Un nou scandal pune în legătură directă Vaticanul și producerea și comercializarea de armament. Banca Vaticanului este acționar secundar la celebra fabrică de arme Beretta și din acest motiv se poate spune că în numeroasele războaie de pe glob s-au folosit arme finanțate de Vatican.
Vaticanul este este reședința teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituțională reprezentată de către papă, episcopul Romei și prin urmare principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice. Atunci când ne gândim la această instituție avem senzația că este vorba despre puritate, bunătate, compasiune și numeroase alte valori spirituale.
Însă, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa pentru că de-a lungul istoriei au existat numeroase cazuri în care Vaticanul a fost implicat în numeroase scandaluri cu tentă sexuală, politică sau financiară.
O publicație italiană prezintă faptul că fabrica de armament Beretta Hoding SpA are mai mulți acționari, printre care și IOR (Institutl Pentru Lucrări Religioase) de la Vatican. Acest institut este de fapt Banca Vaticanului, cea care susține luxul existent în cel mai mic stat din lume.
Banca Vaticanului a fost fondată de Papa Pio al XII lea în 1942 și are sediul în curtea Vaticanului. Această Bancă este implicată în finanțarea și vinderea armelor Beretta. Așadar, atunci când se fabrică câte un război pe undeva prin lume, crește cererea de armament și în urma acestui fapt, creste și prețul acțiunilor deținute de IOR.
Sângele oamenilor care mor în aceste războaie murdărește banii pe care Banca Vaticanului îi câștigă din această industrie. Cu acești bani este finanțat luxul în care trăiesc cardinalii și preoții de la Vatican, în timp ce milioane de oameni poate că nu au ce mânca sau nu au acces la apa.
De-a lungul anilor bancă a fost implicată în nenumărate scandaluri, nu prea catolice. De exemplu, în Septembrie 2010, magistraţii italieni au blocat 23 de milioane transferaţi de la această bancă care erau bani spălaţi, printr-un proces complicat care avea la ambele capete conduri de la Banca Vaticanului şi trecea inclusiv prin JP Morgan.
În urma scandalului, până şi JP Morgan – o bancă implicată în nenumărate spălări de bani şi ilegalităţi pentru care au plătit doar nişte amenzi irelevante – şi-a retras colaborarea cu Banca Vaticanului, pentru a nu-şi strica “imaginea”. Vă daţi seama ce imagine are Banca Vaticanului dacă până şi JP Morgan nu vrea să se asocieze cu ei, care JP Morgan este oricum capul răutăţilor în categoria “Too Big To Fail”.
Surse:
- http://www.alterinfo.net/notes/Le-Vatican-premier-actionnaire-de-Beretta-les-celebres-revolvers-en-anglais_b7942316.html
- http://www.lepoint.fr/monde/vatican-le-banquier-de-dieu-vend-des-armes-16-02-2013-1628208_24.php
NIȘTE CRIMINALI
Cine este cel ce și-a dorit cel mai mult omorârea Domnului nostru Iisus Hristos ?
Care arme, cele pe care le-a binecuvantat Kiril si cu care ortodocsii bravi rusi îi omoara pe ucrainieni ?