Imaculata Conceptie este dogma inventata de catolici prin care s-a hotarat de ei ca Maica Domnului ar fi fost ferita de pacatul stramosesc, ca s-ar fi nascut asemenea Mantuitorului, prin umbrirea Sfantului Duh, iar nu prin impreunare trupeasca.
Aceasta inventie nu numai ca a fost criticata de Parintii ortodocsi, dar nici printre apuseni nu si-a gasit sustinatori.
Sfantul Ioan Maximovici – canonizat acum cateva decenii- a scris o carte dedicata cinstirii Maicii Domnului [1], cu un capitol aparte, din care vom spicui cateva idei.
„In acest fel, biserica Romei a mai adaugat o abatere de la invatatura dreapta”. „Cred ca nimeni nu ar putea merge mai departe de atat”, spune raspicat Sfantul Ioan Maximovici. Citind afirmatia unui episcop apusean, Malou, care spune ca Maica Domnului „este o completare a Sfintei Treimi” – mergand deci pe calea zeificarii ei – si avand in vedere si necinstirea Maicii Domnului de catre protestanti, Sfantul Ioan Maximovici il citeaza pe Sfantul Epifanie al Ciprului care spune ca „in amandoua aceste erezii salasluieste aceeasi vatamatura: atunci cand oamenii nesocotesc cinstirea Maicii Domnului si atunci cand, dimpotriva, o slavesc mai mult decat ii este cuvenit in chip propriu” [Panarion, Impotriva Colyridienilor].
„Nu trebuie adorat ceea ce le este propriu Sfintilor din Ceruri, ci trebuie adorat Stapanul lor. Maria nu este Dumnezeu si nu a primit un trup ceresc, ci unul iesit din unirea unui barbat cu o femeie” [Impotriva antidicomarionitilor].
De aceeasi parere sunt si apusenii: Sf. Ambrosie al Milanului [„Singur Fiul lui Dumnezeu este fara de pacat” Comentariu la Luca; Despre casatorie si despre desfranare] si Fericitul Augustin [Scrisoarea 187].
Iar un alt apusean, teologul Bernard, isi exprima indignarea fata de noua dogma inventata: „Ma inspaimant acum, vazand ca unii dintre voi au ales sa schimbe lucruri de capatai, aducand sarbatori noi, necunoscute inainte de catre Biserica, sarbatori care nu sunt primite de gandire si din predania cea din vechime” [Scrisoarea 174].
Aceasta invatatura catolica pare, la prima vedere, sa sporeasca cinstea Maicii Domnului, dar in realitate ii neaga toate virtutile.
Ce vrednicie i s-ar cuveni ei, daca, asa cum spun papistasii, a fost ferita de pacat?
Noi stim ca „virtutea este efortul de a face binele”, cum spunea si Parintele Dumitru Staniloae [2]. Ori Maica Domnului si-a dovedit aceasta virtute, iar ca dovada/rasplata, Dumnezeu a binecuvantat-o si a ales-o pentru a rascumpara neamul omenesc. Daca ea ar fi fost ferita de pacatul stramosesc, ar fi insemnat ca Dumnezeu ar fi obligat-o sa ia parte la mantuirea noastra, ceea ce ar insemna ca Dumnezeu este nedrept, deoarece pe unii ii mantuieste cu de-a sila, in timp ce pe altii ii lasa in pacat.
Iar ca nu este asa reiese si din dialogul cu Arhanghelul Gavriil, care bine-vesteste Fecioarei: „Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu”, adica Dumnezeu pretuieste dragostea, ravna si curatia ta. Sfantul Nicolae Velimirovici este de parere ca „aceste din urma cuvinte ale ingerului resping pretentiile anumitor teologi apuseni privind imaculata conceptie, potrivit careia, Fecioara Maria s-ar fi nascut fara nici o umbra de pacat stramosesc si fara nici o raspundere fata de acel pacat al lui Adam.
Altfel de ce ar fi spus ingerul ca ea a aflat har, mila la Dumnezeu?
Mila lui Dumnezeu, care cuprinde notiunea iertarii, o afla cel ce are trebuinta de ea, cel care o cauta. Preacurata Fecioara si-a inaltat eroic sufletul la Dumnezeu si intru aceasta inaltare a aflat, iesindu-i in intampinare, mila!” [3].
Raspunsul Maicii Domnului: „Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau!” denota smerenie, deoarece, nestiind cum se va petrece aceasta, a primit cuvantul ingerului; s-a supus voii lui Dumnezeu.
Cunoastem din Sfanta Traditie ca Maica Domnului la varsta de 3 ani a fost dusa la Templu si asezata de catre Sfantul Prooroc Zaharia in Sfinta Sfintelor, acolo unde numai arhiereul intra, o data pe an si numai ca sa aduca jertfe.
Toti s-au minunat de aceasta, dar Sfantul Prooroc Zaharia, cunoscand de la Duhul Sfant cine este acea prunca a asezat-o acolo, dand slava lui Dumnezeu. La Templu, Maica Domnului a stat pana la varsta de 12 ani, vietuind asemenea monahilor de astazi: priveghind de seara pana dimineata.
In zorii zilei adormea putin, apoi iar se scula la rugaciune.
Si era pururea in genunchi de la ceasul al treilea (9 dimineata) pana la al noualea (3 dupa amiaza), cand incepea lucrul mainilor, dar si atunci era cu rugaciunea pe buze. Seara, la ora sase, primea hrana ingereasca de la Arhanghelul Gavriil.
Dar faptul ca Fecioara Maria era plina de virtuti reiese din insasi numele ei, deoarece cele cinci litere inchipuie numele celor cinci mari si renumite femei ale Vechiului Testament, pe care insa, prunca Maria le intrecea cu neasemanare:
Mariam – sora lui Moise, stralucea cu doua daruri: fecioria si proorocia, iar Fecioara Maria a fost Fecioara si inainte si dupa nastere. Iar dupa primirea arhanghelului, vizitand-o pe ruda sa Elisabeta, mama Inaintemergatorului Ioan, a proorocit.
Avigheia – s-a maritat intru smerenie, iar Maica Domnului mai ales pentru smerenie este laudata
Rahila – a fost vestita pentru frumusetea ei, iar Fecioara Maria este insasi podoaba si frumusetea cerului
Iudita – prin intelepciunea ei a omorat pe Olofern, capetenia asirienilor ce se pornisera cu razboi impotriva poporului israelit, iar Fecioara Maria s-a facut pe sine salas al intelepciunii si al Cuvantului lui Dumnezeu (Sf. Ioan Damaschin, Bogorodisna, gl. 3), care prin puterea Lui a omorat pe Olofern cel fara de trup, adica pe diavolul.
Ana – fiind stearpa s-a slavit pentru ca a devenit maica marelui Samuel (I Regi 1, 20), dar si Preasfanta Fecioara Maria este mult mai vestita, pentru ca nu stearpa, ci Fecioara fiind a devenit Maica lui Emanuel (Isaia 7, 14). [4]
„Cele spuse mai sus vadesc absurditatea dogmei bisericii Apusene” (Sfantul Ioan Maximovici).
[1] Sf. Ioan Maximovici, Cinstirea Maicii Domnului in traditia ortodoxa, ed. Icos, Cluj-Napoca, 2000
[2] Pr. Dumitru Staniloae, Sf. Chiril al Alexandriei, Tom 1, note de subsol, PSB, ed. EIBMBOR, Buc.
[3] Sf. Nicolae Velimirovici, Cuvant de sarbatoare, Predica la Bunavestire, ed. Ileana, Buc., 2002
[4] Arhim. Ilie Cleopa, Predici la Praznicele Imparatesti si la sfinti de peste an, ed. Ep. Romanului
Doamne ajuta
Amin
Ce părere aveți despre patriarhul Rusiei care a declarat războiul din Ucraina război Sfânt ?
Dezinformați, stimați ,,apărători ortodocși”. Dacă tot enumerați diferențe între catolici și ortodocși, măcar spuneți-le pe cele existente, nu inventați altele!
În catolicism NU se afirmă că Maica Domnului s-a născut prin adumbrirea Duhului Sfânt, ci că s-a născut fără păcatul strămoșesc. Preacurata s-a născut în mod natural precum ceilalți oameni, avându-i ca părinți pe Sfinții Ioachim și Ana.
După ce papa a promulgat dogma neprihănite zămisliri, Maica sfântă a apărut la Lourdes și i.a spus vizionarei Bernadetta când a întrebat.o cine este : „Eu sunt Neprihănita Zămislire!” Nu e invenție, nu te juca cu Maica sfântă și nu o jigni, ca nu știi ce faci! Citește, informează-te, gândește și apoi vorbește! Cum se putea naște Mântuitorul dintr.o femeie ca toate femeile?
”PAPISTRASI,EREZIE”,nu sunteti credibili pt a contesta asa un mister! V-a scapat???
Doua institutii pagane,pline de idolatrie si traditii! Biblia condamna in mare parte invataturile lor,dar pt ei invataturile Domnului si ale apostolilor,nu au mare insemnatate! Cititi biblia si va pocaiti ,asa cum e scris daca vreti viata vesnica
Adevarat!!!
De ce spuneți că „Imaculata Conceptie” ar spune ca „Maica Domnului… s-ar fi nascut asemenea Mantuitorului, prin umbrirea Sfantului Duh, iar nu prin impreunare trupeasca”. Asta nu face parte din dogmă!
Amin ..Doamne. Ajuta…
Și unii și alții bateți câmpii.
Atat timp cat Dumnezeu nu a comunicat nimic despre asta in scripturi, nici unii nici altii nu stiti despre ce vorbiți.
Poate ca e, poate ca nu e. Dar voi știți foarte sigur ca nu e, dracu știe de unde, în timp ce catolicii sunt foarte siguri ca e, pentru ca le-a spus papa Pius IX asta abia in 1854.
Pe baza a ce spuneti ca fecioara Maria nu e rezultatul concepției imaculate?
Doamne ajuta !
Ti am zis sa ti zici satana .fara nici o legatura cu crestinii si pui niste termeni pe care nu i intelegi dar gasesti prosti ca tine care pun botul .Spui ca Isus s a nascut in afara pacatului stramosesc apoi ca insasi mama sa s a nascut asa .Tu chiar esti satana .nu stiu daca esti creata de ortodocsi .
Doamne fereste de atatea inventii .nu se tem??
Imaculata conceptie sau neprihanita zamislire se refera la faptul că nu a purtat la nastere pacatul strămoșeasc. Maica Domnului a avut părinți trupesti ca toți oamenii. Voi criticati o dogma care nu exista in Biserica Catolica, doar pentru a răspândi minciuna si ura. Cine e tatal minciunii?
Știi tu bine ca este erezie. Tu ești judecător și ai decis tu asta.
Lasa pe Dumnezeu sa decida
cine e eretic si cine nu. Important este credința. In biblie nu vorbeste desde religii ci despre credința, iubire, speranța să-l urmăm pe Hristos.
Nu cres ca Isus sa născut dintr-o femeie cu păcatul strămoșesc.
Parcă ați vrea sa se imvrajbeasca creștini între ei Nu mai debitați prosti că și cum ați deține adevărul absolut pe care numai cel de sus îl știe
Iertatima se intampla si in ziua de astazi minuni de genul acesta cu femeile nici nu-și dă seama si devin mame miscand in burta lor puii daca isi dădeau seama erau multi dintre ei”lepădari” avorti sau se duc cu gândul să-l deie afara si se afla cai prea târziu si doctori numai au voie aicea sunt minunile si inloc sa se bucure se întristează plâng si oftează ca devin din nou părinți în loc să se bucure de minune si binecuvântare de nou părintească asa și la Maica domnului a fost o minune fără de sămânță numai rugaciune si binecuvântare direct de la Domnul.
MAICA Domnului sa întristat și ea când a văzut ce minune să intamplat in viata ei și al sotului Iosif in care numai in rugaciune sau unit numai sufletește nici de cum trupește,minunea lui Zaharia ca la o varsta îndelungată a făcut-o pe MAICA Domnului și multe alte minuni este și scrie si in Biblie un verset”Crede si nu cerceta” este și în rugaciune cântecului „roagate si crede,cel ce totul vede nu te va lasa”.Este putina rugaciune apare diavolul cu coada si ne băgăm noi in viețile Sfinților a Maici Domnuluk cum apărut Hristos dc si pt ce fără rugaciune nu găsim raspunsul in rugaciune găsim ori ce raspuns.
Nu știu de ce, dar mi se pare că aceste postări nu sunt în duhul iubirii, ci caută mai degrabă să semene în mințile noastre gânduri împotriva celor ce nu sunt aparțin Bisericii noastre ortodoxe.
Maica lui Dumnezeu nu putea să nu fie concepută fără de păcat, pentru că Mântuitorul Isus Hristos nu se putea naște dintr-o ființă atinsă de păcat!
Nu vă bateți joc de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și de Mântuitorul Isus Hristos, prin îngustimea minții voastre și a lipsei voastre de cinstire!
Studiați Părinții Bisericii și rugați-vă Acatistul Bunei Vestiri!
„Bucură-te ceea ce ești plină de har!”
Nu stă plinătatea Harului dumnezeiesc alături cu păcatul strămoșesc!
Tot ei ne spun, crede și nu cerceta!
Mihai Roca cine ei?
De ce spuneți că „Imaculata Conceptie” ar spune ca „Maica Domnului… s-ar fi nascut asemenea Mantuitorului, prin umbrirea Sfantului Duh, iar nu prin impreunare trupeasca”. Asta nu face parte din dogmă!
Maria Buturuga cei care fac din religie un instrument cu care să stăpânească popoarele,stăpânii lumii acesteia!
Mihai Roca adică „ei” nu fac parte din popoarele pe care să le stăpânească?!?
Adică „ei” nu suntem cumva chiar noi, aceia dintre noi care au reușit sa ajungă scoli, pentru că i-am lăsat noi?!?
Am fi făcut altfel, dacă eram în locul lor? Ce? Oare?!?
Mihai Roca acesta este un dicton luteran… Mântuitorul a spus”cercetati scripturile ca să aflați adevărul!”
Doamne ajuta amin
Ce va freaca grija de altii considerati ca sunteti placuti in fata bunului Dumnezeu daca criticati pe altii ??°Dar a ti inceput postul asa postiti barfindu i pe altii
Amin .Slava. Tie.Dumnezeule Slava .Tie. Dumnezeule.Slava.Tie .Amin !
Doamne ajută Amin!🙏🏻
Doamne ajuta Amin
Va acuzati reciproc de erezii , in acest caz aveti dreptate si unii si altii !!!
Vai de capul vostru! Apropo sunteți creștini, nu ?!
Diferenta este ca ,Catolicii se roaga si voi ii atacati intr-una.Asa va invata Sfanta Biserica?E postu pastelui si ati devenit mai rai ca ateii
Coşar EmiliaDa, credeți ca un om poate fi infailibil! Numai Domnul Iisus Hristos este infailibil. Biserica Catolica are grija mai mult de cele lumești, lostiti cu lapte, brînză si oua!
Gheorghe Alexe Decat sa iti manci aproapele mai bine manci branza , lapte si oua.Asa va invata biserica?
Mulțumesc!
Coşar EmiliaEu nu maninc pe nimeni si respect credință fiecăruia dar daca credință mea e atacata trebuie sa răspund. Daca Maica Domnului a fost zămislita fara păcat cum cred catolicii i se anulează deplina ascultare aMaicii Domnului, adică nu prin faptul ca nu ar putea păcătui ci puțind fi păcătoasa a știut sa răspundă Fie mie după cuvintul tau! Pe de alta parte va întreb: cum puteți crede ca un om e infailibil si vicarul lui Hristos si politician? Infailibil e Domnul Hristos numai si El e capul Bisericii, nu un papă sau patriarh păcătos!Domnul Hristos conduce El Însuși Biserica. nu are nevoie de vicari pamintesti!
Mulțumesc!
Gheorghe Alexe Sa iti fie de bine.
Coşar EmiliaSi tie la fel. Ramii cu bine si cu papa!
Gheorghe Alexe Nu ce intră în om îl spurcă pe om ci ceea ce iese din inima omului. Dezbinările, calomniile nu sunt ortodoxe, nu au nimic cu o credință dreaptă. Timpul Postului este pentru pocăirea (convertirea) inimii. Când răspândește calomnii, acest site nu apără numele pe care îl afișează, ci doar atacă pe cei pe care, se vede, nu-i cunoaște…
@. AMIN. Slava. Tie. Duhumnezeule
SLAVA. Tie. Duhumnezeule.
Slava. Tie.. Amin
Putem spune orice, despre mama lui Iisus Hristos,,dar ia a fost și este mama fiul lui Dumnezeu.
Liviu Popa ”ea a fost”,altfel este IA,adica camasa!
Amin doamne ajuta
Deci după tine Mântuitorul se putea naște dintr-o femeie oarecare
Cum o nesocotesc bre,cand ei o pun la si mai mare cinste socotind-o pura la rang cu Fiul?😁
Autorule, esti intr-o grava eroare si spui tampenii, nici macar nu ai citit dogma. Nicaieri nu este vorba de umbrirea Duhului ca in cazul lui Isus, este vorba de faptul ca Sf. Fecioara Maria nu avea nici un pacat, era fara prihana, asa cum spuneti de fapt si voi. Iar confirmarea acestei dogme a venit imediat la aparitia Sf. Fecioare Maria la Lourdes!
https://www.dezvaluiri.ro/inselatoria-cu-icoana-care-plange-filiera-ucraineana/
#PaginaApărătorulOrtodoxMariProstănaci..👎🏿🧠🤦🤮😡💩
#VoiApărătorulOrtodoxSuntețiErezie(cu pagina voastră). Vai de voi..🤦🧠🤮💩😡👎🏿
Parintii erau batrani .
Coca Tinca Bandol Plaiasu Anthony Queen a făcut copii la 72 de ani.
I.a tras.o un coate- goale si a facut un parazit, pe Isus.
Al dracului ,dupa ce că n.a făcut nimic cât a trăit a mai și dispărut in formă de cadavru. Ăia doișpe hăndrălăi cu care umbla au dat.o pe media că a înviat.🤣🤣🤣🤣
Hai, mă lași?
Doamne ajută 🙏🙏🙏
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta
İllik 3% ilə qaytara bilən vicdanlı və ciddi insanlara çox sadə şərtlərlə 10.000 avrodan 2.000.000 avroya qədər kredit verirəm. Mən həmçinin bütün növ investisiyalar və peer-to-peer kreditləri həyata keçirirəm. Mən vəkilimlə birgə 5.000 avrodan 40.000 avroya qədər qısa və orta müddətli kreditlər təklif edirəm, illik 3% dərəcəsi ilə əlverişli ödəmə müddəti ərzində. +22968540826
Si undei problema ortodoxiei ,ca este sarbatorita Neprihanita Zamislire, de catre catolici ?
Pai ortodoxia ce viziune are ?că protestantismul spune că a fost fecioară că a născut pe Isus și că apoi ar mai fi avut copii?care este poziția ordodoxiei comparativ cu a catolicismului?🤔
Lucian Girbe nu ești ortodox? Maica Domnului S-a născut că toți oamenii,după foarte multe rugăciuni ale părinților ei. Timp de 40 de ani s-au rugat pt a dobândi un prunc.
La trei ani a intrat în Templul din Ierusalim trăind în rugăciune și curăție desăvârșită.
Multe si.au mai inventat, saracii.. Totusi, dupa 90 „s.a dat liber” la credință, au apărut sute, mii de titluri, incepînd cu scrierile primelor secole (Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Vasile, ceilaltii). Nemaivorbind despre cele din ultimul secol (de la Sf. Porfirie pina la Sf. Serafim Rose). Dar ei, nu si nu.
Daniela ProinovNu sint invenții, se studiaza la facultate la disciplina Patrologie,dar voi, „pocăiții” citiți numai Biblia, care papa pentru voi!
Nu e nimic de ris, e dovada de necunoastere;!
Nu e nimic de ris, doar ignoranta!
Mulțumesc pentru apreciere!
Doar la creștinism se întîmplă că o femeie ce naște de mai multe ori să fie pururea fecioară. Borăsc
Care mai multe nasteri ?! De fapt, trebuie doar rabdare, pentru ca, mai devreme or mai târziu, fiecare primeste lamuriri, că vrea or că nu vrea. Ba, se și ferește de lămuriri, să nu care cumva să se trezească in situația de a.si evalua si reevalua convingerile. Deci, răbdare.
Daniela Proinov isus a avut mai mulți frați
Alex Dulman si surori. Milioane de credinciosi nevoitori.
Daniela Proinov exact
Alex Dulman Domnul Iisus este Fiul Lui Dumnezeu si a Sfintei Fecioare Maria.Nu a mai avut frati,aceea care ii mentionati ca frati erau fiii lui Iosif.
Elena Murariu-Ghilan nu mă bănui de naivitate. Din uterul mariei au ieșit toți copiii.
Alex Dulman Sfanta Fecioara Maria a fost Fecioara inainte de nastere ,in timpul Nasterii si a ramas Fecioara si dupa Nasterea Domnului Iisus.Cititi mai mult si sa va convingeti.Eu sunt ortodoxa daca aveti alta confesiune credeti in ceea ce vi se spune.Multa sanatate !
Elena Murariu-Ghilan fără sămînță bărbătească în uter nici o femeie nu naște. Dovada falsității lui isus e chiar biblia ji.dovească. Acolo scrie clar că muritoarele de rînd nu se pot împreuna cu cei din cer adică îngerii. Dumnezeu nu putea să-și încalce propria poruncă. Mai învață că ești slăbuță rău de tot.
Alex Dulman noi nu avem treaba cu biblia jidoveasca,Sfantul Arhanghel Gavril a instiintat o pe Sfanta Fecioara ca a fost aleasa sa l aduca pe fiul lui Dumnezeu lumii sa ne spele pacatele.Sfantul Duh a pus samanta nimeni altul.Fecioara a fost doar logodita cu Iosif.Ce a zis Fecioara Sfantului Arhanghel ? Eu nu am cunoscut dulceata nuntii si dupa a zis fie voia Ta Doamne,iata roaba Ta.
Alex Dulman
Vei da socoteală lui Dzeu pentru hula împotriva mamei sale ereticule cu interpretările tale eronate.
Ia citește ce scrie în psalmul 44 cu 11: Stătut-a împărăteasa de-a dreapta ta îmbrăcată în haină aurită și prea infrumusetată. 44 cu 13 : că a poftit împăratul frumusețea ta că el este Domnul tău. 44 cu 20: pomeni- vor numele tău în tot neamul, 44. 21: pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac și veacul veacului!
Alex Dulman
Și aceea pe care îi numea Iisus frați erau verișorii lui ,dacă ai citi cu atenție ți-ai da seama, să te lumineze D-zeu!
Veronica Draghici citește tu mizeria de biblie. Eu am făcut-o demult. Maria , pe lîngă isus care era sămînța soldatului roman PANDERA, a mai fătat plozi cu fraierul de iosif
Elena Murariu-Ghilan dumnezeu nu are nici un fiu. Dovada clară e chiar în biblie
Elena Murariu-Ghilan sfînta ta „fecioară” era gata borțoasă cu soldatul roman PANDERA dar iosif a înghițit gălușca pt că ținea mult la ea. Isus, pe care nu-l pomenește nici un izvor istoric, a avut frați și surori ba chiar a făcut plod cu maria magdalena. Sigur că astfel prezentat biserica pierde din turma de cornute…
Alex Dulman dacă poți accepta că un Dumnezeu Atotputernic a făcut universul din nimic, de ce nu ai crede că o Fecioară poate să nască Fiu fără contribuția unui bărbat? 🙂
Alex Dulman ;ce nu va lasa pe voi in pace,credinta,cinstire! De ce n-aveti voi liniste? Cine iti baga pe gat adevarul altei confesiuni”?
Sanda Farcas ai habar de viața ta sau guiți aiurea cu minciuni globaliste talmudiste ???
Eu exprim adevarul credintei mele! Nu se poate altfel si mata faci asemenea! Suntem crestini dar nu impartasim aceleasi dogme!
Sanda Farcas adevărul e unic. Nu are alternative. Normal că fiecare e liber să creadă ce vrea , nu mai sîntem în evul întunecat. Mă irită totuși cînd văd atîta naivitate și propagandă străină de neamul nostru românesc.
Așa sunt catolicii sataniști, și că să sărbătorim Paștele împreună NICIODATĂ.
Constantin Craciun ei să-și sărbătorească sărbătorile când vor noi le sărbătorim cum le-am sărbătorit de mii de ani
Constantin Craciun Diferenta mare este ca va lasa in pace si nu va critica pe nicaeri.Nici in biserici nici pe facebook.
Constantin Craciun te vezi înger inaripatule?
Cine decide ca este erezie? Tu? Ordodocsii? Daniel?
Asta o decide Dumnezeu.nu voi. E un mister.
Nu jideca ca sa nu fii judecat
Diana Cosma Legile
Andrei Andrei aceste legi sunt scrise de om
Diana Cosma Sunt scrise de Sfinți
Andrei Andrei arată si mie unde scrie.
Rade ciob de oala sparta!!🤪😂Toata religia abunda de dogme, care de care mai fantezista, intru prostirea oamenilor si in beneficiul preotimii! Despre ce vorbim aici?? Cand va disparea religia de pe Panant, atunci vor disparea si razboaiele…pana atunci, prostirea permanenta a oamenilor ar putea aduce si sfrasitul umanitatii! Din punctul asta de vedere, animalele sunt mai “inteligente” decat noi! Neavand constienta mortii, cele mai multe dintre ele, nu si-au dezvoltat ritualurile care, in ultima instanta, au dus la aparitia religiilor…🥸😎🧐
Muranyi Istvan Unde a învățat religia a se purta războaie?
Muranyi Istvan Dacă având niște principii morale clar definite în Biblie, lumea a ajuns în halul acesta de corupție, destrăbălare, răutate, lăcomie, hoție, criminalitate etc. ; cum poți să crezi că fără credința într-un Creator și într-o zi de judecată, va fi mai bine?! O țară când vine peste altă țară, vine pentru credință, sau pentru a le lua resursele?!
Andrei Andrei Ce exprimare e asta?!🤨…”a se purta razboaie”?!! Oricum, diferentele dintre religii au generat sute de ani, mai multi morti decat in toate razboaiele mondiale!🧐🥸
Muranyi Istvan Dovedește cu argumente unde și când a învățat Biserica sa pornească lumea un razboi
Andrei Andrei Esti chiar idiot? Nu biserica a pornit razboaiele, ci INTOLERANTA RELIGIOASA! Vezi cruciadele, inchizitia, razboiul de 100 de ani, primul razboi mondial pornit de la un incident cu fundament religios, al II-lea razboi mondial declansat, in principal ca o consecinta dupa primul si avand ca principal motiv antisemitismul! Ce alte dovezi istorice mai vrei?? NATIONALISMUL SI INTOLERANTA RELIGIOASA sunt principalele cauze ale razboaielor in lumea asta de 💩!!!
Muranyi Istvan Ești chiar tâmpit? Există mai multe Biserici? Tu nu vezi ca ești total paralel cu realitatea? Secta catolică a ucis miseleste atat ortodocsi (ex.: in 1274, la Sfantul Munte Athos, si in 1763, in Transilvania), dar si eretici (cu ocazia razboaielor religioase prin care au insangerat Europa timp de sute de ani ), precum si pagani (evrei si musulmani, in 1492, in Spania, dar si in toate celelalte tinuturi unde s-a aplicat diabolica « Inchizitie »), care n-au avut alta vina decat aceea ca au refuzat sa treaca la de trei ori blestemata lor credinta papistasa.
Biserica una este Sfânta și Sobornicească, adică ortodoxă, iar celelalte sunt secte și erezii.
Pune mana pe o carte ca ești praf
Muranyi Istvan Toate enumerate de tine au fost provocate de secte și erezii, așadar trezește-te din grota
Muranyi Istvan Nu religia a dus la războaie ci necuno așterea si ignoranta oamenilor prin care au fost manipulati de condu catori tirani!
Andrei Andrei Pe ce carte sa pun mana, cretinule?! Pe mizeria aia de biblie?! Dar de budisti ce parere ai? Sau de hindusi?! Tu esti atat de inapoiat ca sa iti inchipui ca ale credinte, formate cu mii de ani inaintea celei crestine, sunt prostii??! Ca ortodoxia e cea adevarata?!🤪😂😂😂Asta pentru ca tu ai citit doar o carte iar eu am citit mii de carti!! Si asa am devenit ateu convins! Asa ca nu dau doi bani pe povestile voastre care denatureaza realitatea, din dorinta de a trai vesnic. Afla ca noi nu avem nici un rol in lumea asta iar VIATA este doar o intamplare cu probabilitate aproape nula! Si ar trebui sa fim fericiti doar pentru ca am avut ocazia UNICA de a trai! Pentru ca dupa moarte nu vom mai simti nimic, vom fi intr-o stare de non-existenta, similara cu cea dinainte de a ne naste!🤓🥸Oricum, cred ca imi racesc gura de pomana cu tine…pentru ca eu am evoluat din maimuta si am devenit OM, dar voi involuati inapoi pana ce veti ajunge la stadiul de dobitoace. Si nu na mai deranja cu elucubratiile tale de noaptea mintii! Voi sunteti total lipsiti si de ratiune, si de logica!!🤢🤢🤮🤮🤮🤨😠
Muranyi Istvan Tu ai mintea spălată de cărțile ateiste și comuniste, cap de cretă. Tu ai rămas tot maimuță, altceva nu se observă 🤣🤣
Andrei Andrei Daca mi te mai adresezi, ma-ta-i curva! Punct! Poate asa te opresti…😛🥸
Muranyi Istvan Tu ai început sa jignești, cap de cretă
Andrei Andrei Am spus…doar daca mi te mai adresezi!😛Dar cum vad eu, insisti…inseamna ca stii tu cum e ma-ta!🤪Si nu-ti mai pasa…😂
Asta e o mare minciună si o mare prostie, ca multe altele pe care BC le-a facut prin schimbarea bibliei. Este la fel cu aceea in care ei spun ca Fecioara Maria a fost pururea fecioară si după nasterea lui Iisus, cu toate ca ea a avut si alti copii cu Iosif.
Cristi Dumitrescu Nu ai argumente pentru o discuție sănătoasă,ai căzut în capcanele fariseilor .
Florin Gabriel Cazanel De unde ai tu impresia asta de ce argumente am? Mă cunosti? Sau vorbesti asa, ca sa te afli in treabă? Eu nu trebuie sa am nici un argument. Eu spun ce spune biblia ortodoxă, nemodificată de catolici si alte carti bisericesti. Stiu ce frati vitregi a avut Iisus si cati frati buni. Ce argumente imi mai trebuie? Imaculata conceptie e un fals ordinar, ca multe altele ale BC. Stie toată lumea de ele, nu e nici un secret.
Cristi DumitrescuCe zici daca ”fals Ordinar”ti se aplica d-tale?
Sanda Farcas Daca tu imi aduci niste argumente solide, in afară de ce spun catolocii si de ceea ce „crzi” tu, atunci ai dreptate sa ma faci oricum. Inseamnă ca si pe mine m-au mintit altii. Daca nu, atunci este o simplă calomnie ieftină, dai si tu din gură ca sa spui ceva, si nici nu o bag in seamă. Te atentionez ca religia nu are nimic cu credința, este numai o institutie a credinței. Ce crezi tu e treaba ta.
De la ei numai la minciuni trebuie sa te astepti: schimbarea calendarului, sabatul catolic duminica, fixarea Craciunului pe 25 decembrie, euharistia, stropirea la botez , problema amestecată a Duhului Sfânt, Lucifer este tatăl lui Iisus (messa din Joia Mare), nu reusesc sa sfințească apa. nu reusesc sa aducă Lumina de Paste, la slujbele lor sf. Nicolae nu izvorăște mir, cateva sute de ani nu a permis traducerea bibliei in limba popoarelor, blasfemiile papilor impotriva lui Iisus si foarte multe altele.