Iubite frate, este așa de necesar a nu te încrede în tine însuți, în acest război (războiul nevăzut pentru a dobândi Împărăția Cerurilor), că fără acesta, fii sigur nu numai că nu vei izbuti a câștiga victoria dorită, dar nici nu poți rezista câtva timp. Aceasta să se întipărească în mintea ta. Fiindcă de la Adam avem o mare concepție despre noi înșine. Totdeauna credem că suntem ceva mai mult și credem că ar fi o mare greșeală să ne socotim că nu suntem nimic. Suntem ceva. E o prezumție. E un defect greu de recunoscut, și care nu-i plăcut în ochii lui Dumnezeu Căruia îi place o pătrunzătoare cunoștință de aceasta, cele mai sigure încredințări.

Adică să recunoaștem că orice har și virtuți vin numai de la El. El este „vistierul tuturor bunătăților” și de la noi nu poate veni nimic plăcut, nici vreun lucru care să-I placă, chiar dacă acest adevăr foarte necesar este lucrul dumnezeieștilor Lui mâini pe care dorește să-l dea iubiților lui prieteni, uneori cu inspirație și iluminare, alteori cu lupte grele, amărăciuni, uneori cu ispită violentă de neînvins, alteori cu alte mijloace pe care nu le înțelegem.

Citeşte şi:  Sfântul Nicodim Aghioritul: De aceea a fost legat sufletul împreună cu trupul, ca să-l povățuiască pe trup ca pe un copil și să-l împrietenească cu Dumnezeu

Pentru acest motiv, dragă frate, îți voi indica acele căi, prin care, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dobândești această renunțare la tine și ca să nu ai mândrie și încredere în tine.

Primul lucru este că trebuie să recunoști nimicnicia ta și să-ți dai seama perfect că numai prin tine însuți nu poți face ceva bun, prin care să devii cetățean al Împărăției cerurilor.

Al doilea este că tu trebuie să ceri adesea acest ajutor de la Dumnezeu cu căldură și rugăciuni smerite. Dacă dorești să-l obții, întâi e necesar să-l prețuiești și să nu te încrezi, nu numai în cunoașterea de tine însuți, ci în orice putere a ta. Dumnezeu te va încorona numai atunci când va vedea că ești convins că numai prin puterile tale nu poți dobândi coroana.

Citeşte şi:  Secerișul acum s-a apropiat și sfârșit are chiar și viața noastră. lar, îngerii țin gata secerile, așteaptă doar porunca

Al treilea drum este ca să te obișnuiești a fi totdeauna îngrozit. A fi îngrozit de dușmanii nenumărați împotriva cărora tu, prin tine însuți nu le poți opune nici o mică rezistență. Să fii înspăimântat de îndelunga lor îndemânare de luptă, de strategiile lor, de transformările lor în îngeri, de nenumăratele piedici pe care le pun în taină în adevărata cale a virtuții.

A patra cale este atunci, când cazi în vreo slăbiciune. Atunci să te întorci cu mai multă putere la Dumnezeu. El te lasă liber ca să-ți cunoști mai bine neputința, încât să înveți nu numai a nu te încrede tu însuți in tine ca fiind foarte nevrednic dar și să dorești a fi socotit de alții ca slab. Fiindcă, fără această dorință nu poate veni această neîncredere virtuasă în ține însuți.

De aceea, din acest punct de vedere se vede cât e de necesar celui ce dorește a fi împreunat cu Lumină Cerească ca să se cunoască pe sine. Această cunoaștere de sine nu-l mai lasă să cadă în unele defecte, fiindcă niciodată nu se mai bizuie în puterile lui.

Citeşte şi:  Păcatul neascultării de Dumnezeu este unul foarte greu

Dumnezeu nu întrebuințează mijloace de constrângere, de smerenie decât când omul începe a se încrede în sine. Atunci îl aduce la cunoașterea de sine. Uneori Dumnezeu îngăduie ca omul să cadă în erori, mai mari sau mai mici, în proporție cu aprecierea ce o are despre sine, mai mare ori mai mică. Dar unde nu-i nici o socotință de sine, cum a fost în sufletul Sfintei Fecioare Maria, acolo nu-i nici un pericol de cădere.

Deci, de se întâmplă să cazi, aleargă îndată cu gândul la umila cunoaștere de tine însuți și cu rugăciuni fierbinți cere de la Dumnezeu să-ți trimită adevărata Lumină ca să-ți cunoști nimicnicia ta și să te încrezi în Dumnezeu.

Sfântul Nicodim Aghioritul; Războiul nevăzut