Era pe timpul când Bunul Dumnezeu împreună cu Sfântul Petru se cobora pe pământ, ca să vadă cum o mai duc oamenii. Izbit de mulţimea răutăţilor întâlnite în lume, Sfântul Petru zise către Domnul Atotţiitorul:

— Doamne, pentru ce mai ţii lumea aceasta cu atâtea ticăloşii şi nu o prefaci deodată în praf şi pulbere?!

Citeşte şi:  Care este semnificaţia întreitei afundări a pruncului în cristelniţa la botez?

— Cum să o pierd Petre, zise Dumnezeu. Mai sunt atâţia oameni buni şi atâţia copilaşi nevinovaţi pe pământ. Cu ce sunt ei vinovaţi ca să piară?!

— Păi, pierde-i numai pe cei răi Doamne, căci s-au înmulţit şi fac atâtea rele.

Deodată, Sfântul Petru călcând într-un muşuroi de furnici, începu să dea cu mâinile de sus până jos omorând furnicile care-l înţepau.

Citeşte şi:  Să nu ne ridicăm niciodată de la rugăciune, până când nu vom fi cercetați de Dumnezeu

— Ce faci Petre, zise Domnul?

— Omor furnicile, Doamne, căci mă ciupesc.

— Mare păcat faci cu ele Petre! De ce nu le omori decât pe cele care te înţeapă. Celelalte vezi bine că sunt nevinovate!

Şi Sfântul Petru a înţeles atunci taina vieţii oamenilor, care nu e departe de cea a furnicilor. Iată de ce nu pierde Dumnezeu lumea: pentru că mai sunt oameni buni!

Citeşte şi:  Cu adevărat îngerii sunt cu noi la masă când noi mâncăm din mâncare cu rugăciune şi mulţumire!

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016