’’Dobândeşte pacea şi mii de oameni se vor mântui în preajma ta’’.

Acest propovăduitor al bucuriei învierii s-a născut la 19 iulie 1759 în familia unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi în dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vîrsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip minunat.

Sf-Serafim-de-Sarov-

Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul

La 17 ani a părăsit lumea, cu binecuvîntarea mamei sale, şi a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede model de ascultare şi de virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrînge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu.

Când s-a îmbolnăvit foarte grav, Preasfînta Maică i-a apărut, în mijlocul unei puternice lumini, însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan Teologul. Arătîndu-l pe cuvios, ea le-a spus: “Acesta este din neamul nostru!”, iar el s-a însănătoşit cu totul.

A fost tuns monah, primind numele Serafim (“înfocat”, “arzător”). Hirotonit diacon, el petrecea noaptea întreagă în rugăciune, înainte de a săvîrşi dumnezeiasca Liturghie, sporind fără încetare în sfintele nevoinţe. La puţină vreme după hirotonirea sa şi după moartea duhovnicului său, el a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adîncul pădurii, la 6-7 km de mănăstire, unde şi-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină şi petrecea acolo toată săptămîna, întorcîndu-se la mănăstire numai duminicile şi în zilele de sărbătoare, stăruind în rugăciune, în citirea Sfintelor Scripturi şi chinuindu-şi trupul pentru a plăcea Domnului.

Citeşte şi:  Arhiereul lui Dumnezeu care l-a biruit cu rugăciunea pe răucredinciosul Arie

Văzînd viaţa sa atît de plăcută lui Dumnezeu şi atît de apropiată de cea a netrupeştilor puteri, duşmanul de totdeauna al neamului omenesc, diavolul, ars de invidie, a pornit împotriva pustnicului obişnuitele lui atacuri prin gânduri rele. Deoarece războiul gîndurilor se înteţea tot mai mult, sfîntul a hotărît să lupte ca stîlpnicii de odinioară: el a petrecut o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stîncă în picioare, sau îngenunchiat, repetînd fără încetare rugăciunea vameşului: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Dar diavolul a trimis trei tîlhari, care, furioşi că n-au găsit la sărmanul monah banii la care sperau, l-au bătut cu ciomegele şi cu dosul unui topor, lăsîndu-l pe jumătate mort, însîngerat şi cu oasele rupte. Cu toate că avea o constituţie robustă, blîndul Serafim nu a încercat nici o clipă să se apere şi s-a lăsat cu totul în voia lor, cu gîndul că astfel se face părtaş suferinţelor Domnului. După cinci luni de suferinţă, a fost vindecat în chip minunat printr-o nouă apariţie a Maicii Domnului, asemănătoare celei din timpul uceniciei sale în mănăstire. A rămas, totuşi, gîrbov pînă la sfîrşitul zilelor sale şi nu se putea mişca decît cu mare greutate, sprijinindu-se într-un toiag. Din 1807 Cuviosul Serafim a practicat un nou tip de nevoinţă: lupta tăcerii, în deplină singurătate.

Între timp, egumenul mănăstirii a murit şi unii călugări au început să se arate duşmănoşi faţă de Cuviosul Serafim, acuzîndu-l că s-a despărţit de comuniunea cu Biserica. I-au poruncit chiar să se întoarcă în mănăstire. Sfîntul s-a supus fără nici o împotrivire şi s-a stabilit într-o chilie strîmtă, unde a început o nouă etapă a vieţii sale ascetice: zăvorârea în chilie. După cinci ani de retragere totală, a deschis uşa chiliei, lăsînd să intre pe cei ce voiau să-l vadă, dar fără a rupe, totuşi, legămîntul tăcerii, chiar cînd era vorba de vizitatori importanţi. În 1826 Maica Domnului i-a vestit că a sosit vremea să părăsească tăcerea şi el a început să le împărtăşească semenilor din roadele experienţei sale ascetice: mai întîi călugărilor, pe care-i îndemna la stricta respectare a regulilor monahale şi la zel desăvîrşit în lucrarea lor pentru mîntuire; apoi au sosit şi mirenii în număr din ce în ce mai mare. Uşa chiliei sale era deschisă oricui pînă tîrziu în noapte. Îşi saluta vizitatorii cu veselie, zicîndu-le: “Bucuria mea, Hristos a înviat!”, dovedind o bucurie cu totul specială faţă de păcătoşii care veneau la el pocăindu-se. În învăţăturile sale sfătuia adesea: “Bucuria mea, cîştigă duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mîntui în preajma ta”. Odată Cuviosul Serafim a cerut să vină o călugăriţă de la Diveievo şi acoperînd-o cu rasa sa, i-a spus: “Maica Domnului va veni acum la noi”. Uşa s-a deschis singură şi chilia a fost brusc inundată de lumină şi de o mireasmă delicată. Sfîntul a căzut în genunchi şi Maica Domnului a apărut, urmată de doi îngeri, însoţită de Sfîntul Ioan Teologul şi de douăsprezece sfinte fecioare muceniţe. Călugăriţa a căzut la pămînt, înspăimîntată de moarte, dar Sfîntul Serafim a stat drept, vorbind duios cu Împărăteasa cerurilor, ca şi cu un prieten. Ea i-a făgăduit să aibă mereu în grija sa pe surorile de la Diveievo, Preasfînta Fecioară i-a zis: “Iubite Serafime, în curînd vei fi cu noi”. Stareţul i-a mărturisit călugăriţei că este a douăsprezecea vedenie de care Domnul i-a făcut parte.

Citeşte şi:  Predicile Sf. Ignatie Briancianinov la Duminica Floriilor: Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Călăreț

La 1 ianuarie 1833, după ce s-a împărtăşit, el s-a închinat la toate icoanele din biserică, aprinzînd în faţa fiecăreia o lumînare, i-a binecuvîntat pe toţi fraţii, zicîndu-le: “Lucraţi pentru mîntuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sînt pregătite”. A plecat la Domnul chiar în aceeaşi noapte.

Canonizarea Cuviosului Serafim a avut loc la 19 iulie 1903, în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei. Moaştele sale, purtate atunci în procesiune, au făcut multe minuni. În 1926, bolşevicii le-au confiscat, vrînd să le expună într-un muzeu al ateismului! Dar ele n-au ajuns niciodată în acel loc şi se presupune că ar fi fost păstrate de un credincios pios, în aşteptarea unor zile mai bune.

Citeşte şi:  Sfântul şi Întocmai cu Apostolii Marele Prinţ Vladimir, Luminătorul Rusiei

Astăzi sfintele şi cinstitele moaşte ale Cuviosului Serafim odihnesc în mănăstirea Diveievo, unde zilnic sosesc sute de pelerini din toată lumea ortodoxă, pentru a îngenunchia la Sfântul Serafim şi a-i cere ajutorul şi mijlocirea în vremurile grele pe care le trăim.

Prea Cuvioase Părinte Serafime, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!