Adventiştii de Ziua a Şaptea reprezintă o  mişcare eretică cu caracter eshatologic-hiliast, ale cărei învăţături de bază sunt incompatibile nu doar cu credinţa noastră ortodoxă, dar chiar şi cu ideologia altor grupări neoprotestante, precum Luteranismul ori Neoprotestantismul.

Teologul calvin A. Hoekema, într-o cunoscută lucrare a sa despre erezii, observă, de mai multe ori, respingerea, din partea adventiştilor, nu doar a învăţăturilor creştinismului  tradiţional, ci chiar şi a învăţăturilor celorlalte ramuri din cadrul Protestantismului.

Între multe alte învăţături greşite ale ei, mişcarea promovează şi o hristologie eretică. Desigur, oficial, adventiştii de ziua a 7-a nu neagă dumnezeirea lui Hristos, dar acest lucru nu înseamnă că împărtăşesc  toţi aceeaşi părere cu privire la Persoana lui Hristos.

Astfel, anumiţi teologi adventişti, nu toţi, desigur, identifică persoana Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu înainte de Întruparea Sa cu Arhanghelul Mihail. Un bun exemplu în acest sens este afirmaţia teologului Arthur E. Lickey care, denaturând înţelesul unor pasaje din Sfânta Scriptură (I Tesaloniceni 4,16, Ioan 5, 25, Apocalipsa 12, 7), susţine că în aceste versete „se arată că Mihail este Hristos”[2]

Este evident falsă asocierea aceasta dar şi caracterul blasfemiator al afirmaţiei, astfel încât să fie identificată a doua Persoană a Sfintei Treimi, cu o creatură, aşa cum este Arhanghelul Mihail… Dumnezeu-Cuvântul nu poate fi comparat cu niciun înger ori arhanghel, iar în această privinţă, Sfânta Scriptură este cât se poate de clară (Evrei 1, 4-14).  Este, în acelaşi timp, Persoană, căreia i se închină îngerii, fără să fie socotită sau identificată cu vreo făptură creată (Deuteronom 32, 43; Psalm 96, 7, Evrei 1, 6, Daniel 7, 13-14, Ioan 5, 23)

Cât de lipsită de fundament este afirmaţia adventiştilor se vede şi din faptul că invocă citatul de la Ioan 5, 25, unde, foarte limpede este identificat Hristos cu «Fiul lui Dumnezeu». Nicăieri în Sfânta Scriptură nu a fost numit vreun înger astfel. Domnul este Fiul lui Dumnezeu cel Unul Născut (Ioan 1, 14-18; 3, 16; I Ioan 4, 9; Evrei 1, 1), pe când Mihail este făptură creată de Hristos (Coloseni 1, 16). Deasemenea, în Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, la versetul 9 vedem cum Arhanghelul Mihail îi spune diavolului « să te certe pe tine Domnul» (cf.  Zaharia 3, 2-3). Vedem însă că  Domnul, care îl ceartă pe diavol, şi la care se referă arhanghelul Mihail, este Hristos (Marcu 3, 11-12; Marcu 1, 25). [Această învăţătură greşită că Hristos este, de fapt, Mihail, o întâlnim şi la gruparea Martorilor lui Iehova].

Citeşte şi:  Suprestiţiile sunt credinţe şi practici păgâne, care se canonisesc de Biserica ca şi vrăjitoria

În rândul învăţăturilor greşite ale Adventiştilor de Ziua a Şaptea în legătură cu Persoana lui Hristos se numără şi părerile dogmatice oficiale pe care le promovează mişcarea în legătură cu taina Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu prin iconomie dumnezeiască.

Conform părerilor lor eretice:

I. Hristos a fost înzestrat cu fire omenească supusă păcatului;

II. avea posibilitatea de a păcătui, deşi Hristos nu a păcătuit de fel….;

III. a fost ispit asemenea celorlalţi oameni.

În acest sens ei susţin următoarele afirmaţii eretice:

I. «Hristos a luat firea omenească purtând în ea urmările păcatului»[3]. «A luat fire omenească cu toate însuşirile ei supuse păcatului»[4]

II. «Ispita şi faptul de a păcătui au fost prezente în firea lui Hristos. Dacă nu ar fi putut să păcătuiască nu ar fi fost un bun exemplu de om pentru noi » [5].

III. «Dacă Hristos ar fi fost înzestrat de la început cu însuşirea de a nu greşi sau a nu păcătui, nu ar fi putut fi om adevărat şi nici model de urmat»[6]

IV. «Acesta a fost precum noi, supus ispitei precum suntem şi noi, dovedind că toţi cei ce depind de puterea lui Dumnezeu pot fi izbăviţi din mrejele păcatului»[7]

V. «A trăit pe pământ înfruntând, ca şi noi, aceleaşi încercări, aceleaşi ispite»[8]

În opoziţie cu învăţăturile rătăcite ale adeventiştilor, învăţătura de netăgăduit a Sfintei Scripturi şi a Purtătorilor de Dumnezeu Părinţi ai Bisericii este că Dumnezeu-Cuvântul, după Întruparea Sa, a luat firea omenească curată şi neprihănită de orice urmă a păcatului, aşa cum era firea omenească înainte de intrarea păcatului în viaţa strămoşilor noştri.

Citeşte şi:  Sf. Nectarie de Eghina: Despre Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească şi biserica papistaşă

Vedem în Sfânta Scriptură pe Dumnezeu-Omul că este caracterizat drept «sfânt şi drept» (Fapte 3, 14), «curat şi fără prihană» (I Petru 1, 19), «curat» (I Ioan 3, 3), « sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi» (Evrei 7, 26). Hristos a avut fire omenească înclinată spre păcat, dar nu supusă păcatului, aşa cum greşit învaţă adventiştii. Acest lucru reiese cu claritate şi din imnurile Bisericii noastre care se referă la faptul că Hristos este «mai presus de toată curăţia» (stihiră la Laudele slujbei Botezului).

O altă învăţătură greşită a adventiştilor este cea potrivit căreia Hristos ar fi putut să păcătuiască, a fost ispitit precum ceilalţi oameni, dar a dus luptă împotriva păcatului  şi nu a păcătuit, devenind, aşadar, un model pentru noi. Aceste puncte de vedere ale adventiştilor în legătură cu Persoana Dumnezeului-Om Hristos nu constituie noutăţi pentru noi fiind, de fapt, reiterări ale concepţiilor eretice din vechime, fiind formulate în secolul V de către ereticii Teodor de Mopsuestia şi Nestorie.

Hristos nu avea cum să păcătuiască. Nu a ezitat niciodată de a alege între bine şi  rău (Isaia 7, 15-16). Hristos nu putea să păcătuiască absolut deloc fiindcă nu era supus patimilor şi nici nu era atras de vreo înclinare exterioară spre păcat.  Nepătimirea Lui este absolută, ontologică. Temei al lipsei oricărei urme de păcat în Hristos este unirea ipostatică a celor două firi ale Sale. Mai mult decât atât, Hristos nu putea să păcătuiască fiindcă voinţa Sa omenească, ce fusese şi ea îndumnezeită încă de la început  – ca, dealtfel, şi  întreaga Sa fire omenească – se supunea liber şi armonios voinţei dumnezeieşti. Lipsa oricărei urmă de păcat în Hristos este adeverită şi de Sfânta Scriptură în nenumărate rânduri. Rămâne memorabilă întrebarea Domnului adresată apostolilor: «Cine dintre voi mă vădeşte de păcat?» (Ioan 8, 46). Dar şi despre diavol a spus Domnul: «el nu are nimic în Mine» (Ioan 14, 30).

Citeşte şi:  Sf. Serafim Rose: Astăzi, atmosfera Bisericii a devenit atât de lumească

Cu aceeaşi convingere afirmă şi Sfântul Apostol Pavel: «Este, oare, Hristos, slujitor al păcatului? Nicidecum!» (Galateni 2, 17 cf. II Corinteni 5, 21). La fel confirmă şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan spunând despre Hristos că «păcat în Acesta nu există» (I Ioan 3, 5) . La fel, Apostolul Petru: «Care n-a săvârşit niciun păcat, nici nu s-a aflat vicleşug în gura Lui»  (I Petru 2, 22)

Vom încheia amintind cuvintele Sfântului Grigórie Palamás care, cu exactitate, se referă la cele de mai sus: «De aceea a apărut Hristos, noul Adam, Cel care, potrivit lui Isaia, nu a săvârşit păcat, nici măcar nu l-a gândit, cu atât mai mult nu a vorbit cu păcat. Fiindcă nu se afla vicleşug în gura Lui. Nu a spus că nu se afla vorbă vicleană care să iasă din gura Lui, ci nu exista în gura Lui, dorind să arate curăţia minţii Lui, (…) şi s-a arătat după adevăr bun şi făcătorul lucrurilor bune, de vreme ce s-a arătat om fără de păcat şi s-a văzut în Hristos curăţia pe care a inaugurat-o El în firea omenească»[9]

[1] Vezi  Anthony Hoekema, The  Four Major Cults, 1963, p.142-143.

[2] Vezi A. E. Lickey, Mesaje către Omul Contemporan, 1960, p. 104.

[3] Vezi 27, Pur şi simplu, cred, p. 53

[4] Vezi 27 Pur şi simplu, cred, p. 56

[5] Vezi 27 Pur şi simplu, cred, p. 54

[6] Vezi 27 Pur şi simplu, cred, p. 55

[7] Vezi 27 Pur şi simplu cred, p. 55

[8] Vezi Ε. White, Paşi către Hristos, 1989, p. 58

[9] Vezi Omilia 16, 12. EPE 9,439

Sursa: http://www.pemptousia.ro