Noi, aici pe pământ, împlinim o epitimie. Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz. Toţi păcătuim necontenit – alunecăm şi cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului. Sfinţii întăresc neîncetat un lucru: important este numai ca omul să se ridice din nou şi să o ia de la capăt pe calea către Dumnezeu.
Chiar de am cădea de o sută de ori pe zi, nu vă îngrijiţi de aceasta, ci doar să vă ridicaţi şi să mergeţi mai departe, fără să priviţi înapoi. Ce a fost, a fost şi a trecut. Voi doar să mergeţi înainte şi să vă rugaţi Domnului, pentru ajutor. Nu prin faptul că ne plângem întruna de ceva Îl supărăm pe Dumnezeu. Îl supărăm atunci când păcătuim, nu atunci când ne întoarcem către Dânsul ca spre ruda noastră cea mai apropiată. Domnului îi este plăcut a-l chema neîncetat şi a ne revărsa preaplinul inimii înaintea Sa.
Nu mai daţi atâta însemnătate întâmplărilor din afară. Fiţi mai mult în lăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsaţi-le! Trebuie doar să fiţi cuviincioşi, liniştiţi şi buni faţă de toţi. Nu purtaţi grija altora.
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița
Extras din ”Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața”, Ed. Predania
Doamne ajută amin
Amin
🇹🇩Permis de conducere 100% legal si de incredere, daca esti interesat scrie-mi in privat🚘🚧🙏
Doamne ajuta Amin ➕👏
Doamne ajuta ne pe toti Amin
Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu iartă-mă pe mine păcătoasă și luminează mintea mea si arata- mi calea pa care sa merg! Doamne ajuta!
Amin
Amin Doamne ajuta ne!
Amin doamne ajuta
Amin Doamne ajuta
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale iarta ne si ne mantuieste Bunule Parinte sufletele noastre!
Amin si Doamne ajuta tuturor!
Amin Doamne ajuta la toată lumea
Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta
În toate Bibliile scrie Ioan 14: 6 ”Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul și Viața . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” și – 1 Timotei 2,5: ”Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Cristos.”.
Dacă te rogi la Isus, El va mijloci pentru tine în fața Tatălui. Isus este Calea, Adevărul și Viața și va mijloci pentru tine dacă Îi urmezi învățaturile și mergi pe calea deschisă de El. Doar El te poate mântui dacă și numai dacă ești pe calea Lui – ”Din El, prin EL și pentru El”.
Pentru că NU VREI să Îl urmezi pe Isus, pentru că NU ÎNCERCI să îl urmezi pe Isus, pentru că NU RENUNȚI la păcate, ai nevoie de mijlocitori între tine și Isus. Și atunci alegi să te rogi la sfinți și la Icoane.
Te rogi la sfinți și la Icoane pentru ca să intri prin ușa din dos și nu prin ușa care este ISUS.
Ești conștient de ceea ce faci.
Isus ți-a cerut ție ca om pentru care S-a jertfit să Îl urmezi.
Tu nu vrei să faci ce ți-a cerut Isus, dar vrei ca El să își țină promisiunea față de tine.
Te rogi la icoane și la sfinți să mijlocească pentru tine care NU VREI să îl urmezi pe Isus.
Aceasta este VICLENIE și cel ce o folosește este VICLEAN.
Viclenia nu e de la Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos.
Viclenia este de la șarpe. Șarpele este cel viclean.
Acum, tu ce alegi să fii? Tot șarpe?
Amin!
Doamne iartă mă și Măicuța Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toții AMIN 🌹♥️🌟
Amin Doamne iartane și ajutane 🙏
Doamne ajuta-ma, amin si lui Dumnezeu lauda!
Amin
Miluieste si mantuieste ne pe noi pacatosii,amin 🙏❤️🌹🙏
АМИН!
Amin
Amin!
Doamne ajuta și familiei mele și neamului meu și la toți dușmanii și prietenii și copiilor orfani și batrinilor neputincioși!
Amin
Doamne ajuta amin
Amin!
Doamne ajuta tuturor. Amin. 🙏🙏🙏
Amin
Doamne Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit te rog sa maiierti Doamne apara-ne și fereste-ne de tot răul Amin!
Amin
Amin!
Mulțumesc Doamne!Amin!
Doamne ajuta ne!Amin!
Amin
Amin
Doamne ajuta!
Doamne ajuta amin
Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre! Amin!
Amin!
Doamne ajuta. Amin
Amin 🙏
Amin! Doamne ajuta!
Doamne ajuta!
Amin
Doamne ajuta.
Doamne ajuta
Cum????
Doamne ajuta! 🙏 🙏
Amin
Doamne ajuta AMIN
Doamne ajută la toată lumea!Amin!
Iti multumesc Doamne pentru fiecare clipa din viata,pentru fiecare zi.Amin
Amin🙏
Doamne ajută !
Doamne ajuta Amin
Domne ajută-ne cu puterea ta cereasca nu ne părăsi pe mine și copiii mei amin
Doamne Isuse hristoase fiul lui Dumnezeu iartane pe noi păcătoșii amin amin amin
Doamne ajută ne pe noi păcătoșii.
Amin!
Doamne ajută ne pe noi păcătoșii Amin
Doamne ajuta!
Adevărat. DOAMNE AJUTĂ!
Doamne ajuta ne sa trecem peste toate încercările și greutățile la care ne supui .. Doamne ajuta tuturora Amin!
Doamne ajută ma!🙏🙏🙏
🙏
Amin
Doamne ajuta – ne!Amin!
Social media,(deci și facebook) poate fi un mod prin care, cuvântul lui D zeu să ajungă până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.Și e OK. Ce nu înțeleg eu, e faptul de a-i mulțumi LUI, pe….. facebook (când EL e în noi, în fiecare?!).Oameni buni, „dați cu reveneală”, cum ar zice un clasic în viață.
Amin🙏
Doamne ajuta. AMIN!
Amin!
Doamne ajută!
Doamne ajuta amin amin
Amin
Amin!
Doamne ajută-ne și ne păzește de cel rău!🙏🙏🙏
Amin.Doamne ajută.
Amin
Da, o incercare de o viata!
Doamne ajută pe toată lumea amin
Doamne ajută tuturor și familiei mele!
Amin!🙏
Amin.
Nasol!
Amin
Mulțumesc Doamne pentru toate încercările care ni le dai pentru că
sunt pentru îndreptarea noastră, Doamne ajută și ne miluiește pe noi păcătoșii Amin 🙏🙏🙏.
Amin
Așa sa ne ajute bunul Dumnezeu amin
Doamne ajuta ne. Amin.
DOAMNE AJUTĂ AMIN!
Amin.
Amin
Amin.
Doamne ajuta tuturor!
DOAMNE AJUTA AMIN
Doamne iartă ne ca suntem pacatosi
Doamne ajuta, Amin
Amin
Amin !
Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajută-ne Amin !
Doamne ajută
Amin doamne ajuta familia si prieteni cu sanatate si bucuri si ne binecuvinteaza amin
Amin!
AMIN!
Doamne ajuta la toată lumea Amin
Doamne ajuta ne!
Amin
Amin !
Bunule și indurate Doamne ție îți mulțumesc Doamne pentru toate încercările vieții prin care am trecut.Tu mai ridicat Doamne și mi_ai dat sănătate, când toți dr.au spus ca nu o sa trec peste boală. Tu Doamne mai ridicat din patul suferinței, si_ti mulțumesc pentru toate darurile primite de la tine Doamne!!!
Amin
Doamne ajuta!
Cand ai credinta in Dumnezeu nu cazi !
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta!AMIN @
Amin!
Doamne iarta- ne și ne ajuta pe noi păcătoșii! Amin!
Amin
Doamne ajuta Amin
DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL DUMNEZEU IARTANE PE NOI PĂCĂTOȘII AMIN AMIN AMIN AMIN
Doamne Ai grija de inima mea slavă ție
Mulțumesc Doamne pentru bunătatea.ta.Doamne.Amin
Amin Doamne ajuta
Doamne ajută, slăvit să fie numele tău lisuse hristoase mîntuitorul nostru, Amin 🙏
Doamne ajuta tuturor!Amin..
😇😇😇🙏🙏🙏🤗🤗🤗
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta amin
Amin Doamne ajută 🙏🙏🙏
Doamne ajutane și miluiește cu sănătate antelepciune și răbdare și multa Credință doamne ai mila de noi păcătoși amin
AMIN!!
Amin !!! 🙏🏻
Amin 🙏🙏🙏
Mulțumim Doamne pentru toate incercarile și bucuriile
Doamne ajută tuturor!
Doamne ajută
Doamne ajută-ne
Amin!
Amin
Doamne ajută fără de păcate și îți mulțumesc pentru tot ce faci pentru noi, amin!
Doamne.ajuta.Amin
AMIN !!! ALILUIA😇🍀🥰🌻🍁🌻💖💕💖🙏🙏🙏☆ÎNVREDNICEȘTE _NE DOAMNE AL PUTERILOR ÎNTOTDEAUNA ȘI LUCREAZĂ TU DOAMNE DUPĂ MARE MILA TA PREASFANTĂ !!! DOAMNE AL PUTERILOR ÎNVREDNICEȘTE _NE☆😇🍀🥰🌻🍁🌻💖💕💖🙏🙏🙏
Amin !
Doamne ajuta la toata lumea și familie mele Amin
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta
Doamne ajuta!
Mulțumesc Doamne pentru fiecare zi AMIN.
Amin
Doamne ajută
Doamne ajutane tuturor si familiei mele și mie amin
Amin.
🙏🙏🙏
Doamne ajuta la toată lumea și pe copii mei Amin!
Amin!
Doamne ajuta
Amin
Minunat!!
Asa i am căzut de multe ori m am ridicat m am rugat la dumnezeu și m ă ridicat mai sus și mai sui e și așa sunt cu dumnezeu mereu pe drumul lui cu îngerul meu și al lui păzitor doamne ajuta
Amin
Amin!
Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu! Amin!
Amin!
Amin
Doamne ajuta la toată lumea și nouă!
Amin
Amin
Amin.
Doamne miluiește mă pe mine păcătoasă !
Amin
MULTUMESC DOAMNE PENTRU TOATE .AMIN.
Amin
🙏💓
sunteti buni numai de sfaturi . faceti ce trbuie . eu nu am vz un popa ajutind pe cineva . veti da socoteala in fata lui dumnezeu . nu mai este mult.
Popescu Ginila Ai primit pensia mărită ?
George Nicolescu da.12 lei .
🙏🏻💓
Amin
Mulțumim Doamne mulțumim Sfinților Părinți că ne pun la încercare cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie sa învingem Doamne ajuta ne Amin
Sfinții Părinți ne spun sa I multumim lui Dumnezeu, ptr încercările care vin asupra noastra; pe cel pe care l iubește, Dumnezeu îl incearca, ptr ca stie ca se poate ridica.Iar faptul că nu primesti încercări, ptr unii motiv de mândrie, ar trebui să ne pună pe gânduri, sa ne întrebăm, de ce?
Cristiana Elena De la naștere până murim Dumnezeu ne pune în spate la fiecare câte o cruce.Pe parcursul vieți ți-o face mai grea,mai ușoară.In funcție de credința fiecăruia și de păcatele pe care le faci el știe când să ți-o facă mai grea sau ușoară sau să ți-o ia de tot.
Doamne ajuta amin.
Amin
Doamne ajută
Amin
Amin
Doamne ajuta Amin
Amin.Doamne ajuta !🙏🙏🙏
Amin Amin Amin Doamne ajuta la toți Mulțumesc Doamne
Doamne ajută!
Amin
Asta se vorbeste in vremea cand omul alege răul de buna voie .
Dar a venit vremea cand tot raul este impus de guvernantii politici peste tot neamul omenesc . Ne arata pe cei care se pozeaza porno in functiile lor de stat va asa este normalul . Alta Noua Era.
Doamne ajută Amin .
Amin
Amin!!!! Doamne ajută
Ajută-ne Doamne Atotmilostiv sa ne îndepărtăm de rău și să facem bine pentru slava ta și pentru mântuirea noastră Amin!
AMIN !🙏🙏
Doamne ajută-ne Amin
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta amin
Doamne ajută
Doamne ajută-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii robii tăi !
Doamne ajuta!Amin!🙏
Doamne ajuta tuturor. Amin!
Amin
Amin
Amin
Doamne ajută-ne!
Doamne ajute amin
Amin
Doamne ajuta amin slavă ție
Amin
Amin
Amin
Doamne ajuta Amin
Amin!Doamne ajuta
Amin doamne ajuta
Doamne ajută Amin
🙏🙏🙏
Doamne Isuse ajuta famiglia mea Amin🙏🏽
Multumesc Doamne Isuse ca ma ajuti sa trec cu bine peste necaz care sa abatut asupra famiglie noastre Amin 🙏🏽🙏🏽🙏🏽
Doamne ajuta Amin!
Doamne iarta-ne și ajută-ne Amin!
Doamne ajuta
Amin DOAMNE AJUTA NE PE TOTI AMIN
Doamne ajută Amin!
Daca o sa stai tot timpul cu capul plecat nu ai sa mai vezi cerul niciodată !
Amin! doamne ajută
Amin! doamne ajută
Amin! doamne ajută
Doamne ajută tuturor!Amin
Doamne ajută tuturor!Amin
Doamne ajută tuturor!Amin
Doamne ajută! Amin
Doamne ajută! Amin
Asa este ,Doamne ajuta, adevarat!
Doamne ajută! Amin!
Doamne Ajuta!
Doamne Ajuta!
Doamne Ajuta!
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta!Amin!
Amin, Doamne ajuta!
Amin, Doamne ajuta!
Amin, Doamne ajuta!
Doamne Ajuta,Amin!🙏❤️
Doamne Ajuta,Amin!🙏❤️
Doamne Ajuta,Amin!🙏❤️
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuta! Amin!
Doamne ajuta tuturor!Amin
Doamne ajuta tuturor!Amin
AMIN
!
Doamne ajuta Amin !
Doamne ajuta Amin !
Doamne ajuta amin!
Doamne ajuta amin!
DOAMNE AJUTA AMIN.
Doamne ajuta poporul Român Amin să păstrăm pământul și credința ortodoxă Română pentru viitorul copiilor și nepoților noștrii Amin!
Doamne ajuta poporul Român Amin să păstrăm pământul și credința ortodoxă Română pentru viitorul copiilor și nepoților noștrii Amin!
Doamne ajută amin slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos 🙏
Doamne ajută amin slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos 🙏
Doamne ajuta la toată Lumea
Doamne ajuta la toată Lumea
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajută! Amin!
Doamne ajuta! AMIN!
Doamne ajuta! AMIN!
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta !Amin !
Doamne ajuta !Amin !
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta Amin
Amin!
Doamne ajuta, amin
Doamne ajuta, amin
Doamne ajutane si iartane Amin
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta!Amin!
Ò Doamne ajută
Ò Doamne ajută
Amin!
DOAMNE DUMNEZEULE TE ROG BINECUVINTEAZĂ PE TOATĂ LUMEA AMIN
Amin
Amin
Amin amin !!!
Amin amin !!!
Amin amin !!!
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta!Amin!
Doamne ajuta!Amin!
Amin doamne ajută!
Amin doamne ajută!
Amin doamne ajută!
Doamne ajuta amin
Doamne ajută-ne.
AMIN.
Doamne ajută-ne.
AMIN.
Doamne ajută-ne.
AMIN.
Doamne ajută tuturor Amin
Doamne ajută tuturor Amin
Doamne ajută tuturor Amin
Doamne ajută-ne ca toți sa ne ridicam din păcat și sa mergem spre drumul cel bun
Doamne ajută-ne ca toți sa ne ridicam din păcat și sa mergem spre drumul cel bun
Doamne ajută!
Doamne ajută ne Amin
Doamne ajuta Tuturor Amin
Doamne ajuta Tuturor Amin
Doamne ajuta Tuturor Amin
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta Amin!
Amin
Doamne ajutä Amin!!
Amin
Doamne ajuta Amin
Doamne ajuta ne tuturor amin
Doamne ajuta ne tuturor amin
Doamne ajutâne ! Amin !
Doamne ajutâne ! Amin !
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta la toata lumea AMIN
Doamne ajuta la toata lumea AMIN
Doamne ajută
Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta
Amin
Amin!
Doamne ajuta. Mulțumesc
Asa este amin
Amin
AMIN…ISUSE🙏🙏🙏
Doamne ajuta! Amin!
Doamne dă-mi putere sa merg pe calea ta amin
Asa e
Asa e
Adevarat
Doamne ajută! Amin!
Amin
Amin Dumnezeul meu te iubesc necondiționat ❤️🙏🙏😘
Întotdeauna exista o cale pentru că Dumnezeu nu lasă pe nimeni de izbeliște cu Dumnezeu înainte
AMIN
Amin!
Amin!
Amin
Doamne ajuta
Ámen
Doamne ajută amin
amin
Amin! Doamne-ajută la toată lumea! 🙏
Doamne ajuta la toată lumea Amin Mulțumim Doamne
Doamne ajuta amin
Amin
Amin
Doamne ajuta
Doamne ajută! AMIN!
Doamne-ajută, Amin.
Doamne ajuta
Amin!
Amin
PACEE=POONII=UCENICUL,
POONII=PACEE=UCENICUL,
PACEE=PACEE=UCENICUL,
Lepădați de la voi toate păcatele voastre cu care ați greșit și vă faceți o inimă nouă și un duh nou.De ce să muriți voi, casa lui Israel?.
Căci eu nu voiesc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu; întoarceți – vă deci și trăiți!.(Iezechiel)
Doamne, dă -mi voie întâi să mă duc și să îngrop pe tatăl meu.
Iar Iisus i-a zis:Vino după Mine și lasă morții să-și îngroape morții lor (Matei).
Amen 🙏🙏🙏
Doamne ajuta tuturor. Amin
Amin
DOAMNE AJUTA, AMIN !
Amin
Amin
Adevărat Doamne ajută
😂😂