie, Georgian Dream a depus un proiect de lege privind modificările constituționale „pentru a proteja valorile familiei și minorii” de „propaganda pseudo-liberală”. Schimbările vizează drepturile reprezentanților comunității LGBTQ+.

Citeşte şi:  Disney renunță la promovarea ideologiei de gen și a agendei LGBT

Pe 25 martie, partidul de guvernământ a înregistrat modificări constituționale în Parlament.

În cadrul prezentării, secretarul executiv al „Georgian Dream” Mamuka Mdinaradze a întărit faptul că sarcina Dream este de a proteja valorile familiei și minorii.

Sursa: https://georgiatoday.ge/parliament-completes-public-review-of-draft-law-prepared-against-lgbt-propaganda/