Arhiepiscopul Elpidofor consideră că uciderea lui George Floyd i-a apropiat pe americani de justiție, iar moartea lui, deși inutilă, nu a fost lipsită de sens.

Șeful Arhiepiscopiei Patriarhiei Constantinopolului din Statele Unite Arhiepiscopul Elpidofor (Lambriniadis) a sprijinit inițiativele guvernatorului din New York Andrew Cuomo de a reforma poliția în legătură cu uciderea lui George Floyd, relatează „Оrthodox times”.

„Dacă uciderea nedreaptă a lui George Floyd i-a apropiat pe toți americanii de justiție, atunci moartea sa, tragică și inutilă, nu a fost în zadar”, a menționat arhiepiscopul Elpidofor în declarația sa, comentând principalele dispoziții ale reformei inițiate ca urmare a uciderii afro-americanului George Floyd în vârstă de 47 de ani.

Citeşte şi:  Vrei viză pentru SUA? America îți cere identitatea și conturile de pe rețelele de socializare

Reforma include, printre altele, inderdicția pentru forțele de ordine publică privind aplicarea unor tactici care restricționează respirația, accesul la informații cu privire la orice date despre procedurile disciplinare a forțelor de ordine și securitate și participarea procurorului general în cazurile care implică moartea civililor din vina polițiștilor.

Arhiepiscopul Elpidofor și-a exprimat recunoștința guvernatorului Andrew Cuomo și parlamentarilor din New York care au inițiat reforma.

Citeşte şi:  Bill Gates a primit binecuvântarea Vaticanului în ceea ce privește vaccinul anti-Covid dezvoltat de fundația sa

El a menționat: „Scopul acestei reforme nu este de a insulta forțele poliției, ci de a lua măsuri corective cu privire la acțiunile poliției, care au fost uneori ofensatoare sau au dus la moartea concetățenilor noștri”.

Anterior presa a relatat faptul că președintele grec și-a exprimat susținerea pentru participarea Primatului  Arhiepiscopiei Americane a Fanarului la o acțiune de protest la Brooklin, ccea ce a provocat condamnarea a mulți greci ortodocși din Statele Unite.

Citeşte şi:  SUA iau în calcul aplicarea amenzilor sau închisoare pentru cei care vor refuza viitorul vaccin contra COVID

Sursa: https://orthodoxtimes.com/archbishop-of-america-george-floyds-death-was-not-in-vain/