În prima Duminică după Sfintele Paşti sărbătorim pe Sfântul Apostol Toma, despre care în Evanghelia de azi a fost scris:

’’Însă Toma (unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”) nu era cu ei când a venit Iisus. Ceilalți ucenici i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!”, însă el le-a zis: „Dacă nu văd în mâinile Lui semnul cuielor, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor și dacă nu pun mâna mea în coasta Lui – nu voi crede!”  După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Iisus a venit – deși ușile erau încuiate – a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ți degetul aici și privește-Mi mâinile; adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea – și nu fi necredincios, ci credincios!” Toma I-a răspuns: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Iisus i-a zis: „Ai crezut pentru că M-ai văzut. Fericiți sunt cei care n-au văzut și au crezut!’’(Ioan 20, 24-29).

Cele întâmplate atunci au făcut ca până în zilele noastre să se vorbească în popor despre: ’’Toma necredinciosul’’. Dacă s-ar lua vorbele în sine, s-ar spune aceasta despre cineva care nu crede deloc şi orice s-ar face ar continua să nu creadă. Dar în conştiinţa poporului altă asociere este făcută, mai subtilă, căci se spune astfel nu despre cineva care nu crede cu nici un chip, ci despre cineva care are nevoie de o încredinţare cu privire la cele pe care este gata să le creadă, pătruns de teama de a nu se înşela cumva lăsându-se în seama părerilor sale neverificate prin Dumnezeu.

Un asemenea punct de vedere este şi mai exact, adică mai aproape de textul Evangheliei, căci Sfântul Apostol Toma auzind pe ceilalţi spunând: ’’Am văzut pe Domnul’’, nu crede că ceea ce au văzut ceilalţi apostoli a fost chiar Domnul sau poate cumva au fost înşelaţi de o vedenie. De aceea el vrea să verifice personal nu Învierea, ci arătarea lui Iisus Hristos, când spune: ’’De nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede’’. Dorind să pipăie ceea ce avea să vadă, verifică realitatea arătării.

Conform pildei Sfântului Apostol Toma, ’’Crede şi nu cerceta’’ trebuie înlocuit cu ’’Cercetează înainte de a crede’’. Deci, credinţa nu trebuie exclusă aprioric prin judecăţi, căci Sfântul Apostol Toma a căutat o încredinţare pentru credinţa sa, o dovadă dumnezeiască cum că este adevărată, nu o condiţie ca această credinţă să existe. Este la Sfântul Apostol Toma mai degrabă grija de a nu se rătăci crezând în false minuni. Avea nevoie de o încredinţare de la Dumnezeu, nu de la oameni, ceea ce nu este deloc rău.

Pilda Sfântului Apostol Toma este cu atât mai bine de urmat astăzi când lumea umblă după minuni, neglijând faptul că diavolul se grăbeşte să facă falsele sale minuni, iar adevăratele minuni ale lui Dumnezeu nu se fac decât cu rost, când sunt cu adevărat necesare, când nu se putea face altfel. Aşa cum Sfântul Apostol Toma a căutat şi a primit încredinţarea chiar de la Dumnezeu, la fel trebuie să facem şi noi astăzi. Avem la dispoziţie rugăciunea, prin care ne putem adresa şi noi direct lui Dumnezeu, ca şi Sfântul Apostol Toma. Dacă ne vom încredinţa Lui, neprimind nimic din ce ni se propune din afară, selecţionat numai pe baza raţiunii noastre, dacă îi vom cere sincer să nu ne lase să alunecăm într-o ispită, putem fi siguri că nu ne va lăsa în înşelare şi va da o tainică încredinţare în sufletul nostru.

Datorită îndoielii Sfântului Apostol Toma, noi oamenii, avem chiar din gura Mântuitorului un îndemn – ’’Nu fi necredincios, ci credincios’’ – şi o făgăduinţă: ’’Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut’’.

Iar din partea Sfântului Apostol Toma avem strigătul pe care orice om trebuie să-l înalţe către Dumnezeu când este cercetat de harul Său: ’’Domnul meu şi Dumnezeul meu’’.