Sfantul Serafim de Sarov: “Imaginatia este puntea dracilor catre minte si apoi catre suflet”

Iata si ce putem citi la MARII INITIATI AI INDIEI SI† CUVIOSUL PAISIE:

Ascetismul ortodox adopta o pozitie refractara fata de imaginatie, concentrându-se asupra unei ancorari cât mai intense în realitate. Considera imaginatia un teren extrem de primejdios, folosit prin excelenta de catre diavol. Parintii asceti desemneaza frecvent imaginatia ca fiind „puntea demonilor“, iar pe diavol îl numesc „mare scenograf, „regizor“ sau „nascocitor“.

Prin intermediul imaginatiei, diavolul se straduieste sa influenteze decisiv mintea umana. Parintii disting net lucrarea imaginatiei de adevarata lucrare a harului dumnezeiesc. Aceasta lucrare a Duhului Sfânt este perceputa în stare de trezvie, în deplina cunostinta, si totdeauna în afara tarâmului imaginatiei. Sa consultam însa chiar scrierile patristice. Textul ce urmeaza apartine Sfântului Nicodim Aghioritul, fiind extras din cartea sa Razboiul nevazut. Sfântul Nicodim a studiat riguros vechile scrieri ascetice ale Parintilor crestini si le-a reunit în monumentalele culegeri intitulate „Filocalia“ si „Everghetinos“, care au devenit cele mai citite carti în mediile monahale ortodoxe. Îmbratisând el însusi acelasi mod de viata pe care si-l asumasera Parintii isihasti si rezumând experienta patristica a Bisericii lui Hristos, Sfântul Nicodim scrie:

„Dupa ce am vorbit despre corectarea simturilor noastre, urmeaza a vorbi aici si despre felul cum sa corectam imaginatia si memoria noastra; caci, potrivit aproape tuturor filosofilor, imaginatia si memoria nu sunt altceva decât impresii ale lucrurilor sensibile pe care le-am vazut, auzit, mirosit, gustat si pipait. Am putea asemana întrucâtva suma perceptiilor noastre cu o pecete, iar imaginatia cu imprimarea pecetii. Sa stii ca, dupa cum Dumnezeu este în afara de toate simturile si lucrurile ce se simt, în afara de orice forma, culoare, distanta si loc, ca o fiinta fara forma si neînchipuita, fiind pretutindeni si mai presus de orice, tot astfel este dincolo de orice imaginatie. Prin urmare, sa stii ca imaginatia este o putere sufleteasca incapabila a se uni cu Dumnezeu, din pricina unor astfel de neajunsuri ale ei. Sa stii ca Lucifer, cel ce fusese întâiul între îngeri, aflându-se la început mai presus de imaginatie si afara de orice forma, culoare si perceptie, ca minte rationala, imateriala, fara forma si fara trup, mai apoi râvnind în mintea sa sa devina întru totul egal cu Dumnezeu, a cazut în aceasta mult divizata, grosolana si multiforma imaginatie. Astfel, din înger fara forma, nematerial si nepatimas, a devenit diavol, oarecum material, pluriform si patimas.

De aceea este numit de catre dumnezeiestii Parinti pictor a toate, imitator a toate, sarpe cu multe chipuri, mâncator al pamântului patimilor, nalucire, si alte nume de acest fel. […] Deci, învata din acestea, iubite, ca diferitele forme ale imaginatiei, dupa cum sunt inventii si nascociri alediavolului, tot asa îi sunt lui si foarte pe plac. Pentru ca, dupa unii sfinti, imaginatia este puntea pe care trec demonii ucigatori si se amesteca în suflet, fâcându-l salas al gândurilor rele si al tuturor patimilor necurate, sufletesti si trupesti. […]

O! Dar diavolul cel ucigator de oameni a facut ca, întocmai precum el a cazut prin imaginatie, tot asa si Adam sa-si închipuie ca poate deveni egal cu Dumnezeu, si prin aceasta închipuire sa cada. Astfel, din acea viata cugetatoare, îngereasca, indisolubila si statornica, a fost aruncat de diavol în imaginatia robita simturilor, multiforma si nestatornica, si în starea animalelor irationale. […]

Omul, o data cazut într-o astfel de stare, cine poate spune în câte patimi, rautati si greseli n-a fost aruncat prin imaginatie? A umplut filosofia morala cu felurite amagiri, fizica cu multe opinii neadevarate, iar teologia cu dogme false. Caci multi dintre cei vechi si dintre cei noi, dorind sa vorbeasca despre Dumnezeu si sa se ocupe îndeosebi de adevarurile înalte si neînchipuite ale lui Dumnezeu, chiar înainte de a-si curati mintea de formele patimase si de feluritele închipuiri ale lucrurilor care cad sub simturi, în locul adevarului au aflat minciuna. Raul cel mare este ca au îmbratisat aceasta minciuna drept adevar. În loc de teologi, ei se arata a fi niste amagitori, bizuindu-se pe iscusinta mintii, cum zice Apostolul. Deci, frate, daca doresti sa te eliberezi degraba de aceste patimi si rautati, daca voiesti sa te feresti de feluritele curse si mestesugiri ale diavolului si daca iubesti a te uni cu Dumnezeu si a dobândi dumnezeiasca luminare, atunci lupta-te din rasputeri a-ti goli mintea de orice forma, culoare si spatialitate. Pe scurt, de orice imaginatie si aducere aminte a lucrurilor bune sau rele, pentru ca toate acestea sunt plagi, umbre si neguri care întuneca puritatea, nobletea si stralucirea mintii. Nici o patima trupeasca sau sufleteasca nu poate patrunde în minte pe alta cale decât prin imaginarea lucrurilor senzoriale. Imaginatia si memoria sunt treptele înselaciunii vrajmasului, dar mai cu seama imaginatia: într-însa este radacina oricarui pacat. Sârguieste-te, deci, a-ti pastra mintea curata de orice imaginatie, asa cum a creat-o Dumnezeu.“

Asadar, în vreme ce crestinii se feresc de imaginatie în timpul rugaciunii, toti gurusii si new age-istii, dimpotriva, o stimuleaza si o dezvolta prin diversele mijloace de „meditatie“, considerând-o „vehicul“ si mod de a se apropia de „Dumnezeu“. Bineînteles, „Dumnezeul“ lor este cu totul altul decât Hristos. În zilele noastre asistam la o veritabila explozie de organizatii new age-iste care cultiva sistematic imaginatia în mintile adeptilor lor. În acest fel, diavolul gaseste terenul cel mai prielnic pentru a-i „duce la cinema“, cum obisnuia sa spuna batrânul Paisie. Acest teren extrem de fertil va fi valorificat si de catre Antihrist, în scopul plasmuirii falselor sale minuni. Sfântul Apostol Pavel scrie în cea de-a doua sa epistola catre tesaloniceni ca aratarea lui Antihrist va fi însotita de false minuni care se vor savârsi prin lucrarea diavolului: Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului (II Tes. 2,9-l0). Asadar, analiza acestor aspecte legate de meditatia orientala si rugaciunea crestina reveleaza o data în plus antiteza fundamentala dintre cele doua. Pe cât difera lumina de întuneric si Dumnezeu de diavol, pe atât difera Biserica lui Hristos de pagânismul hindus si de sectele new age-iste.