Cei ce zaceţi întru întunerec înălţaţi capetele voastre, ca să strălucească feţele voastre întru lumină. Ieşiţi din patimile lumii, ca să iasă spre întâmpinarea voastră Lumina cea din Tatăl, şi să poruncească slujitorilor tainelor Sale legăturile voastre a dezlega, ca să călătoriţi pre urmele Lui către Tatăl.

Vai în ce chip sântem legaţi, şi de la cine sântem opriţi, ca să nu vedem slava Lui! O, de s-ar tăia legăturile noastre, ca să căutăm şi să aflăm pre Dumnezeul nostru!

Citeşte şi:  Vicleanul exploatează vârsta tânără, care are pe deasupra şi aprinderea trupească, încercând să-i distrugă pe tineri

De voieşti să cunoşti tainele oamenilor şi încă nu ai ajuns a le învăţa de la Duhul, din cuvintele fieştecăruia le vei deprinde, şi din vieţuirea lui, şi din felul chivernisirii lui, dacă eşti înţelept. Cel curat cu sufletul şi neprihănit cu vieţuirea, acesta totdeauna cu întreagă-cugetare grăieşte cuvintele Duhului, şi după măsura sa vorbeşte şi pentru cele dumnezeieşti, şi pentru cele ce sunt întru dânsul.

Citeşte şi:  Diavolul pe toate le uneltește și le întoarce împotriva mântuirii noastre

Dară cel zdrobit cu inima întru patimi, dintr-însele are şi pre limba sa mişcându-se. Şi măcar de şi pentru cele duhovniceşti ar grăi, însă cu împătimire vorbeşte, ca prin nedreptate să biruiască. Pre unul ca acesta cel înţelept dintru întâia întâmpinare îl însemnează, şi cel curat miroseşte reaua putoarea a lui.

Citeşte şi:  Sf. Teofan Zăvorâtul explică ce este, de fapt, păcatul

Sfântul Isaac Sirul, “Cuvinte pentru nevoinţă”, Editura Reîntregirea