Imi dau seama că greutatea necazurilor dumneavoastră este mare. Unde sa găsiţi uşurare? Recunoaşteţi că iubirea dumnezeiască va sfărâmă prin aceste bătăi trufia.

De vreme ce vă mărturisiţi păcătoşenia înaintea lui Dumnezeu, aceeaşi iubire poate să îndulcească bătăile, alinându-le cu mângâiere duhovniceasca. „Tată, tată, foc şi lemne avem, dar unde este oaia?” i-a zis Isaac lui Avraam, care-l ducea să îl jertfească. „Dumnezeu va arata”, a venit răspunsul. Aşa s-a şi întâmplat: focul şi lemnele sunt ispitele şi necazurile, oaia e mângâierea. Nici noi, de multe ori, nu găsim mângâiere în necazurile noastre: Dumnezeu o are gata pregătită, insa o dă atunci când vede ca noi, primind-o, n-o folosim spre vătămarea noastră. Aşadar, trebuie să ne încredinţăm voii Lui.

Dumneavoastră vreţi de la mine nu pravilă de rugăciune, ci rugăciune neîncetată a minţii. Acesta este un lucru înalt, care covârşeşte măsura şi vrednicia mea. Nici nu mă gândesc sa ii contrazic pe Sfântul Grigorie Palama, care spune ca această înălţime poate fi căutata şi ajunsă, măcar că eu sunt departe de aşa ceva, însă Sfinţii Părinţi au scris fiecare după aşezarea sa duhovnicească: care cum a ajuns acolo, aşa ne şi învaţă. Totuşi, nu ajunge să faci Rugăciunea lui lisus oricum ca să primeşti toate bunătăţile.

Cu privire la psalmodie şi celelalte rugăciuni stă scris simplu, câte şi când, şi atât; totuşi, cei ce le fac cu gând bun şi cu smerenie capătă harul lui Dumnezeu – pe când despre această mică Rugăciune a lui lisus s-au scris o mulţime de cărţi în care se arată cum trebuie săvârşită, şi ce capcane întinde vrăjmaşul, şi se arată cum cei neiscusiti sunt doborâţi si daţi pierzării. Indeletniciţi-vă cu citirea tuturor scrierilor Părinteşti despre Rugăciunea Iui lisus pe care le ştim (alcătuite de Simeon Noul Teolog, Grigorie Sinaitul, Filoteu, Isihie, Calist, Isaac Şirul şi aşa mai departe), şi vedeţi care e pregătirea cuvenită, şi măsuraţi puterea sufletului dumneavoastră, ca să vedeţi dacă puteţi purta osteneala şi dobândi fără vătămare bogăţia aceasta.

Sfântul Simeon Noul Teolog scrie în Cuvântul despre cel de-al treilea fel al rugăciunii: „Trebuie să ne păzim conştiinţa în trei privinţe: faţă de Dumnezeu, faţa de părintele duhovnicesc, faţă de oameni şi lucruri”, şi aşa mai departe. Şi toţi Sfinţii Părinţi, îndeobşte, poruncesc să avem în rugăciune cea mai mare smerenie, fiindcă atunci când suntem siliţi să lucrăm poruncile lui Dumnezeu, fără să vrem ne vedem cu lipsuri şi ne smerim, iar smerenia este armă preaputernicâ împotriva vrăjmaşilor: de aceea, toţi Părinţii spun că cei ce doresc a străbate calea Rugăciunii lui lisus trebuie să se silească spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Vrăjmaşul nostru are multe curse împotriva noastră, mai ales împotriva celor care se indeletnicesc cu rugăciunea minţii – iar dacă mintea acestora se abate în părerea de sine, îl duc in înşelare nevindecată. Sfântul Isaac Sirul scrie despre îndoita cruce: „Mânia Iui Dumnezeu vine asupra celui care voieşte să suie pe aceasta nu prin partea întâi – prin lucrare şi prin răbdarea necazurilor, ci prin a doua – prin vedere, prin îndeletnicirea necurmata cu rugăciunea ”.

Când băgaţi de seamă ceva plăcut, înşelarea stă la pândă: chiar dacă simţământul acela ar fi fără îndoiala de la har, trebuie să vă socotiţi nevrednic de el, pentru că mulţi au primit harul, dar îngâmfându-se au căzut din el fără vindecare.

Dacă e să luăm postirea după Tipic, veţi vedea că N.N., la îndeletnicirile şi ostenelile pe care le are de purtat, postul va fi cu neputinţă de îndurat, şi nu-l vor ţine puterile fizice, chiar dacă are hotărârea neclintită de a urma acestui aşezământ” Eu vă zic aşa: aşezământul Bisericii este deopotrivă pentru toţi, şi în ce priveşte mâncarea toţi sunt datori să-l împlinească, şi Tipicului eu nu cutez să mă împotrivesc. Trebuie să avem însă dreapta socotinţă, pe care Sfinţii Părinţi o numesc ochi şi luminător al sufletului. Dacă e să privim cu dreaptă socotinţa şi postirea, veţi găsi că celor ce s-au lepădat de lume le este mai lesne să îndure aşezământul acesta.

Ei nu sunt ocupaţi cu nici un lucru din afară şi nu sunt datori cu cele lumeşti, mai ales cu cele pe care le presupun funcţiile şi treburile obşteşti de însemnătate: aceştia, chiar dacă se istovesc şi din pricina aceasta ajung să nu mai facă nimic, nu vor avea de dat socoteală, pe când cei care au datorii lumeşti, mai ales când este vorba despre treburi însemnate şi care nu suferă amânare, trebuie sa facă pogoramânt trupului, întărindu-l cu mâncare în acest cpost/: am în vedere nu peştele, ci untdelemnul, cu care fiind gătită mâncarea întăreşte trupul mai bine decât când este uscată. Oricum, când postiţi în vederea împărtăşirii cu Sfintele lui Hristos Taine trebuie să lăsaţi deoparte şi untdelemnul.

Sfântul Macarie de la Optina

Fragment din cartea „Sfaturi pentru viața de zi cu zi”, Editura Sophia