Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri că va tăia ajutoarele financiare pentru țările care vor vota în favoarea unui proiect de rezoluție a Organizației Națiunilor Unite care condamnă decizia sa de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, scrie Reuters.

„Iau sute de milioane și chiar miliarde de dolari și apoi votează împotriva noastră. Ei bine, vom urmări aceste voturi. Să voteze împotriva noastră. Economisim mult. Nu ne pasă”, le-a spus Trump reporterilor, la Casa Albă.

Citeşte şi:  NATO: Organizatie terorista pusa in slujba unor grupuri de interese mafiote ce si-au propus acapararea prin forta a bogatiilor unor state

Cei 193 de membri ai Adunării Generale a ONU se vor reuni într-o sesiune specială de urgență joi, la cererea țărilor arabe și musulmane, după controversata decizie a președintelui american, scrie hotnews.ro.