
Declaraţia a fost făcută de secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Alexei Likhachev, potrivit ziare.com. Banca centrală a Rusiei a dat asigurări că accentuarea crizei grecești nu va afecta sistemul bancar rus.
Și alte voci din spațiul european au întâmpinat cu simpatie votul grecilor. Opoziţia franceză a salutat rezultatul referendumului grec. Marine Le Pen a declarat că votul de duminică va pune capăt „oligarhiei Uniunii Europene”.
„Votul va pava drumul către o abordare mai sănătoasă (a negocierilor – n.red.) „, a opinat aceasta, potrivit Reuters.
Și liderul partidului antiliberal spaniol Podemos, aliat al Syriza, şi-a manifestat bucuria după anunţarea primelor rezultate parţiale care indică o victorie a taberei „nu” în referendumul din Grecia, apreciind că „Democraţia a câştigat” în această ţară, relatează Le Figaro.
„Astăzi democraţia a câştigat în Grecia”, a scris pe contul său de Twitter Pablo Iglesias, șeful Podemos, care i-a îndemnat pe greci să voteze împotriva măsurilor de austeritate, informează realitatea.net.