Perioada ultimelor decenii ne îngrijorează printr-o creştere alarmantă a ratei îmbolnăvirilor de cancer, în mod deosebit în ţările cu civilizaţie tehnică foarte avansată. Numeroase studii au indicat că o posibilă explicaţiea acestui fapt o reprezintă schimbarea condiţiilor de mediu în care trăim, unul dintre factorii suspectaţi fiind nivelul tot mai ridicat al emisiei electromagnetice din jurul instalaţiilor electro-energetice şi de comunicaţii care fac parte tot mai mult din mediul de viaţă uman.
Un număr impresionant de studii epidemiologice şi de programe experimentale de expunere controlată, desfăşurate în laborator, au acuzat câmpurile electrice şi magnetice statice şi de frecvenţă foarte joasă (îndeosebi frecvenţele industriale, asociate sistemului energetic şi utilizării aparaturii electrocasnice şi de birou), dar şi undele electromagnetice din domeniul radiofrecvenţelor şi microundelor (utilizate în comunicaţii – cum ar fi retelele de telefonie GSM sau retelele de Internet de tip WI-FI) de acţiune favorizantă a apariţiei şi mai ales a accelerării dezvoltării celulelor canceroase, prin diverse mecanisme (distrugerea echilibrului electrochimic al celulelor, favorizarea mutaţiilor genetice, diminuarea secreţiei de melatonină).
Alături de efectele cancerigene, câmpurile electromagnetice sunt acuzate şi de influenţe negative asupra fenomenelor electro fiziologice naturale, de producerea unor afecţiuni degenerative ale sistemului nervos, de modificări genetice cu caracter ereditar, de tulburări psihice şi comportamentale etc. Un alt aspect al problemei îl constituie faptul că efectele negative ale expunerii la radiaţiile emise de telefoanele mobile nu se manifestă de obicei imediat, ci în decursul mai multor ani. Astfel, cazurile care au apărut în anii ’90 ai secolului trecut îşi au originea cel mai probabil în anii ’80 sau chiar mai înainte.
Problema efectelor nocive ale câmpurilor electromagnetice a fost inclusă ca o nouă formă în categoria tipurilor de poluare, cu consecinţe comparabile cu cele ale poluării aerului şi a apei. Efectele acestor radiaţii au fost comparate şi cu efectele fumatului, iar în privinţa efectului de avalanşă asupra sănătăţii, cu procesul lent al otrăvirii cu mercur.
„Expunerea voluntară a creierului la microundele provenite de la telefoanele mobile reprezintă cel mai vast experiment biologic uman din toate timpurile”, a declarat reputatul profesor Leif Salford, şef de cercetare la Universitatea Lund din Suedia. Iar conform unei statistici furnizate de NeurologyChannel.com, „tumorile maligne ale creierului reprezintă cea de-a doua cauză a morţii copiilor (sub 15 ani) şi tinerilor adulţi (sub 34 ani)”. În Australia, ele reprezintă chiar prima cauză. Experţii sugerează o conexiune a acestor rezultate cu creşterea expunerii la radiaţiile generate prin folosirea telefoanelor mobile.
O privire aruncată asupra titlurilor publicaţiilor din ultimii ani ne va arăta că această pro-blemă este mai mult decât o „sperietoare a publicului”. S-a scris foarte mult despre efectele negative ale radiaţiilor emise de telefoanele mobile. În cele ce urmează, vom veni cu mai multe exemple.
Blestemul erei telefoanelor mobile – smogul electronic
În jurul caselor noastre există nenumărate dispozitiveale căror câmpuri electrice – după cum avertizează oamenii de ştiinţă – produc depresii, avorturi spontane şi cancer. „Smogul” invizibil, creat de electricitatea care alimentează civilizaţia noastră, produce cancer la copii, avorturi spontane şi îi face pe unii oameni alergici la viaţa modernă, după cum arată noile dovezi ştiinţifice. Aceste dovezi care au fost luate în serios de autorităţile internaţionale – sugerează faptul că aproape toată lumea este expusă astăzi la o nouă formă de poluare, cu nenumărate surse în cadrul utilizării zilnice din fiecare casă.
Două departamente oficiale ale sănătăţii au prezentat concluzii în acest sens, iar Agenţia de Protecţie a Sănătăţii (HPA – Health Protection Agency) a ţinut în anul 2006 prima întrunire a unui grup de experţi însărcinaţi cu elaborarea unor sfaturi pentru public legate de această ameninţare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) a Naţiunilor Unite numeşte smogul electronic „una din cele mai des întâlnite şi mai rapid crescătoare influenţe ale mediului” şi accentuează faptul că „se preocupă în mod serios” de efectele asupra sănătăţii. O.M.S. adaugă că „orice om din lume” e expus şi că „nivelul smogului electronic va continua să crească odată cu dezvoltarea tehnologiei.”
Dispozitivele electronice dau naştere unor câmpuri electrice şi magnetice care scad rapid cu distanţa, însă aplicaţii precum uscătoarele de păr şi aparatele de ras electrice, folosite la mică distanţă de cap, pot da nivele ridicate ale expunerii. Păturile, saltelele şi pernele electrice, precum şi banalele radiouri cu ceas din apropierea patului produc doze încă şi mai mari, deoarece oamenii sunt expuşi la ele pe durate de multe ore în timpul somnului.
Telefoanele mobile ucid albinele
Un studiu german publicat deziarul The Independent, relevă faptul că radiaţiile emise de telefoanele mobile sunt principala cauză pentru care milioane de albine au dispărut subit din mai multe state ale lumii. Radiaţiile electromagnetice nu au influenţă numai asupra omului, ci asupra a tot ceea ce este viu. Studiul realizat la Universitatea Landau, din Germania, a scos la iveală că aşa numitul sindrom al prăbuşirii coloniilor de albine ar fi fost provocat de radiaţiile emise de telefoanele mobile, precum şi de celelalte aparaturi hi-tech. Albinele îşi părăsesc stupul şi nu mai revin niciodată, lăsând în urma lor doar regina, ouăle şi câteva muncitoare imature.
Misterul celei mai mari dispariţii din ultima perioadă nu a fost încă elucidat, deşi oamenii de ştiinţă au lansat multe teorii. Colapsul a fost pus pe seama pesticidelor, a organismelor modificate genetic, dar şi a încălzirii globale. Aceasta din urmă ar fi provocat mutaţii fatale unor paraziţi deja existenţi pe sau în corpul albinelor. Sindromul prăbuşirii coloniilor s-a răspândit şi a ajuns deja în Germania, Elveţia, Spania, Portugalia, Italia, Franta şi Grecia. În mai multe locuri din Marea Britanie au apărut semnale conform cărora foarte multe albine au dispărut subit, deşi autorităţile de mediu neagă în continuare că albinele de pe teritoriul englez ar fi atinse devreun sindrom. Cercetătorii au considerat că memoria albinelor ar putea fi perturbată de undele electromagnetice emise de toate tipurile de aparaturi digitale. Pentru a verifica această ipoteză, participanţii la studiu au supus unor câmpuri electromagnetice câteva exemplare de albine. În urma acestui test, insectele nu au reuşit să mai găsească drumul înapoi, către stup.
sursa: revista Traditia Ortodoxa nr. 34/2011
ceea ce face smogul electronic, este adevărat, însă mai periculos decât ni se pare la prima imaginaţie:
atacă pe frecvenţe, destabilizează sistemul vital la om, desigur, cei ce nu prea sunt protejaţi de către puterea Dumnezeiască, spovedania+Sf.Împărtăşanie, rugăciunile la orice respiraţie şi curăţarea de patimi.
radiaţia e vrăjitorie a celui rău, iar sunetele mute, adică cele neauzite de urechea omenească atacă frontal direct în minte, formânt diferite simţuri – panica, mândia, ura, invidia, sufocarea, slăbiciune, lenevie, frica, etc. precum ne explică specialistul în tehnologii informaţionale Dimitrie Medvedev în filmul Galinei Ţariova – Lumea robiei electronice: http://www.youtube.com/watch?v=DlvtjzWfXGE