Întrebările de mai sus, fără partea cu China, pe care le-am pus într-un fel de sondaj pe FB, sub titulatura CONCURS, au trezit mult interes şi multe comentarii. Ba chiar şi obişnuitele înfruntări de opinii, adică de poziţii, unel cu scântei. Iniţial intenţionam să vin cu răspunsul, unul scurt, tot pe FB. dar, cum orice text scurt face tot posibilul să devină unul mai lung şi cum FB-ul nu permite dezvoltările unei pagini obişnuite de site, voi prezenta aici răspunsurile împreună cu comentariile susţinătoare.
Un răspuns ironic aveţi în imaginea de mai sus: Rusia vrea război. Uite cât de aproape şi-a pus ţara de bazele noastre militare. Comentariul este ironic, harta este însă reală şi prezintă concentrarea bazelor din jurul Rusiei, nu pe toate cele 400, căci nici nu ar fi avut cum.
Dar, să ne întoarcem la răspunsurile datorate. În primul rând, sunt destul de sigur că nu mulţi ştiaţi despre cele 400 de baze de rachete interceptoare, oricând posibil de transformat în baze de rachete cu rază mică şi medie atacatoare. Evident, ea era doar o întrebare-informatoare-pregătitoare pentru a doua, cea care mă interesa să o comentăm.
Adică: Cine ştie de ce?
Răspuns corect: Ca să cadă rachetele ruseşti în ograda altora şi să-i distrugă pe aceştia.
Susţinerea răspunsului
După cum era şi normal, răspunsurile au fost de două mari categorii: cele care vorbeau despre şi condamnau politica super-militaristă a SUA şi cele care o susţineau motivând că Rusia este rapace şi vorace, că noi, întotdeauna, am ieşit prost din întâlnirile cu ea, fie ca parteneri, fie ca duşmani (ceea ce este adevărat deşi au fost şi momente în care am avut de câştigat, vezi modernizările generalului Kisseleff), că aşa merită, chiar că ar trebui distrusă cu totul.
Celor care spun că numai Rusia e de vină şi că trebuie pedepsită, le propun să extindem întrebările respective şi la China, aflată în cam acelaşi tip de oală cu Rusia şi înconjurată, ce coincidenţă, la rândul ei de 400 de baze aeriene şi navale (o parte din aceste baze sunt şi împotriva Rusiei şi a Chinei, deci suma celor două reţele nu face 800). Iată ce ne spune în acest sens chiar media din Vest plus „prestigiosul think-tank al politicii externe americane, Foreign Policy”şi aveţi şi o hartă cu aceste baze (aveţi titlu şi o frază din articol, sau numai câteva fraze din interior):
SUA se pregăteşte de război cu China cu 400 de baze cu nave şi rachete nucleare pentru a crea „laţul perfect” în jurul superputerii rivale
Un total de 400 de baze militare, dotate cu nave de război, rachete nucleare şi bombardiere au fost, instalate în regiunea Pacificului, inclusiv în Coreea de Sud şi în Australia.
US înconjoară China cu 400 de bze militare, trupe, drone şi rachete nucleare într-un „laţ perfect”.
… ceea ce înseamnă că al treilea război mondial este „o posibilitate reală”
Înconjurată: Cum încercuiesc SUA China cu baze militare.
SUA încercuiesc militar China cu un laţ de baze aeriene şi porturi militare. Ultima venită: o scurtă pistă de aterizare pe micuţa insulă din Pacific, Saipan.
Bazele americane formează un laţ gigantic încercuind China cu rachete, bombardiere, nave de luptă – din Australia prin Pacific către Asia şi dincolo de ea – spune John Pilger, mult premiatul veteran al filmului documentar angajat, al cărui ultim film din 2017 se numeşte chiar The Coming War on China.
Acum să zicem că Rusia e rea şi trebuie pedepsită, chiar distrusă, scoasă din istorie. Dar China?
Tema şi miza reală a tuturor acestor mişcări militare este, în final, apărarea imperiului.
Cei peste 300.000 de militari americani sunt prin lume, în mod real, pentru a afirma poziţia de superputere militară a lumii a SUA şi a păzi imperiul, în peste 156 din cele 195 de state ale lumii, cu între 800 şi 1000 de baze militare în peste 70 de state. Iar apărarea imperiului înseamnă şi împiedicarea altor state, cum ar fi Rusia şi China, de a pune în discuţie dominaţia absolută a SUA, cea mai bună soluţie fiind chiar supunerea acestora, astfel încât să devină nişte provincii ale imperiului.
Evident că aceste baze sunt pentru a preîntâmpina atacuri cu rachete din partea Rusiei. La fel de adevărat că tot mai multe arme, tot mai multe baze, tot mai multe conflicte, tot mai mult zăngănit de arme sunt elemente dragi complexului industrialo-militar, care presează pe această spirală a unei tensiuni tot mai acute pentru a avea câştiguri tot mai mari.
Toate cele de mai sus sunt adevărate şi despre ele se poate discuta foarte mult. Dar ceea ce voiam eu să pun în evidenţă este altceva şi aici ne întoarcem la cei care vorbesc despre agresivitatea Rusiei şi nevoia de a fi pusă cu botul pe labe.
Ei bine, să admitem că aşa este. Rusia e rea şi pusă pe cuceriri, iar SUA o încurcă, deci trebuie atacată , iar aceasta trebuie să se apere de rachetele ruseşti (mai puţin şi mai neperformante, până de curând decât cele americane şi cu mult mai puţine aşa-numite „focoase nucleare”). Şi atunci ce face? Îşi înconjoară teritoriul cu sisteme de apărare? Da, pe anumite direcţii: de exemplu, Alaska, California ştiind că rachetele ruseşti nu o pot lovi decât pe această direcţie.
Dar face altceva, mult mai grav, odios chiar: mută linia de apărare în state din jurul sau din apropierea Rusiei, pasămite pentru a le apăra pe acestea de rachetele ruseşti. Acum, vin şi vă întreb, de exemplu, despre România: De ce ar ataca-o ruşii nuclear, dacă de aici nu ar fi nicio ameninţare? Sau: ar ataca-o? Evident că nu. La o adică, dacă s-ar îmăta, sau ne-am îmbăta noi şi i-am declara război, ne-ar ocupa în jumtate de zi cu trupe şi armament clasic.
Să ne imaginăm însă o altă posibilitate (aveţi şi o hartă la dispoziţie): că SUA decide să atace nuclear Rusia pentru a o termina ca putere concurentă şi a o supune ulterior, dar nu numai de acasă, sau chiar nu de acasă, nu cu rachete intercontinentale, ci cu rachete cu rază mică şi medie, din jurul ei. Ce va face Rusia în această situaţie? Va fi silită să contra-atace aceste baze şi, probabil, dacă ar veni lovituri şi de pe teritoriul SUA, ar încerca să atace direct şi SUA la ea acasă. Numai că o astfel de situaţie înseamnă o formidabilă împărţire a arsenalului, nuclear şi şanse mici – sunt sigur că considerate digerabile de strategii americani – ca să producă pagube importante în interiorul Americii.
Ce s-ar întâmpla în schimb? Păi România, şi celelalte multe state de prin Europa cu baze americane, cele din Asia şi Pacific, ar fi distruse, probabil, în întregime. La fel s-ar întâmpla şi cu Rusia, care probabil nu se va preda. Şi numai o minune ar face ca pe undeva să mai rămână ceva viaţă.
Acesta este răspunsul la întrebarea de mai sus, pe care îl vom primi într-o astfel de situaţie: America ne apără distrugându-ne!
Paul Ghițiu