Am cunoscut un bătrân fără griji, simplu, smerit, cu multă încredere în Hristos şi în Maica Domnului. Era din Rizokarpaso, din partea Ciprului (ocupată astăzi de turci) şi a venit în Sfântul Munte – când şi acesta era sub stăpânirea turcească. A adormit acum doisprezece ani la vârsta de o sută şi şase ani. În Sfântul Munte a trăit optzeci şi şase ani. A ieşit o dată sau de două ori din Athos, ca să se închine la Ierusalim. Optzeci şi şase de ani nu a mâncat carne. Optzeci şi şase de ani nu a văzut femeie. Douăzecişicinci de ani nu şi’a spălat blidul. Cu toate acestea era foarte sănătos, foarte cumpătat, foarte înţelept, foarte bun. La o sută trei ani a urcat pe acoperişul chiliei sale ca să aşeze ţiglele.
„Orice cer de la Maica Domnului îmi trimite”, îmi spunea el. „Am aici icoana ei – Iconoama– şi mă iconomiseşte şi pe mine Prea-Binecuvântata. Iată, acum am vrut apă şi te’a trimis pe tine să’mi aduci!”…
Odată au venit doi prieteni din Athena, şi m’au întrebat dacă mai există monahi ca în Pateric. Le’am spus că există şi i’am dus la acest bătrân: monahul Iosif Cipriotul – care pe atunci avea o sută cinci ani. Era întins pe pat şi rostea rugăciunea inimii cu metanierul. „Gheronda, domnii sunt de la Atena şi au venit să primească binecuvântarea Sfinţiei Tale”.
L’au simţit însă şi tinerii că nu are chef de vorbă. După ce i’au mai spus două-trei cuvinte, le’am făcut şi eu semn ca să plecăm. Înainte de’a ieşi din chilie i’au spus însă bătrânului:„Gheronda, avem multe probleme, rugaţi’vă şi pentru noi”. „Mă voi ruga”, le’a răspuns bătrânul, „dar ca să mă rog vreau să’mi daţi bani”.
Îmi venea să intru în pământ de ruşine, nu ştiam ce să mai spun. Încercam să’l îndreptăţesc cumva pe avva, dar nu mă dumiream de ce a făcut aceasta. Eu i’am adus pe tineri la un om sfânt şi tocmai el să ceară bani pentru rugăciune? El care nici nu ştia bine valoarea banilor şi nu le dădea nici o însemnătate? Oamenii au plecat în drumul lor, iar eu am rămas mâhnit. A doua zi am mers iarăşi la bătrân. De îndată ce m’a văzut, mi’a spus: „Părinte Moisi, nu cumva am lucrat virtutea împreună? Să nu’mi aduci lume ca să mă cinstească. Am cerut de la Dumnezeu să mă cinstească în cealaltă viaţă, iar nu în aceasta mincinoasă”. Am rămas uimit. S’a făcut de ruşine pe sine înaintea străinilor cerându’le bani, el care niciodată nu a avut şi niciodată nu i’a iubit. Dar şi pe mine m’a făcut de ruşine. Cum să mai îndrăznesc să’i mai duc lume? Singur şi’a stricat imaginea sa de mare ascet. Cine dintre noi ar mai face asta? Îl interesa numai ce spune Dumnezeu despre el, iar nu oamenii. Când am spus aceasta unor prieteni, au rămas fără grai.
„Tăcerea cea frumos grăitoare”
Citeşte şi:  Cum, când şi de ce ne însemnăm cu Sfânta Cruce?