Interviu cu Prea Sfințitul Longhin de la Simpozionul-Teologic cu tema ”Sfântul și Marele Sinod”

Exclusiv pentru Graiul Ortodox

(G.O.) Binecuvântați PS Episcop Longhin, pentru cititorii Graiului Ortodox am vrea să ne spuneți câteva impresii despre Simpozionul Științifico – Teologic cu tema ”Sfântul și Marele Sinod”. Mare pregătire, fără rezultate, la care participați și în cadrul căruia la început ați avut un cuvânt. Cu binecuvântarea Mitropolitului Onufrie al întregii Ucraine participați la acest mare simpozion.

ps-longhinPS Longhin. Suntem aici cu mila și cu îndurarea lui Dumnezeu. Am venit împreună ca să ne hotărâm ce să facem cum să mergem mai departe din cauză că după cum am văzut se pregătește un sinod tâlhăresc, mincinos, plin de viclenie. Nu se vorbește poporului drept în față ce se rezolvă la acest sinod și mai ales că nu este sinodul întreg. Fără preot, fără diacon și fără mireni. Am luat parte numai noi arhiereii și nu putem ca să facem o decizie fărăBISERICA NOASTRĂ. Deci, BISERICA deplină este ca să fim toți împreună la acest Sinod. Ceea ce s-a mers împotrivă, s-a lucrat împotrivă, ca să nu, nu se meargă. Trebuie să spunem adevărul poporului creștin, BISERICII NOASTRE, pentru că aceștia sunt creștinii care au ținut credința, au păstrat credința, au construit biserici, mănăstiri și Eisunt BISERICA CEA VIE A LUI DUMNEZEU. Și din cauza aceasta trebuie ca să știe Eitot ce se face pentru că asta nu este soarta mea, a unuia singur, ci este soartaBISERICII MELE.

(G.O.) Din Mitropolia Ucrainei câți dintre sinodali vor participa la ”Marele Sinod Ecumenic”. Și dacă puteți să-i numiți?

PS Longhin .Încă nu știm deocamdată, cred că în curând se va ști, că am fost așa anunțați , dar nu se știe precis cine merge încă. În curând trebuie să știm.

Citeşte şi:  P.S. LONGHIN împotriva Sinodului Panortodox: „Nu recunoaștem acest sobor al fărădelegii, care va aduce dezbinare în Biserică”

(G.O.) Care au fost criteriile în alegerea episcopilor participanți la Marele Sinod așa zis Ecumenic.

PS Longhin.Pentru noi prima dată a fost spus că se vor strădui ca să fie toți arhiereii Bisericii Ruse la acest sinod și fiecare arhiereu să aibă votul lui. Până la urmă ajungem cu un singur vot din cei 500 de arhierei ai Bisericii Ruse, ajungem doar cu un singur vot în acest sinod .

(G.O.)Dar concret când au fost aleși, de exemplu în Sinodul Rusiei am înțeles că s-au publicat deja participanții la sinod . Pe ce criterii?

PS Longhin.Eu înca n-am auzit și nu știu. Nu vă pot răspunde la întrebare.

(G.O.) Ce atitudine va trebui să luăm noi laicii, monahii, preoții și episcopii dacă Sinodul va fi întradevăr unul tâlhăresc, cum se spune?

PS Longhin. Nu mai avem ce lua pentru că decizia au luat-o sfinții părinți la cele 7 soboare ecumenice. Noi rămânem în acea învățătură sfântă a sfinților părinți. Nu vom neglija strădania lor, mucenicia lor, anii de închisoare grei, cât au suferit pentru această credință. Cum acum să lovim cu picioarele întrânsa și să ne facem de cap așa după cum vrem noi, fără voia lui Dumnezeu, fără binecuvântarea cerească pe care ar trebui să o avem, fără lămurirea duhului sfânt care ar trebui să ne lumineze pe fiecare ca să putem face ceva de folos și eu cred că Biserica Ortodoxă n-a avut nevoie acum de acest sinod, nicidecum nu erau unele probleme in Biserica noastră că trebuia să strângem sinod, dar cel mai rău este pentru că se vede rezolvarea lui. Dacă s-au adunat toate Bisericile ortodoxe și numai ortodoxe și-au pregătit acest sinod, de ce s-au ridicat unele întrebări atât de urâte și de rușinoase ca să le canonizeze că se le ieie ca drept lege Bisericile Ortodoxe. Bărbat cu bărbat, femeie cu femeie si multe altele, cu monahismul, cu căsătoria, cu preoții, deci dacă s-au ridicat aceste întrebări ele vor rămâne ascunse pentru că după cum am văzut până acum toate întrebările au două răspunsuri. Se poate și așa , se poate și altfel de făcut. Pentru noi, ca o femeie să fie preot în Biserica noastră sau episcop nu există și niciodată nu vom da voie acestui lucru, dar trebuie să înțelegem pe cei din alte țări, din Anglia, unde lor le este atât de greu și trebuie să mergem în întâmpinarea lor, atunci ce facem? Cu Dumnezeu ori cu diavolul? Noi rămânem cu Dumnezeu și în învățătura sfinților părinți care ne-au lasat-o și cred că nu vom greși dacă vom merge pe urmele lor.

Citeşte şi:  Mitropolitul Serafim de Pireu, noi propuneri pe agenda Sinodului Ortodox din Creta: alegerea unui papă ortodox al Romei și rezolvarea problemei calendarului

(G.O.) Dacă se va recurge la nepomenirea episcopilor sigur că ei ne vor considera schismatici. Ce atitudine vom lua atunci?

PS Longhin.Dacă ne vom rătăci de la adevăr vom fi schismatici, dar dacă vom păstra dreapta credință precum am și primit-o cred că nu suntem vinovați de nici o schismă, ci totul se va întoarce asupra lor pentru că dacă blestemi pe un om și el este vinovat se prinde blestemul , dar dacă el nu are nici o vina și tu l-ai blestemat, atunci se întoarce asupra ta, așa va fi și cu schisma care o vor lua-o asupra noastră cei care… Nu vom recunoaște aceste nelegiuiri. Pentru că știu multe lucruri pe care nu le pot vorbi, am fost în sinod pus la pregătirea acestui sinod panortodox, precum îl numește, dar unde sunt ceilalți arhierei, de ce fiecare Biserica are numai 24 de arhierei , când fiecare arhiereu este Biserică și-ar trebui ca fiecare arhiereu să aibă votul lui acolo, pentru ce cineva trebuie să rezolve problema noastră, pentru ce un singur om un singur vot a unei Biserici. Deci se văd aceste nelegiuiri, dar sunt lucruri pe care le vom vedea după acest sinod că vor ieși la suprafață, dar va fi târziu, trebuie acuma să ne rugăm mult, să postim, dar totuși să nu ne ascundem numai cu aceasta că dacă vine lupul la oi noi nu ne vom duce în casa ca să se  ne rugăm în genunchi, ci vom lua arma ca să păzim turma, ca altfel când ne vom întoarce la rugăciune turma va fi sfâșiată. Trebuie cu orice preț să mărturisim poporului adevărul și să rămânem în învățătura care ne-a fost dată Bisericii noastre Ortodoxe și nu vom schimba absolut nimic.

Citeşte şi:  Părere: "SFANTUL SI MARELE SINOD TOCMAI SI-A PIERDUT SFINTENIA SI MARETIA"

( G.O.) Sărut mâna și blagosloviți Preasființia Voastră.

PS Loghin.  Doamne ajută. Mila lui Dumnezeu să fie cu voi cu toți.

( G.O. ) Să vă întărească Dumnezeu în cuvântul d-voastră de învățătură și în viața pe care o duceți si pentru turma pe care o păstoriți să aveți cuvânt cu putere multă. Dumnezeu să vă întărească și să vă binecuvânteze.

PS Longhin. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu.

G.O. Sărut mâna și blagosloviți.

PS Longhin. Doamne ajută.

Sursa: Graiul Ortodox, https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/26/graiul-ortodox-interviu-cu-prea-sfintitul-longhin-de-la-simpozionul-teologic-cu-tema-sfantul-si-marele-sinod/