În cetatea Beirut trăia un creştin într-o casă aproape de şcoala evreilor şi avea o icoană pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos, după firea lui omenească. Iar după o vreme, creştinul şi-a cumpărat o altă casă şi s-a dus din casa aceea, luându-şi ale sale, şi a rămas acolo numai icoana Domnului, dar şi aceasta s-a făcut după rânduiala lui Dumnezeu. Iar în casa aceea, unde era icoana Domnului, s-a aşezat un necredincios şi, aducându-şi ale sale, trăia într-însa şi n-a văzut că icoana sta acolo. Deci, după o vreme, chemând la ospăţ pe un alt necredincios, prieten al său, şi, ospătându-se ei, prietenul cel chemat a căutat spre peretele casei şi a văzut icoana Domnului stând, şi a zis celui ce îl chemase pe el: „Cum tu, păgân fiind, ţii în casa ta această icoană?” Iar cel ce vieţuia acolo a început a se jura şi a se blestema, zicând că, până acum, nici n-a văzut-o. Şi, plecând, cel chemat a vorbit de rău pe prietenul său la căpetenii, zicând: „Cutare are icoana lui Iisus Nazarineanul în casa sa.”

Şi se umplură toţi de mânie, dar atunci au tăcut, de vreme ce era seara. Dar a doua zi, s-a adunat mult popor, dascăli şi bătrâni, şi au mers la casa unde era icoana Domnului şi sărind în casă, au aflat icoana Domnului şi o scoaseră afară şi au pus-o în mijlocul adunării lor, zicând: „Precum părinţii noştri l-au batjocorit pe El, aşa şi noi facem icoanei acesteia.” Şi au început a scuipa pe icoană şi a bate chipul feţii lui Iisus Hristos pe o parte şi pe alta. Şi după aceasta au zis: „Am auzit că părinţii noştri pe lemn L-au răstignit, deci, să facem şi noi tot aşa icoanei Lui.” Şi, luând piroane, le-au bătut în chipul mâinilor şi picioarelor Lui şi, punând într-o trestie un burete cu oţet, l-au lipit de chipul gurii Domnului. După aceasta, aduseră o suliţă şi au poruncit unuia să lovească în coasta chipului Domnului. Şi cum a lovit acela în icoană cu suliţa, îndată a curs sânge şi apă şi s-a făcut frică mare peste toţi cei ce au văzut această minune slăvită şi au umplut un vas de apa şi sângele ce a curs. Şi au făcut sfat, zicând aşa: „Să aducem nişte orbi şi şchiopi şi îndrăciţi şi să-i ungem pe ei cu sângele acesta şi de se vor vindeca, toţi vom crede în Cel răstignit, că frică ne-a cuprins pe noi de minunea aceasta.”

Şi aduseră pe un olog din naştere şi cum l-au uns pe el cu sângele cel curs din icoana lui Hristos, îndată a sărit ologul şi s-a făcut cu totul sănătos. După aceasta, aduseră nişte orbi, şi aceia, ungându-se, au văzut, şi mulţime fără de număr de cei îndrăciţi, prin ungere cu sângele acela, s-au curăţit. Şi s-a înştiinţat de aceasta toată cetatea şi toţi alergau la acea negrăită minune, aducând pe bolnavii lor, pe cei slăbănogi, stricaţi, uscaţi şi pe cei ce se târau; şi toţi luau tămăduire.

Atunci tot poporul care trăia acolo a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos şi, căzând înaintea chipului icoanei Domnului, toţi strigau, zicând cu lacrimi: „Slavă Ţie Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, să faci nişte minuni ca acestea. Slavă Ţie, pe Care părinţii noştri Te-au răstignit, că noi credem în Tine, primeşte-ne pe noi cei ce cădem la Tine, Stăpâne.” Şi toţi oamenii din cetatea aceea, bărbaţii şi femeile şi copiii, au mers la episcop şi l-au rugat pe el să le dea lor Sfântul Botez. Şi i-au arătat lui icoana Domnului şi sângele şi apa care curseseră dintr-însa şi toate batjocurile pe care ei le făcuseră sfintei icoanei aceleia, toate le-au spus episcopului, iar episcopul văzându-i pe ei pocăindu-se cu adevărat, i-a primit cu bucurie. Şi în multe zile, învăţându-i pe ei sfânta credinţă, i-a botezat cu femeile şi cu copiii.

Atunci s-a făcut bucurie mare la cetatea aceea, nu numai pentru neputincioşii cei tămăduiţi, ci şi pentru necredincioşii care s-au botezat, că au primit sfânta credinţă prin minunea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfântul Duh, să-I fie de la toţi închinăciune, în vecii vecilor. Amin.

Din Proloagele, editura Mitropoliei Olteniei, Craiova 1991