În Duminica a 7-a după Paşti Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei 318 Sfinți Părinți care au participat la primul Sinod Ecumenic.

Acesta s-a desfășurat în anul 325, în orașul Niceea şi a fost convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Soborul-I-Ecumenic

Hotărîrile luate de Sfinții Părinți participanţi la Sinodul I Ecumenic

Sinodul I Ecumenic, prima adunare a episcopilor din întreaga Biserică, a rămas în istorie ca un model privind adoptarea deciziilor majore care privesc dreapta credință și unitatea Bisericii.

La acest Sinod au fost combătute ereziile vremii, printre care și învățătură greșită a lui Arie care se raporta cu o înțelegere pur omenească la Taina Întrupării Mântuitorului, știrbindu-I Acestuia calitatea dumnezeirii Sale. De asemenea la acest Sinod au fost formulate primele articole ale Simbolului de Credință.

Citeşte şi:  Sf. Nicolae Velimirovici - Fuga în Egipt a Maicii Domnului și a Pruncului Iisus

Printre cei prezenți s-au numărat Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Atanasie, dar și ierarhi de pe teritoriul de acum al țării noastre.

Un rol important în cadrul Sinodului de la Niceea l-a avut Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei. Fără a se folosi de un limbaj sofisticat, a demonstrat celor prezenți cum Dumnezeu este unul în ființă, dar întreit în persoane.

A luat o cărămidă în mâna stângă și le-a spus că deși este un singur obiect, ea este alcătuită din trei elemente: pământ, apă și foc. Apoi cu mâna dreaptă a făcut semnul crucii.

Citeşte şi:  Predica la pomenirea Sfintei Mucenițe Ecaterina – Logodnica Lui Hristos

După aceasta, strângând cărămida, în partea de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa a început să curgă din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile lui.

Această minune l-a convins pe un filozof, adept al învățăturii lui Arie, să devină ortodox.

Un rol crucial în formularea învățături de credință l-a avut Sfântul Atanasie care nu ocupa o poziție ierarhică importantă atunci când a participat la Sinodul I Ecumenic.

Era un simplu diacon în vârstă de aproximativ 30 de ani care își însoțea episcopul, în persoana Sfântului Alexandru al Alexandriei. După moartea lui Alexandru petrecută în 328, la scurt timp, Sfântul Atanasie a devenit episcop al acestei cetăți.

Citeşte şi:  Pomenirea Sfântului Prooroc Daniel şi a sfinţilor trei tineri: Anania, Azaria şi Misail, cei trei tineri evrei din Babilon, care fiind băgaţi într-un cuptor cu foc au fost păziți neatinşi de Dumnezeu pentru credinţa lor

Lui i se datorează în cea mai mare măsură includerea termenului ‘consubstanțial’, sau ‘de o ființă’, în cadrul mărturisirii finale de credință a Sinodului.

Acesta a avut o viață foarte agitată, pentru că arienii l-au considerat întotdeauna drept principalul lor inamic și au încercat în dese rânduri să pună presiune asupra sa.

A fost exilat de nu mai puțin de cinci ori (335, 339, 356, 362, 365), dar de fiecare dată a reușit să se întoarcă la scaunul său episcopal.

Tot la Sinodul I Ecumenic au fost alcătuite şi primele şapte articole din Simbolul de Credinţă, numit şi Crez şi a fost stabilită o primă regulă pentru calcularea datei Paştilor.