Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi

S-a spus despre icoana ortodoxă că este o „Biblie în imagini”. Cu alte cuvinte, Sfînta Biserică Ortodoxă mărturiseşte pe cale vizuală, prin intermediul icoanei, adevărul de credinţă revelat. Acest fapt îi conferă totodată icoanei, un important fundament dogmatic. Chiar dacă imaginaţia umană nu are limite, putînd din acest punct de vedere reprezenta orice, în ceea ce priveşte realităţile dumnezeieşti, trebuie să admitem că nu totul e reprezentabil. În acest sens, realismul evanghelic reprezintă fără îndoială un profund temei al întregii iconografii ortodoxe.

De aceea, icoana autentică nu poate fi realizată de oricine, oriunde şi oricum. Tot din acelaşi motiv, de-a lungul veacurilor au fost date anumite dogme şi canoane care au condus la definitivarea unei adevărate teologii a icoanei în Biserică. Sinodul VII Ecumenic este reprezentativ în acest sens, fiind convocat în vederea condamnării iconoclasmului ca erezie şi a restabilirii CULTULUI SFINTELOR ICOANE- a TRIUMFULUI ORTODOXIEI, pe dreptate numit de Sfinții Părinți. Icoana însă, – şi realităţile istorice au dovedit-o – poate fi falsificată și pusă din păcate, în slujba învăţăturii de credinţă mincinoase, în slujba ereziei.

Un astfel de exemplu este legat de încercările de a reprezenta iconografic pe Dumnezeu Tatăl şi, în special, Sfînta Treime. „L-a văzut cineva pe Dumnezeu Tatăl ca să-L poată zugrăvi ?” Reprezentarea Lui Dumnezeu Tatăl, aşa cum apare ea în practica bisericească, este un subiect de mare actualitate şi importanţă dogmatică. Potrivit Sfinţilor Părinţi, reprezentarea Lui Hristos, a Dumnezeu-Omului, se bazează pe posibilitatea de a înfăţişa firea umană a Maicii Sale.La Sinodul VII Ecumenic, această posibilitate de a-L reprezenta pe Hristos conform trupului primit de la Maica Sa este pusă în contrast cu imposibilitatea de a-L înfăţişa pe Dumnezeu-Tatăl.

Poate îndrăzni cineva să spună că L-a văzut pe Dumnezeu Tatăl ca să-L poată picta, se întreabă Ilarie din Poitiers? În Ieşirea 33:20 şi în Judecători 13:22 este scris: ”Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul să vadă faţa Mea şi să trăiască”. Sfîntul Evanghelist Ioan de asemenea afirmă:

”Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul Cel Unul născut, Care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (1:18). Cel mai obişnuit simbol, dar şi cel mai des întîlnit în Bisericile noastre, este chipul bătrînului, Celui Vechi de zile. Cei care susţin că Dumnezeu Tatăl poate fi pictat, se bazează pe vedeniile proorocilor, în special pe ale proorocului Isaia (6:5 – Domnul Savaot) şi Daniel (7:9 şi 13 – Cel Vechi de zile). Chiar şi în Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna putem citi: ”Noi Îl închipuim pe Dumnezeu Tatăl Cel fără de început în chipul unui Bătrîn, aşa cum L-a văzut Daniel”.

Citeşte şi:  Scrisoare a Sf. Ioan Iacob Hozevitul: Vor veni frământări mari în lume, dar noi nu avem treabă cu lumea. Pe noi ne-a chemat Domnul!

Însă, potrivit tîlcuirilor făcute de Sfinţii Părinţi la proorociile din Vechiul Testament, putem vedea că aceste vedenii sunt înţelese ca fiind referiri la Dumnezeu Fiul şi nu la Dumnezeu Tatăl.

Potrivit lui Alexandru Mihăilă, lector în cadrul Catedrei de Teologie Biblică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, „regăsim şi în Tradiţia Bisericii identificarea Celui Vechi de zile cu Fiul, nu doar cu Tatăl. De exemplu, s-a spus: „Cel Vechi de zile S-a făcut copil“ (Pseudo-Atanasie, Cuvînt la Naşterea Lui Hristos, în: PG 28 961). De aceea nici Sinodul al VII-lea Ecumenic nu a prevăzut nicio hotărîre care să legifereze pictarea chipului Lui Dumnezeu Tatăl. Părinţii Sinodului chiar au reluat argumentul Papei Grigorie II din scrisoarea acestuia către împăratul Leon Isaurul: „De ce nu-L reprezentăm şi nici nu-L descriem pe Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos?

Pentru că nu ştim cum este. (…) Numai dacă L-am fi văzut şi cunoscut precum L-am văzut şi cunoscut pe Fiul Său, atunci am fi încercat să-L descriem şi să-L reprezentăm cu ajutorul artei”.

Alţi doi mari apărători ai sfintelor icoane, Sfinţii Teodor Studitul si Ioan Damaschin, s-au opus reprezentării Lui Dumnezeu Tatăl. Sfîntul Ioan Damaschin afirma: ”Nu Îl reprezentăm pe Domnul Dumnezeu, deoarece nu Îl vedem; dacă L-am fi văzut, L-am fi reprezentat”.

Sfînta Treime „Paternitate”, o(icoană) eretică

Această pictură, de altfel foarte cunoscută, s-a răspândit în lumea ortodoxă mai ales începând cu secolul XVII. Despre această pictură, în care Dumnezeu -Tatăl apare ca bătrân, cu Fiul Său – Hristos în poală şi Sfîntul Duh ca un porumbel fie între ei, fie pe un disc ţinut de Mîntuitorul, Vladimir Lossky susţine că transpune doctrina Filioque în forma picturală. Cu trecerea timpului, astfel de reprezentări au devenit din ce în ce mai numeroase. Rezultatul a fost acela că adevărurile de credinţă exprimate în icoanele tradiţionale au fost din ce în ce mai distorsionate și înlocuite cu picturi din apus, iar arhetipurile şi principiile iconografiei bizantine au fost treptat trădate și înlocuite cu umanizm.

Citeşte şi:  Rugăciune către Maica Domnului şi Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

Imaginea Lui Dumnezeu-Tatăl a fost interzisă la marele Sinod de la Moscova din 1666-1667. În Actele Sinodale se spune: ”Hotărîm ca un zugrav iscusit, care să fie şi om vrednic, să fie numit mai-marele iconografilor conducător şi supraveghetorul lor. Ca să nu mai batjocorească cei neînvăţaţi sfintele icoane ale Lui Hristos, ale Maicii Sale şi ale Sfinţilor Lui, înfăţişîndu-i urît şi nepotrivit; şi să înceteze orice vanitate a pretinsei înţelepciuni de a zugrăvi fiecare după fantezia sa, fără a avea vreo referinţă autentică, adică de a-L zugrăvi în diferite chipuri pe Domnul Savaot […]. Hotărîm ca de acum înainte chipul Domnului să nu fie zugrăvit în reprezentările cele absurde şi nepotrivite pentru că nimeni nu L-a văzut niciodată în trup. Numai Hristos Care a fost văzut în trup este zugrăvit aşa, adică în trup, iar nu după Dumnezeire […].Este întru totul absurd şi necuviincios a-L zugrăvi pe Domnul Savaot cu barbă albă, iar pe Fiul în sînul Lui, şezînd, şi un porumbel între Ei, pentru că nimeni nu L-a văzut pe Tatăl, după Dumnezeire; pentru că Tatăl nu a avut trup şi nu în trup S-a născut Fiul din Tatăl mai înainte de toţi vecii, aşa cum zice şi David proorocul: ”din pîntece mai înainte de luceafăr Te-am născut” (Psalmul 109:3)arătînd că acea naştere nu este trupească, ci negrăită şi nepătrunsă.”

Sinodul a hotărît definitiv că reprezentarea ca bătrîn, Cel vechi de zile, nu mai trebuie raportată la Tatăl, ci doar la Hristos.

Sfînta Treime şi Dumnezeu Tatăl în iconografia traditională ortodoxă există două moduri de reprezentare a Sfintei Treimi: Chipul Lui Hristos şi scena numită ospitalitatea lui Avraam.

Citeşte şi:  Găsind la oameni credinţă, Harul lui Dumnezeu face minuni, şi legile firii dau înapoi

Leonid Uspenski afirmă că „în icoane, nu înfăţişăm deci decât ce ne-a fost dezvăluit: Persoana întrupată a Fiului Lui Dumnezeu, Iisus Hristos” deoarece El este nedespărţit de Celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi: Îl cunoaştem pe Tatăl prin Fiul („Cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M-a trimis” – Ioan12:45; şi „Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” – Ioan 14:9) şi pe Fiul prin Sfîntul Duh: „Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus – decît în Duhul Sfînt”(I Corinteni 12:3).Icoana Sfintei Treimi care înfăţişează „ospitalitatea lui Avraam” şi care corespunde întru totul învăţăturii Bisericii, atît în conţinut, cît şi în expresia ei artistică, este Sfînta Treime zugrăvită de Sfîntul Andrei Rubliov. Această reprezentare a celor Trei Persoane biblice sub formă de îngeri este singura icoană admisă a Sfintei Treimi.

Dumnezeu Tatăl este reprezentat în iconografia tradiţională ca o mînă care iese din cer binecuvîntînd,sau fără mînă,segment de cerc simbolizînd cerurile deschise, prezența Lui Dumnezeu. Vedem aceaste ceruri la Botezul Lui Hristos, aşa cum apare în mozaicurile de la Hosios Lukas şi Daphni.Simbolismul mîinii are la bază cuvintele Scripturii: „Trimite mîna Ta din nălţime (Psalmul 143:7)” şi „Mîna Domnului era cu Dînsul”. Sfîntul Duh mai este reprezentat sub următoarele trei forme în care s-a manifestat în istoria mîntuirii: ca porumbel la Botezul Domnului, ca nor de formă geometrică la Schimbarea la Faţă şi ca limbi de foc, în icoana Cincizecimii.

În privința reprezentării Sîntului Duh ca porumbel Marele Sinod de la Moscova(1667) dă următoarea explicație;,,Sfîntul Duh nu este porumbel în esență,ci Dumnezeu…Duhul Sînt a apărut în chip de porumbel la Sfîntul Botez al Domnului în Iordan,și de aceea numai în acest context trebuie înfățișat Duhul Sfînt ca porumbel.Dar în alte contexte,cei care au înțelegere nu trebuie să-L reprezinte pe Duhul Sfînt ca porumbel.Pentru că pe Muntele Tabor a apărut ca un nor și alteori altfel.’’(Documentele Sinoadelor de la Moscova, 1666-1667)